Cetățean în Timișoara. Pretențios.

Cetățean în Timișoara. Pretențios. O pagină în care încerc să adun analize critice argumentate ale activității administrației publice din Timișoara. Descriere mai largă. Cine sunt? Ce fac? De ce ?

"Dar e infinit mai igienic să fii conştient şi iritat de scăderile tale, decît să moţăi euforic într-o paralizantă încîntare de sine." - Andrei Pleșu, 26 februarie 2016, articolul "România altfel" publicat în Dilema Veche. Ni se promite titlul de Capitală Europeană a culturii, dar Casa Mühle stă să cadă în indiferența autorităților locale. Ni se tot promite o linie de metrou, dar nici extinderea l

iniei de tramvai către noul mall nu a fost făcută în mod legal. De fapt, nu avem nici măcar o rețea de iluminare publică pe care să ne putem baza deși suntem în primul oraș iluminat electric din această parte a lumii. Poate ar trebui să luăm lucrurile într-o ordine cât de cât coerentă. Să începem prin a ne evalua orașul în mod sincer. Să începem prin a nu mai ascunde gunoiul sub preș. De acolo înainte vom putea începe să și construim ceva coerent. Ipocrizia trebuie să înceteze dacă dorim ca orașul să crească în mod real. Eu voi porni prin a afirma public că împăratul este gol. Cum? Ce aștept de la asta? Alin Ciobanu - https://www.facebook.com/alinmarcel.ciobanu

Născut în Timișoara, sunt “bănățean de primă generație”. Am terminat Facultatea de Construcții și un master în același domeniu. Din 2012 lucrez în Project Management, dar numai pe proiecte din afara țării. Am trăit aproximativ 3 ani în Bruxelles (revenind acasă doar în weekenduri) și vreo 4 luni în Edinburgh (bursă Erasmus). Am văzut vreo 20 de țări, deci pot compara Timișoara cu destule alte locuri.

Îmi place Timișoara, dar cred că se poate și vreau să-mi placă mai mult; Cred că avem destule de învățat de la Alba Iulia, Oradea, Sibiu sau Cluj; când ne simțim ambițioși, putem să ne uităm către Szeged, Ljublijana sau Brugge. Vreau să nu mai merg la Cluj pentru TIFF, Untold, Electric Castle, Jazz in The Park, Jazz in The City, sau la Alba Iulia pentru Festivalul Dilema Veche. Cred că ideile lui Nicolae Robu de a copia Barcelona sau Dubai sunt tâmpite și ne afectează prin risipirea resurselor în direcții nefezabile. Spre exemplu, studiile de fezabilitate pentru metrou sunt bani aruncați până când orașul nu ajunge la 750.000 de locuitori; cel mult, putem lua în considerare implementarea în PUG a unor puncte în care se interzic construcțiile pentru a avea loc pentru stații de metrou peste câteva zeci de ani. Ateu. Suporter ASU Politehnica. Fost membru (nu neapărat activ) al M10 (Asociația și Partidul) și USR (demisionar din primul, exclus din al II-lea). De câțiva ani încerc să devin un “bun cetățean”. Urmăresc activitatea autorităților locale și încerc să le trag de mânecă atunci când fac tâmpenii. Mi-am spamat prietenii de pe Facebook cu prea multe articole care nu îi interesează, așa că mi s-a sugerat să fac o pagină de Facebook dedicată acestui subiect. Ajută și la arhivarea a tâmpeniilor făcute de autorități. Ulterior am constatat că Nicolae Robu (și autoritățile în general) reacționează atunci când un subiect riscă să-l afecteze dpdv electoral, așa că acolo tot încerc să lovesc. Până acum am avut un succes limitat. Totuși, am primit reacții când am arătat că:
• Pavajul din centru se mișcă
• Poliția Locală parchează aiurea
• În Muzeul de Artă se organizează petreceri nepotrivite etc.
Încerc să merg mai departe, dar lucrând singur resursele sunt limitate. Am ales să mă concentrez pe Primărie și implicit, pe Nicolae Robu strict pentru că am resurse limitate, iar Robu s-a întâmplat să fie primar atunci când m-am apucat. Totuși, mi-ar place să extind activitatea către Consiliul Județean și alte localități din Timiș. Momentan nu prea pot. De ce? Pe scurt, pentru că presa locală face PR, nu presă. Aș putea fi mai elegant în exprimare, dar nu cred că e nevoie. Mă refer aici și la PressAlert și relația lor cu Robu; îi atacă, dar doar în mod superficial – n-au făcut nici o anchetă jurnalistică serioasă. Nici măcar una. Printre subiectele pe care le-aș vrea analizate:
• Lipsa sancțiunilor pentru constructori în cazul întârzierilor la proiectele: pasajul Michelangelo, reabilitarea centrului istoric, reabilitarea malurilor Begăi, Trafic Management, pasajele Jiul și Popa Șapcă etc.
• Câștigarea reabilitării centrului de către Romprest, o firmă al cărei patron e acuzat de contracte ilegale cu un alt primar PNL
• Benzinăria din Modern făcută de amicul primarului
• Milioanele de euro date pentru întreținerea spațiilor verzi
• Mercedesul lui Robu
• Reabilitarea tramvaielor Armonia

Doresc să-mi revizuiesc poziția cu privire la Presa Locală, dar o voi face doar după ce voi vedea ceva anchete de tipul celor de la Centrul de Investigații Media sau Rise Project. Urmărind ce se întâmplă prin oraș. Cer informații pe Legea 544, le analizez și apoi, dacă găsesc ceva de interes, public informația pe Facebook în speranța că vor reacționa cetățenii orașului și autoritățile vor fi obligate să ia măsuri. (Remarc aici reacția profesionistă a lui Grindeanu în cazul scandalului de la Muzeul de Artă). Pentru mine este esențială convingerea că neseriozitatea și corupția autorităților locale nu este o fatalitate geografică și/sau istorică, ci este rezultatul direct al neimplicării cetățenilor de rând în spațiul public. Noi nu-i întrebăm nimic, deci ei se limitează la a se face că lucrează pentru noi. Dacă reabilitarea centrului istoric din Oradea s-a putut face excelent, se putea și la noi. Dacă Sibiul este un excelent exemplu de bun simț în spațiul public, se poate și la noi. Dacă se circulă civilizat în Brașov, se poate și la noi. Dacă Alba Iulia strânge X turiști, noi putem strânge de cel puțin 4 ori mai mult și fără a fi Capitală Europeană a Culturii. Dacă-n Oradea s-au putut reabilita cu bani publici vreo 3 clădiri istorice mari (Palatul Vulturul Negru, Sinagoga, Palatul Justiției), se putea face ceva și la noi (Lloyd, Castelul Huniazilor, Sinagoga din Fabric). Pentru a merge mai departe mă gândesc să fac un ONG în care să strâng mai mulți oameni cu asemenea interese, să strângem finanțare și să ducem analizele un pas înainte. Ce aștept în urma eforturilor mele? Ca obiectiv de etapă, sper să apară anchete jurnalistice pe activitatea autorităților locale. Ca scop final, sper să schimb puțin obiceiul de a ne concentra doar pe spațiul nostru privat. E o tendință prezentă în multe țări și probabil că la noi acest fenomen este accentuat și de faptul că încă ne revenim după 50 de ani de comunism în care toate lumea dorea să evite atenția autorităților de frica unor posibile repercursiuni, dar cred că e timpul să înțelegem că jumătate din banii pe care-i câștigăm îi ia statul prin diferite taxe și impozite, deci ar cam fi timpul să le și cerem să ne ofere bunuri și servicii publice la valoarea taxelor pe care le plătim. Ca termen de referință: timișoreanul de rând (numărând aici și copiii & pensionarii) plătește către PMT (direct și indirect) peste 1000 de euro / an.

02/09/2026

Numele unui bulevard e o formă de omagiu.
Vasile Milea a fost ministrul Apărării al lui Ceaușescu, implicat în represiunea sângeroasă de la Timișoara din decembrie 1989.

Sibiul merită alt nume pentru una dintre arterele lui principale. De aceea, Diana Mureșan şi USR Sibiu au propus în Consiliul Local ca bulevardul să poarte numele Reginei Maria. Un nume ce ne aduce aminte cine am fost, în locul unuia care ne amintește cine nu vrem să mai fim.

Credeti ca proiectul a trecut?
A avut doar 3 voturi pentru.

Sursa foto: Diana Muresan

Mă aștept ca Nicușor Dan să nu vadă nici o problemă nici în acest articol.
02/09/2026

Mă aștept ca Nicușor Dan să nu vadă nici o problemă nici în acest articol.

Cel puțin 30% din teza de doctorat pe care generalul Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a susținut-o în 2003, în cadrul

Nicușor Dan și-a dat demisia de la conducerea și a ieșit din partidul pe care l-a fondat după ce Biroul Politic al acest...
01/09/2026

Nicușor Dan și-a dat demisia de la conducerea și a ieșit din partidul pe care l-a fondat după ce Biroul Politic al acestuia a decis să se opună referendumului pentru familie, deci de unde vine surprinderea față de opțiunile sale conservatoare?

"Condiții egale pentru elevi, indiferent dacă școala e în centru sau în cartiere." Sună bine, nu?Anul acesta, o clădire ...
01/09/2026

"Condiții egale pentru elevi, indiferent dacă școala e în centru sau în cartiere." Sună bine, nu?

Anul acesta, o clădire a Liceului William Shakespeare din Timișoara a fost închisă pentru că era plină de igrasie.

La școala primară aferentă aceleiași școli, curtea e inundată de canalizarea care refulează la fiecare ploaie mai intensă. Problema s-ar putea rezolva prin montarea câtorva plăcuțe de sens în zona gurilor de canalizare, dar de unde să se găsească 2-3 mii de lei în bugetul orașului pentru asta?

Și cm canalizarea pluvială și cea menajeră este comună, în curtea școlii se formează periodic bălți în care plutește rahatul din tot cartierul.

Tot la aceeași școală, achiziția mobilierului cumpărat cu bani din PNRR nu a inclus și transportul până în sala de clasă, deci acesta a fost cărat pe scări de elevi.

Altfel, e adevărat, s-au cheltuit foarte mulți bani. Cu mult prea puține beneficii rezultate.

https://www.facebook.com/share/19MvoSCUxK/

Că doar la ce ne foloseau nouă vreo 770 de milioane de euro?
31/08/2026

Că doar la ce ne foloseau nouă vreo 770 de milioane de euro?

Putem discuta despre credibilitatea firmei care se ocupă de sistemul de canalizare din Piața Traian?1. Aveți vreun comen...
28/08/2026

Putem discuta despre credibilitatea firmei care se ocupă de sistemul de canalizare din Piața Traian?

1. Aveți vreun comentariu legat de modul de ambalare a produselor livrate? Vi se pare că așa arată ambalarea originală de la producător sau sunt niște resturi rămase de pe un alt șantier?

2. Dat fiind faptul că tubulatura neagră se îndoaie sub propria greutate (vezi imaginea de zoom), cine crede că aceasta va rezista sub traficul greu odată ce betonul NEARMAT din jur se va fisura?

Sursa foto: Rifa Lau

Address

Timisoara
300297

Telephone

+40736891236

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cetățean în Timișoara. Pretențios. posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share