Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis

Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat Timis este o instituţie permanentă de arbitraj fiind o a
(3)

Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat Timis este abilitat, potrivit dispoziţiilor legale, să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane jurdice şi/sau fizice, cu condiţia ca acestea sa fi încheiat o convenţie arbitrală scrisă. Convenţia arbitrală se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, fie sub forma compromisului. Clauza compromisorie este acea convenţie arbitral

ă încheiată înainte de declanşarea litigiului, înscrisă în contractul principal ori stabilită într-o convenţie separată, la care contractul principal face trimitere. Compromisul este convenţia arbitrală încheiată după declanşarea litigiului şi este obligatoriu să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului. Compromisul se poate încheia chiar dacă litigiul intervenit între părţi este deja pe rolul unei alte instanţe. Existenţa convenţiei arbitrale poate rezulta şi din înţelegerea scrisă a părţilor făcută în faţa tribunalului arbitral. Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat Timis este autorizat să soluţioneze orice cauză civilă, cu excepţia celor care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.

Address

Timisoara

Opening Hours

Monday 02:11 - 18:00
Tuesday 02:09 - 18:00
Wednesday 02:00 - 18:00
Thursday 02:00 - 18:00
Friday 02:01 - 18:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Tribunalul de Arbitraj Institutionalizat Timis:

Share