17/10/2022
ROLUL ȘI ATRIBUȚIILE STRUCTURILOR DIN SISTEMUL JUDICIAR ȘI DE ORDINE PUBLICĂ ÎN CADRUL PROCEDURILOR ALTERNATIVE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR
Autor Rodica VLAICU
I. INTRODUCERE
Uniunea Europeană consideră medierea un instrument juridic capabil să sporeasă eficienţa sistemelor europene de justiţie și care poate să contribuie la menținerea ordinii și liniștii publice și la asigurarea unui nivel mai bun de viață pentru cetățenii săi.
Potrivit politicilor europene în domeniul justiției medierea poate să intervină cu succes atât în litigile de natură civilă, cât și în cele de natură penală.
În majoritatea țărilor Uniunii Europene medierea penală este posibilă și este folosită în cazul infracțiunilor cu un grad de pericol social redus, care adeseori au ca și caracteristici raporturi de apropiere între făptuitor și victimă (sunt vecini, colegi, prieteni, membri de familie, parteneri de afaceri), ori circumstanțe care fac fapta penală să fie considerată o infracțiune de grad inferior.
În Romania, motivele care au dus la crearea cadrului medierii penale au fost legate pe de o parte de dreptul victimei la reparații morale și materiale în timp real, iar pe de altă parte de dreptul făptuitorului la reintegrare și reinserție socială. La acestea s-a adăugat faptul că susținerea financiară a unui condamnat la o pedeapsă privativă de libertate implică o serie de costuri care se resfrâng negativ asupra întregii comunități.
II. UNIUNEA EUROPENĂ RECOMANDĂ SOLUȚIONAREA PE CĂI ALTERNATIVE A LITIGIILOR PENALE ȘI COLABORAREA DINTRE ORGANELE DE URMĂRIRE PENALĂ ȘI MEDIATORI.
Preocupată de a găsi soluții de eficientizare a activității de instrumentare a dosarelor penale, Uniunea Europenă a adoptat în data de 15 septembrie 1999 Recomandarea nr. R (99) 19 a Comitetului de Miniştri cu privire la medierea în materie penală (în continuare Recomandare), prin care „îndemnă statele membre să încurajeze această procedură în soluționarea litigiilor dintre victime și infractori, ca pe o opțiune flexibilă, cuprinzătoare, utilă, participativă, complementară sau alternativă procedurilor penale tradiţionale” .
În motivarea Recomandării se arată că prin suținerea intervenției medierii în disputele penale se urmărește realizarea „interesul legitim al victimelor de a avea un cuvânt de spus în rezolvarea consecinţelor victimizării lor, de a comunica cu infractorul şi de a obţine scuze şi compensaţii” . De asemenea, se arată că se dorește responsabilizarea inculpaților și „de a oferi acestora ocazii concrete de a se îndrepta, lucru ce ar facilita reinserţia şi reabilitarea lor” .
Potrivit acestei Recomandări decizia de îndrumare a părților dintr-un conflict penal către mediere trebuie să aparțină organelor judiciare. Înainte de a le îndruma către mediere, părțile trebuie să fie informate cu privire la drepturile ce le revin, natura voluntară a participării la procedura medierii, precum și efectele deciziei lor în ceea ce privește derularea procedurilor judiciare. Indiferent de calitatea pe care o au în cauza penală (victimă sau infractor), recomandarea interzice utilizarea unor ”mijloace incorecte” care să determine părțile să accepte medierea.
Organele judiciare care recomandă acestă cale alternativă trebuie să se asigure că părțile care participă la procedură au capacitate de exercițiu (adică să înțeleagă „semnificația procesului”), iar dacă sunt minori să le fie asigurate garanțiile prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului penal.
Uniunea Europeană prin Recomandarea nr. R (99) 19 a Comitetului de Miniştri cu privire la medierea în materie penală arată că „trebuie să existe o consultare constantă între autorităţile justiţiei penale şi serviciile de mediere pentru dezvoltarea unei înţelegeri comune” .
Colaborarea dintre organele judiciare și mediator trebuie înțeleasă, pe de o parte, ca obligație a procurorilor și polițiștilor de a-l informa pe mediator cu privire la elementele semnificative ale cazului și de a-i pune la dispoziție documentele necesare organizării în bune condiții a medierii, iar, pe de altă parte, trebuie văzută ca o sarcină a mediatorului de a comunica „autorităţilor de justiţie penală măsurile luate şi rezultatul medierii” . Textul Recomandării menționează expres că informarea asupra măsurilor luate și a rezultatului medierii, trebuie să se realizeze cu asigurarea confidențialității dezbaterile și declarațiile părților din cadrul procedurii de mediere.
Procedura medierii trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil, iar încheierea unui acord între părți tebuie să conducă la încetarea definitivă a procesului penal, „achitările bazate pe acorduri mediate trebuie să aibă acelaşi statut ca hotărârile sau sentinţele judecătoreşti şi trebuie să excludă urmărirea în justiţie pentru aceleaşi fapte (ne bis in idem)” .
Pe lângă beneficiul scurtării timpului de soluționare a cauzelor penale și de degrevare a organelor judiciare de un număr important de dosare, medierea poate să contribuie la reducerea supraaglomerării penitenciarelor.
În acest sens în Recomandarea nr. R 22 (99) a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la supraaglomerarea închisorilor și inflaţia populaţiei închisorilor, în Capitolul IV, privitor la măsuri referitoare la etapa judecării, arată că „în stabilirea sancţiunilor şi măsurilor comunitare care pot fi folosite în locul privării de libertate, printre altele, trebuie acordată atenţie medierii victimă-infractor/compensarea victimei”.
III MĂSURI ALE AUTORITĂȚILOR ROMÂNE PE LINIA IMPLEMENTĂRII MEDIERII PENALE. ROLUL STRUCTURILOR DIN SISTEMUL JUDICIAR ȘI DE ORDINE PUBLICĂ ÎN CADRUL PROCEDURILOR ALTERNATIVE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR
Plecând de la recomandările Comitetului de Miniștri către statele membre ale Uniunii Europene, legiuitorul român a inclus atât în Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cât și în prevederile Codului de procedură penală, dispoziții privitoare la medierea conflictelor penale, precum și cu privire la colaborarea dintre organele judiciare și de ordine publică cu mediatori.
Astfel, Legea nr. 192/ 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator prevede că o primă categorie de fapte penale în care poate interveni cu succes mediere o reprezintă infracțiunile pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală .
De asemenea, mediabile sunt și infracțiunile pentru care împăcarea părților înlătură răspunderea penală .
Privitor la infracțiunile la care împăcarea înlătură răspunderea penală subliniem că aceasta poate să intervină în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a realizat din oficiu.
Indiferent de calitatea părților (victimă, delicvent, persoană vătămată, persoană responsabilă civilmente) sau de categoria din care face parte infracțiunea, în cadrul procedurii medierii părțile au dreptul la asistență juridică și, atunci când este cazul, de serviciile unui interpret. Dispozițiile legii medierii obligă mediatorul să specifice în procesul-verbal de închidere a procedurii, daca aceste drepturi au fost accesate sau dacă părțile au renunțat expres la serviciile unui apărător și dacă situația impune la serviciile unui interpret.
Totodată, legea medierii prevede și alte garanții pentru părțile care accesează procedura medierii, respectiv: participarea de bună voie la procedura medierii, beneficiul suspendării termenului de îndeplinire a unor acte procedurale și dreptul de a participa la şedinţe separate de mediere.
În afară de prevederile mai sus menționate, aplicabile medierii în cauzele penale, „atunci când făptuitorul sau victima sunt minori, legiuitorul a dispus garanţii suplimentare, care se aplică și pe timpul desfășurării proceselor penale în care sunt implicate persoane cu vârsta sub 18 ani” , cm ar fi:
a) dreptul la asistenţă parentală. Reprezentarea este în sarcina părinţilor minorului, însă dacă aceştia lipsesc ori au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, reprezentarea urmează a se face de către ocrotitorul legal desemnat în justiţie, acesta putând fi tutorele minorului sau, în cazuri excepţionale şi cu caracter temporar, un curator special;
b) dreptul de a opta pentru a fi prezent sau nu la ședința de mediere. Cu privire la participarea efectivă a minorului la şedinţa de mediere, acest lucru depinde de vârsta copilului, de poziţia sa în conflictul dedus medierii;
c) dreptul de a fi ascultat și a se ține seama de opinia proprie și de a fi „consultat cu privire la termenii și conținutul acordului de mediere” ;
d) dreptul la realizarea cu maximă celeritate a actului de justiție care vizează direct minorul și drepturile sale. Este de recomandat ca speţele în care sunt implicaţi minori să fie mediate, pentru că pe de o parte copilul acuzat nu mai este purtat timp îndelungat prin proceduri judiciare, iar pe de altă parte victima minor „îşi găseşte mai repede satisfacţia prin rapiditatea derulării acestora şi repararea prejudiciului” ;
e) dreptul la protecție specială împotriva abuzurilor și exploatării de orice fel. Cercetările din domeniul delicvenței juvenile au arătat că minorii fac parte din categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută din această cauză fiind necesar ca părinții și reprezentanții Direcției de Protecție a Copilului să vegheze la protecția acestora și la respectarea drepturilor lor.
În aceste cazuri, mediatorul, alături de alte persoane și instituții, este chemat să vegheze la respectarea cu strictețe a drepturilor minorilor implicați în conflictele penale. Mediatorul trebuie să fie un garant al drepturilor și intereselor copilului.
Participarea la ședința de informare privind medierea și ulterior parcurgerea medierii este un drept al părților dintr-un conflict penal consfințit prin dispozițiile art. 81 din Codul de procedură penală (privitor la drepturile persoanei vătămare), art. 83 din Codul de procedură penală (privitor la dreptul inculpatului), art. 85 din Codul de procedură penală (privitor la drepturile părții civile) și art. 87 din Codul de procedură penală (privitor la drepturile persoanei responsabilă civilmente). Aceste dispoziții menționează între drepturile acestor categorii de actori ai procesului penal dreptul de a apela la un mediator.
Dreptul de a apela la un mediator, trebuie adus la cunoștința persoanelor implicate într-un proces penal de către organele juridiciare încă din primul moment în care acestea iau contact (cu ocazia primirii plângerii prealabile sau cu ocazia luării primelor declarații).
Obligația informării subiecților procesuali cu privire la dreptul de a apela la serviciile unui mediator de către organele de cercetare penală este impusă și de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 192/2006, care arată că „ organele judiciare și arbitrale, precum și alte autorități cu atribuții jurisdicționale informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la acestă cale pentru soluționarea conflictului dintre ele” .
Din textul mai sus menționat rezultă că organele judiciare, implicate în instrumentarea cauzelor penale le revin următoarele sarcini:
a) să informeze părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii;
b) să îndrume părțile să recurgă la acestă cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Organele judiciare au un rol determinant în încurajarea părţilor în dispută de a soluţiona amiabil, prin mediere, litigiul dintre ele. În exercitarea acestui rol, organele judiciare pot: să identifice cazurile în care medierea este aplicabilă; să informeze părţile asupra efectelor soluţionării amiabile în cazul proceselor civile şi penale, precum şi în alte materii; să informeze părţile asupra actelor juridice pe care acestea trebuie să le prezinte organelor judiciare în cazul apelării la mediere.
Astfel, structurile judiciare și de ordine publică trebuie să informeze părţile unde pot găsi Tabloul mediatorilor .
În ceea ce priveşte obligaţia de informare asupra avantajelor medierii considerăm că dispoziţia legii trebuie aplicată ţinând cont de specificul procedurii medierii şi de considerente practice ale funcţionării organelor judiciare, pentru a eficientiza aplicarea medierii în relaţie cu sistemul judiciar.
Astfel, avem în vedere următoarele aspecte:
- necesitatea asigurării informării părţilor asupra medierii (avantaje, principii, reguli de desfăşurare aplicabile, drepturile părţilor în procedura de mediere etc.) înainte ca acestea să decidă acceptarea/refuzarea medierii. Această informare trebuie asigurată părţilor de către mediator în etapa de pregătire a medierii;
- informarea este una din competenţele mediatorului şi o obligaţie legală a acestuia, a cărei îndeplinire este confirmată de părţi în cuprinsul contractului de mediere. Această etapă preliminară nu se rezumă numai la informare, ci este determinantă pentru că mediatorul să poate să evalueze aspecte importante pentru desfăşurarea medierii şi, mai ales, dacă părţile sunt motivate să soluţioneze disputa pe această cale;
- dificultatea practică de a se asigura această activitate de către organele judiciare, care sunt suprasolicitate de numărul mare de dosare.
În concluzie, această informare se poate realiza prin colaborarea organelor judiciare cu mediatorii, respectiv în situațiile în care părțile sunt de acord să încerce soluționarea amiabilă a disputei, organele judiciare vor îndruma părțile să aleagă un mediator pentru a se informa cu privire la mediere și a decide în cunoștință de cauză dacă accepta/refuză medierea.
În materie penală, pentru a permite participarea victimelor şi a delincvenţilor la procesul de mediere, statele membre ar trebui sa ia toate măsurile necesare pentru garantarea drepturilor lor şi să verifice că ei cunosc aceste drepturi. Medierea cere consimţământul liber şi clar al victimelor şi al delincvenţilor şi nu trebuie să fie niciodată utilizată dacă există riscul că medierea s-ar face în defavoarea uneia dintre părţi. Este necesar de a acorda o atenţie deosebită nu doar avantajelor potenţiale, dar de asemenea şi eventualelor riscuri presupuse de mediere pentru ambele părţi şi mai ales pentru victimă.
Astfel, se cuvine de a face un efort specific pentru a garanta că informarea cu privire la medierea victimă-delincvent să fie clară, completă şi furnizată în termenul necesar. Această informare ar trebui vizeze însuşi procesul de mediere, drepturile şi obligaţiile utilizatorilor și efectele juridice ale medierii.
Părţile la mediere trebuie să fie informate cu privire la eventualele consecinţe ale procedurii de mediere asupra procesului decizional judiciar, inclusiv întreruperea procedurii penale, suspendarea sau atenuarea sancţiunii impuse delincventului prezumat. În acelaşi mod, în cazurile în care victima este deosebit de vulnerabilă, aceasta din urmă ar trebui să fie avertizată de posibilitatea de a dispune de o procedură de mediere fără contactul direct cu delincventul.
Statisticile internaţionale demonstrează faptul că în 80% din cazurile în care s-a făcut o informare corectă privind medierea, părţile au decis să soluţioneze disputa pe această cale.
În exercitarea acestui rol, organele judiciare pot să recomande părţilor să se prezinte împreună la mediator pentru infomare asupra medierii și să stabilească un termen în care acestea le vor informa dacă decid să apeleze la mediere.
Aceste obligații nu sunt doar pentru structurile judiciare din România ele se regăsesc în legislații tuturor statelor europene. Acest fapt este reliefat în Ghidul pentru o mai bună implementare a recomandării cu privire la medierea în materie penală, elaborate la nivelul Comisiei Europeane pentru Eficacitatea Justiţie în care se menționează că „Judecătorii, procurorii şi alte autorităţi judiciare penale au un rol important în dezvoltarea medierii. Ei ar trebui să fie capabili de a furniza informaţii, de a organiza sesiuni de informare cu privire la mediere şi, în caz de necesitate, de a invita victimele şi/sau delincvenţii să utilizeze medierea şi/sau să trimită cauza la mediere. Statele membre sunt încurajate să stabilească şi/sau să îmbunătăţească cooperarea între autorităţile judiciare penale şi serviciile de mediere cu scopul de a răspunde mai eficace victimelor şi delincvenţilor” .
Pentru a încuraja părțile să recurgă la mediere, legiuitorul a dispus ca pe timpul derulării procedurilor aferente, la cererea părții interesate, urmărirea penală să fie suspendată pe o perioadă de cel mult trei luni de la data semnării contractului de mediere. Posibilitatea de a suspenda urmărirea penală în cauză este prevăzută de legiuitor atât în art. 69 și art. 70 din Legea medierii, cât și în art. 312 alin. 3 din Codul de procedură penală.
De reținut este faptul că mediereea poate să producă efecte față de subiecții conflictului penal, doar până la citirea actului de sesizare.
În urma parcurgerii procedurii medierii, dacă părțile au ajuns la o soluție pe deplin acceptată o materializează într-un act scris denumit Acord de mediere, care este o înţelegere totală, când părţile sub asistenţa şi cu ajutorul mediatorului au găsit soluţii pentru toate problemele ce au făcut obiectul medierii şi este parţială când părţile au găsit soluţii doar pentru unele probleme.
Orice soluţie concretizată în acordul de mediere trebuie să exprime în mod absolut voinţa exclusivă a părţilor, să fie explicită, să conţină suficiente date pentru ca obligaţiile asumate să poată produce efectele juridice dorite de părţi.
Orice acord de mediere care nesocoteşte drepturile sau interesele unor persoane direct implicate în conflict/litigiu este lovit de nulitate. Conform art. 58 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 înţelegerea părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice.
Acordul de mediere produce efecte juridice civile si penale de la data semnarii lui.
Acordul de mediere pentru a produce efecte față de părțile dintr-un dosar aflat în atenția instituțiilor de cercetare penală trebuie depus la dosarul cauzei. Această obligație revine mediatorului care, potrivit art. 70 alin. 5 din Legea 192/2006 trebuie sa transmită organului judiciar acordul de mediere și procesul-verbal de închidere a medierii în original și în format electronic.
În situația în care părțile nu au reușit să ajungă la o înțelegere prin parcurgerea procedurii medierii, sau au denunțat unilateral contractul, atunci au obligația să comunice doar procesul-verbal de închidere a medierii, urmând ca procesul penal sa fie reluat.
Intervenția Acordului de mediere în condițiile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală fie împiedică punerea în mișcare a urmăririi penale, fie exercitarea acesteia.
În concluzie:
1. Medierea penală poate fi o soluție în evitarea dezavantajelor justiției tradiționale, care oferă delicvenților șansa de a se reabilita și reintegra social într-un timp scurt, iar victimelor de a primi o reparație și o satisfacție în timp real.
2. Cetățeanul român are nevoie de informaţie şi educaţie pentru a şti în ce direcţie să se îndrepte atunci când este implicat într-o cauză civilă sau penală, care îi sunt alternativele şi care este cea mai bună opţiune pentru el.
3. Un rol important în fluidizarea şi decongestionarea activității organelor judiciare și de ordine publică îl au chiar profesioniştii în domeniu, care pot încă din faza incipientă a cercetării dosarelor penale să informeze părțile cu privire la beneficiile medierii și să le îndrume în accesarea acestei procedure în vederea soluționării conflictelor dintre ele.
4. Pe linia colaborării dintre organele judiciare și de ordine publică și mediatori și în vederea dezvoltării unor bune practici apreciem ca fiind oportune reuniunile cu participare interdisciplinară, în cadrul cărora să fie identificate modalităţi de colaborare, astfel încât interesul prților împlicate în cauze penale să fie ralizat în timp util şi cu maximă eficienţă.
Bibliografie selectivă:
1. Să înțelegem politicile Uniunii Europene: Justiție, drepturi fundamentale și egalitate, Comisia Europeană, Direcția Generală Comunicare și Informarea Cetățeilor, Luxembrug, 2015.
2. Rodica Vlaicu, Politici europene în domeniul justiției – Medierea alternativă la instanța de judecată, Revista PRO PATRIA LEX, volumul XVI, nr, 2 (29), Editura Universul Juridic, București, 2016.
3. Rodica Vlaicu, Particularități ale procedurii medierii în cauzele penale în care sunt implicați minori, International Scientific Conference ”New challenges related the internal security within European Union”, Bucharest, Research & Science Publishing House, Bucharest, 2018.
4. G. Demanet, La mediation penale, în R***e de droit penal et de criminologie nr. 11/1995.
5. Dumitru-Virgil Diaconu, Medierea în cauzele penale, Editura C.H. Beck, București, 2012.
6. Dumitru A.P. Florescu, Adrian Bordea, Medierea, Editrua Universul Juridic, 2010.
7. Claudiu Ignat, Zeno Șustac, Cristi Danileț, Ghid de Mediere, Editura Universitară, 2009. Daniela Roman, Dumitru Opincă, Adrian Apostu, Medierea penală: un proces restaurativ, Editura Stef, Iași, 2014.
8. Zeno Șustac, Legislația profesiei de mediator, Universul Juridic, București, 2015;
9. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator;
10. Consiliul Europei, Compendiu de documente ale Consiliului Europei privind prevenirea suprapopulării penitenciarelor, publicat în cadrul proiectului regional – ”Promovarea reformei penitenciare (de la o abordare punitivă la una de reabilitare) ” - Cadru de cooperare programatică (PCF) a Uniunii Europene și a Consiliului Europei, Strasbourg, 2015.
11. Recomandarea nr. R (99) 19 a Comitetului de Miniştri cu privire la medierea în materie penală.
12. Recomandarea nr. R 22 (99) a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la supraaglomerarea închisorilor și inflaţia populaţiei închisorilor.
13. https://e-justice.europa.eu/content_eu_overview_on...;
14. https://rm.coe.int/1680747ba2.
