28/05/2026
În România anului 2026, justiția funcționează pe un model administrativ falimentar: tot mai puțini oameni, tot mai multe dosare și aceeași pretenție publică de performanță nelimitată.
În primele 5 luni ale anului avem cu 11% mai multe dosare pe rol.
Și nu, motivul nu este că nu sunt soluționate cauzele, întrucât operativitatea este de 102,2% supraunitară, sensibil egală cu cea din anul anterior.
Aceasta înseamnă că pentru fiecare 100 de dosare nou înregistrate în primele 5 luni, instanțele au soluționat 102,2 dosare.
Avem 2,38 milioane de dosare aflate pe rolul instanțelor și în continuare peste 800 de judecători, 4874 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorului lipsă.
Concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate de aproape 2 ani, iar premierul demis al României ignoră în continuare apelurile CSM.
În schimb, volumul de activitate crește constant.
Și totuși, instanțele continuă să soluționeze mai multe dosare decât intră pe rol. Iar asta doar datorită (nu din cauza😉) oamenilor din sistem, care lucrează constant peste limite rezonabile.
Ani la rând s-a preferat iluzia că justiția poate funcționa la nesfârșit prin sacrificiul individual al magistraților și al personalului auxiliar. Și exact această mentalitate a dus la situația actuală.
Nu poți pretinde aceleași termene și aceeași viteză de soluționare unei instanțe cu scheme complete și unei instanțe care funcționează cu deficit sever de personal și mii de dosare pe judecător.
Orice sistem serios funcționează raportat la capacitatea reală de lucru. Doar în justiția română s-a întreținut ani întregi ficțiunea că volumul poate crește la infinit fără consecințe.
Mecanismul de gestionare a cauzelor raportat la resursele reale ale instanțelor este, în realitate, o minimă formă de onestitate față de cetățeni și față de oamenii care încă țin sistemul în picioare.
Mai multe informații publicate de CSM, în primul comentariu.
Sursa foto: Consiliul Superior al Magistraturii
