10/07/2026
👏🫡
https://www.facebook.com/share/1Bkr5UyPce/?mibextid=wwXIfr
Uneori, o hotărâre judecătorească nu vorbește doar despre soarta unei persoane. Vorbește despre noi toți. Despre felul în care alegem să judecăm oamenii înainte ca adevărul să fie stabilit.
Ani de zile, un dosar penal a fost transformat într-un instrument de etichetare publică. O persoană a fost prezentată, comentată și judecată în spațiul public înainte ca instanța să se pronunțe. Iar orice raport instituțional, orice colaborare administrativă sau orice decizie luată în limitele legii a fost interpretată politic ca dovadă a unor lucruri nelegale.
Ieri, Tribunalul Sibiu a pronunțat achitarea lui Eugen Iordănescu pentru acuzațiile rămase în dosar. Hotărârea nu este definitivă, iar acest lucru trebuie spus cu aceeași onestitate cu care au fost prezentate și acuzațiile. Dar tot la fel de corect este să spunem și altceva: până la o condamnare definitivă, orice om beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Aceasta nu este o formulă juridică rece. Este una dintre cele mai importante garanții ale unui stat de drept. Ea îl protejează pe fiecare dintre noi de judecăți pripite, de verdicte date la televizor, pe internet sau în declarații politice. Protejează demnitatea omului până când singurii care pot stabili vinovăția – judecătorii – se pronunță.
Eugen Iordănescu, în calitatea sa de director al Camerei de Comerț Sibiu, a fost unul dintre partenerii instituționali ai Consiliului Județean Sibiu. Camera de Comerț a fost, în timp, un partener al administrației județene în proiecte publice și economice. Acest lucru a fost cunoscut, asumat și instituțional.
După apariția dosarului, însă, această realitate administrativă a fost folosită pentru a construi o narațiune politică. Ani la rând s-a spus și s-a insinuat că o atitudine corectă – aceea de a nu condamna public un om înainte ca legea să o facă și de a respecta procedurile administrative și prevederile legale – ar ascunde, de fapt, ceva nelegal.
Nu ascundea nimic.
Însemna doar respectarea unui principiu pe care îl consider esențial: nimeni nu trebuie condamnat înainte ca legea să o facă.
În funcția publică, uneori este mai greu să faci ceea ce este corect decât ceea ce este convenabil pentru propria imagine. Este mai simplu să te delimitezi zgomotos de oameni, să condamni preventiv, să te aliniezi valului de indignare și să câștigi câteva aplauze de moment.
Dar nu acesta este rolul unui om politic responsabil.
Rolul nostru este să respectăm legea și atunci când presiunea publică este mare. Să nu folosim dosare penale ca arme politice. Să nu transformăm suspiciunile în certitudini. Să nu confundăm ancheta cu vinovăția. Să nu sacrificăm drepturile unui om pentru câteva aplauze sau pentru un avantaj electoral de moment.
Recunosc că, în această perioadă, am înțeles și eu, poate mai bine decât oricând, cât de ușor pot fi înlocuite adevărul și faptele cu etichete și cât de greu este să rămâi fidel unor principii atunci când ele au un cost personal și politic.
Cu atât mai mare este responsabilitatea fiecăruia dintre noi – oameni politici, jurnaliști, lideri de opinie sau simpli cetățeni – de a nu transforma suspiciunea în certitudine și ancheta într-o condamnare. Cuvintele pot construi încredere, dar pot distruge și destine. De aceea, fiecare dintre noi are datoria de a le folosi cu responsabilitate.
Pentru că atunci când prezumția de nevinovăție este golită de conținut, nu pierde doar persoana vizată.
Pierde întreaga societate.
Pierdem încrederea că legea este cea care stabilește adevărul.
Pierdem decența dialogului public.
Și, încet-încet, ajungem să credem că o acuzație este suficientă pentru a distruge definitiv reputația unui om.
Adevărul are uneori nevoie de timp.
Dar tocmai de aceea avem obligația de a avea răbdarea, echilibrul și responsabilitatea de a nu distruge oameni înainte ca adevărul să fie stabilit.
Știu că nici această hotărâre și nici aceste rânduri nu îi vor convinge pe toți.
Știu că vor exista oameni care vor continua să creadă că simpla existență a unui dosar înseamnă vinovăție și intuiesc deja multe dintre comentariile care vor însoți această postare.
Nu scriu însă aceste rânduri pentru a convinge pe toată lumea.
Le scriu pentru că sunt convinsă că nicio schimbare de mentalitate nu se produce dacă nimeni nu are curajul să înceapă această discuție.
Dacă vrem o societate în care drepturile noastre să fie respectate atunci când noi sau cei dragi nouă vom avea nevoie de ele, trebuie să începem prin a respecta și drepturile celor cu care poate nu suntem de acord.
Pentru că drepturile omului nu sunt puse la încercare atunci când îi apărăm pe cei pe care îi apreciem, ci atunci când alegem să le respectăm și pentru cei pe care poate nu îi înțelegem sau cu care nu suntem de acord.
Iar dacă această reflecție îi va face măcar pe câțiva oameni să ezite înainte de a condamna public un alt om doar pentru simplul fapt că este cercetat sau anchetat, atunci cred că și-a atins scopul.
