28/07/2026
Cârdășia câinelui dresat cu a vulpoiului hămesit
de avocat Gianina Vera Poroșnicu
Dezvăluirea ar fi că acum câteva zile, un vulpoi năpârlit și bătrân ce-și jumulea clientela surprinzând-o fotografic în posturi nefericite, a fost prins asupra unui fapt dezgustător - 3300 de lei și o poșetă de pensionară - și azvârlit pentru 30 de zile la mititica. Fost, până atunci, tovarăș de afaceri al celebrului exemplar maidanez, creponat de răpciugă șantajistă, poreclit Pământiul, Vulpoiul obișnuia să latre-n gramatici improbabile în tocmai acea gazetă ieșeană despre care se spune că prestează șantajul imund și guduratul post-facturare: Dezvaluirea. ro.
Spun fost pentru că, în virtutea unui vechi proverb ce-ți lasă nud caracterul în fața conștiinței publice, imediat după aflarea veștii despre vulpoiul prins asupra faptei, cotârla cu nas roșu superioară ierarhic, Costică Mazilitu, nu a mai dorit să se adune cu cel cu care până atunci se asemănase precis, Teo Furtunescu.
Prăjină deșirată la verticală preț de vreo sută nouăzeci de centimetri, cu o țigară lipită organic de buze și voce durdulie - un fel de certificat de existență parazitară trădată de timbrul sonor - vulpoiul își calibrase filosofia de viață împrejurul întrebărilor dumisale fundamentale: „N-ai o țigară în plus? N-ai niște bani împrumut?”. Căci foamea i-a fost mereu sfetnic prost, încă din anii de după ’90, de când își începuse ucenicia printre dosarele penale ale urbei. Rămâne de pomină, în folclorul local, fapta prin care un fost primar dintr-o comună din apropiere l-a trimis cândva să-i cumpere o cafea; Vulpoiul, împins la făptuire de un stomac veșnic gol, s-a dizolvat în peisaj păstrând pentru refill gastronomic propriu bancnotele.
Cu aparatul foto la gât pentru cadre făcute pe ascuns - să zicem că ți-ai fi suflat nasul sau că te-ai fi împiedicat pe stradă ș.a. - ulterior, domnia sa te aborda, elegant: „Dă-mi niște bani, altfel îi dau pozele astea Pământiului!”. Poate de aceea, Pământiul însuși îl învestise, mai nou, pe post de „anchetator juridic” — o mostră rară de comedie neagră în care, abia scăpată cu viață de sub caninii ogarului anchetator, vulpea își pune robă și dă lecții de moralitate la gazetă.
Îl compătimesc pe Pământiu! Pe această șarlă lăsată fără tovarăș de haită de către caracterul de jigodie de maidan, grăbită să latre, panicată, că „nu știa nimic”, care i-a rupt Vulpoiului contractul pe loc. Ce durere...!
Însă, pentru cine cunoaște bezna întreagă a acestei povestiri cu tâlc, episodul cu geanta furată nu este decât vârful vizibil al aisbergului. Căci, înainte ca hoția de la Bucium să-i pecetluiască soarta la mititica, vulgarul nostru vulpoi și stăpânul său patruped se dedaseră, perseverenți și telurici, la exerciții cu mult mai productive și infinit mai ticăloase: șantajarea cu obstinație a semenilor. Printre care și a acestei gazele (PGV), ce astăzi privește, tăcută și demnă, cm singuri își sapă groapa cu propriile lor labe.
Gazela (PGV) sprintenă despre care vorbesc — ființă cu o minte limpede și o verticalitate morală în fața căreia cei lipsiți de caracter se simt prinși cu mâța-n sac— fusese, în repetate rânduri, vizată de ghearele celor doi. De nenumărate ori, Vulpoiul și Pământiul au încercat să o tragă în mocirla lor. O abordau pe aleile întunecate ale metaforei, prin telefoane cu numere ascunse, prin mesaje sugestive și, mai ales, prin acea armă de distrugere în masă pe care o dețineau: tușa ieftină a gazetei ieșene online, așa-zise „de investigație”, cu trei cititori înrăiți ca și dânșii: un analfabet, un zărghit nespălat și un prost din născare. De fiecare dată, rețeta era aceeași: o gheară întinsă către bani, o șoaptă veninoasă la ureche, o promisiune voalată că, dacă nu se conformează, a doua zi titlurile vor urla ireparabil despre pretinse fapte penale, despre presupuse înțelegeri tenebroase, despre caracterul ei îndoielnic — toate, vârtejuri de vorbe goale, născociri vărsate sub aburii alcoolemiei, pe fundalul fumului de țigară și al mirosului de înfrângere.
Gazela (PGV), însă, nu s-a clintit. A privit cele două javre întinzând plasa acuzațiilor iraționale, nedrepte; le-a văzut bâlbâind la microfon propoziții pe care nici ele nu le înțelegeau; le-a observat încercând să construiască un cadru penal din nimic — ca și cm și-ar fi clădit casa pe o fundație din puf de păpădie. Și, mai presus de toate, cm au îndrăznit să declanșeze, în ultimele luni, o campanie de presă mizerabilă, o adevărată orgie de calomnie tipărită, în care numele gazelei era târât prin noroaie de acuzații atât de neghioabe, atât de lipsite de orice suport faptic, încât până și ogarii de la Parchet și-au ridicat sprâncenele când au citit hârtiile. „A delapidat fonduri!” — lătra Pământiul în editorialele sale, deși nici nu știa ce înseamnă cuvântul. „A complotat cu dușmanii orașului!” — miorlăia vulpoiul, deși abia dacă-și amintea ce scrisese cu o seară înainte.
Dar, precum soarele spulberă ceața de dimineață, adevărul se va așterne în fața instanței, și atunci toate aceste bule de săpun ale imaginației bolnave se vor sparge cu un sunet sec. Deja, în sertarele incomode ale justiției, se adună dovezi pe care nici cel mai iscusit vulpoi nu le poate falsifica: documente, martori, înregistrări și, mai presus de orice, lipsa cronică de orice temei a acuzațiilor aruncate ca otrăvuri în fântâna publică. Magistrații vor constata, cu acea luciditate rece pe care n-o poate păcăli nici cel mai șmecher câine de curte, că toată construcția acuzatoare nu era decât o mahala de hârtii inventate; un caiet cu pretenții de etică moralizatoare scris de elevi chiulangii de la orele de morală; un pistol cu apă îndreptat spre o țintă prea măreață pentru gloanțele lor de plumb prost turnat. Iar atunci, când sentința va cădea ca o ghilotină de cleștar peste acest turn Babel al minciunii, va deveni clar pentru toată suflarea urbei că gazela nu numai că nu a greșit cu un deget, ci a fost, dintru început, cea în fața căreia maidanul și-a scos limba doar ca să și-o muște singur.
Gazela (PGV) nu s-a lăsat intimidată nici de mârâielile lor de grotă, nici de încercările penibile de șantaj, nici de campania de presă inventată de acești doi disperați duși cu pluta. A privit cm cele două creaturi s-au devorat reciproc în propriul lor noroi. A știut întotdeauna că minciuna are picioare scurte — și, iată, picioarele celor doi s-au dovedit nu doar scurte, ci și oloage, prinzându-se în propria cursă de sârmă ghimpată pe care o întinseseră pentru alții.
Acum, vulpoiul își scrâșnește diacriticele la mititica, Pământiul latră singuratic la umbrele din redacție iar gazela (PGV) trece mai departe — liberă, strălucitoare și de neatins. Cu pași mărunți și hotărâți, ea pășește acum într-o lumină pe care cei doi n-o vor cunoaște niciodată, căci este lumina celor care aleg să nu se coboare la nivelul fiarelor, ci să se înalțe deasupra lor — înalt, senin, incontestabil. Iar când, în sfârșit, justiția își va rosti verdictul, vulpoiul și câinele vor înțelege, prea târziu, că nu gazela era prada, ci că ei înșiși au fost, dintotdeauna, vânători nepricepuți ai propriilor lor umbre.
În primul comentariu vă prezentăm ancheta poliției, IPJ Iași fiind în acțiune maximă, sub lozinca: ,,Prinde hoțul, scoate poșeta!“
