Avocat Gianina Vera Porosnicu

19/10/2026

„Nerecunoştinţa este întotdeauna un fel de slăbiciune. N-am văzut niciodată oameni competenţi să fi fost nerecunoscători.” - Goethe

11/10/2026

Am prezentat studiul meu intitulat „Accidentele de muncă: Dreptul angajaților la despăgubiri pentru invaliditate” în cadrul conferinței internaționale 8th INTERNATIONAL HARRAN CONGRESS ON INNOVATIVE APPROACHES IN SCIENTIFIC RESEARCH, un eveniment științific remarcabil care a reunit cercetători din mai multe țări (Franța, Italia, Marea Britanie, Polonia etc.).
Lucrarea mea s-a axat pe problematici legate de ce poate recupera, în concret, o persoană care a suferit un accident de muncă, dar și cm se stabilește prejudiciul și cm se cuantifică despăgubirile. Profit de această ocazie și îi felicit pe organizatori pentru eforturile depuse în vederea realizării acestei conferințe internaționale.

09/10/2026

Mulțumesc mult redacției juridice.ro!

https://www.juridice.ro/858606/sfanta-parascheva-tacerea-ce-a-invins-veacurile.html

În chip obișnuit, ne zidim în secunde risipindu-ne veșnicia. Suntem o seamă de umbre ce caută soarele, istovite de propria fragilitate. Rătăcind în căutarea unor răspunsuri pe care zgomotul nu ni le…

07/10/2026

Sfânta Parascheva: tăcerea ce a învins veacurile

de avocat Gianina Vera Poroșnicu

În chip obișnuit, ne zidim în secunde risipindu-ne veșnicia. Suntem o seamă de umbre ce caută soarele, istovite de propria fragilitate. Rătăcind în căutarea unor răspunsuri pe care zgomotul nu ni le va putea oferi vreodată. Și totuși, când toamna își coboară vălul aurit peste Moldova, ceva din adâncul ființei ne cheamă înapoi la esență.
Lângă racla Sfintei Parascheva, timpul își pierde asprimea, devenind o pereche de aripi ce urcă. Sfânta nu este doar amintire îmbrăcată-n argint. E o prezență tăcută, oglindă în care sufletul omenesc își regăsește chipul dintâi. Cel curat, neatins de pulberea vanităților. În omul care așteaptă răbdător, sub cerul de octombrie, nu e numai evlavie. E și căutare metafizică. Încercarea de a dizolva deșertăciunea lumii în miracolul neperisabilului.
Viața ei, trăită departe de tronuri și măriri terestre, rămâne un adânc paradox al vieților noastre: cm poate un suflet care nu a stăpânit nimic să moștenească un imperiu de inimi? În haina smereniei, ea poartă splendoarea celor aleși, care au înțeles că adevărata fericire începe unde se termină eul.
De aceea, a merge spre racla-i nu reprezintă un parcurs geografic. E mai degrabă despre pelerinajul lăuntric. Și despre momentul înalt în care omul de azi, deposedat de certitudini, își pleacă fruntea și înțelege că rugăciunea nu este un troc de cuvinte cu Cerul, ci o stare de grație. Pătrundere în tăcerea vindecătoare.
Poate de aceea, de la un an la altul, din ce în ce mai multe suflete urcă spre Iași, să-și regăsească reperele.
Vom aprinde din nou, sub luminile Sfintei, candela rostului nostru. Să ne bucurăm: ziua Ei se apropie!

30/09/2026

La mulți ani, Antonio!

O pledoarie pentru aripile fiului meu

Acum 23 de ani m-ai făcut mamă. Și m-ai făcut mândră.
Mi-ai arătat un resort al iubirii mai presus de orice metaforă. O metafizică a zborului amplu. Mi-ai tălmăcit cm nopțile de nesomn pot fi punți către un cer mai adânc decât orice lumesc decorat în candori imitabile.
Iată-ne, astăzi, în punctul în care drumurile ni se măsoară în culori diferite: tu la Paris, sub rigoarea propriei tale vocații; eu pe o pistă de decolare, în așteptarea unui avion spre București. În această îngemănare de traiectorii, înțeleg că fiul meu nu doar că a moștenit o umbră protectoare, ci și-a cioplit propriul contur. Între două facultăți absolvite cu rigoare ascetică și un masterat ce nu admite jumătăți de măsură, el a devenit un arhitect al propriului sine.
A refuzat confortul originii pentru a-și revendica dreptul la excelență prin muncă tăcută. Izbânzile lui academice nu sunt doar ambalaj . Reprezintă dovada că spiritul se poate clădi pentru sine, departe de orice rezonanță de nume.
Pentru că în spatele fiecărei nopți de studiu, al lui, stă o luciditate care m-a depășit și m-a smerit. M-a învățat că adevărata noblețe se cucerește continuu, când lumea adoarme, iar gândul caută forma ei absolută.
Parizianul meu drag, bărbatul de 23 de ani în care s-a sublimat pruncul de ieri, poartă pe umeri o eleganță aristocratică. Nu i-am netezit calea: i-am lăsat destul spațiu încât să-și măsoare singur înălțimile. Iar el a ales să zboare înalt, acolo unde aerul e rar și adevărurile nu se falsifică.
La mulți ani, copil al căutărilor mele împlinite! Să-ți păstrezi mereu această rară geometrie interioară, amestecul de rigoare, foame de cunoaștere și demnitate care nu se oferă facilului! Mama ta te privește nu doar cu dragostea firească a celei care te-a adus pe lume, ci cu respectul profund pe care un om îl datorează altui om care învață să devină, pe cont propriu, un suflet profund și o minte aleasă.

28/09/2026

Articolul meu intitulat „Liberalitățile făcute de către pacient unui medic - prevederi legale” a fost publicat, în cadrul revistei „Viața Medicală” la data de 25.09.2026.
Acesta surprinde regimul juridic al moștenirilor pe care medicul le poate primi de la un pacient.

Articolul poate fi lecturat accesând următorul link:

Legislația are prevederi specifice referitoare la situațiile în care o persoană bolnavă dorește să lase o moștenire persoanelor care au îngrijit-o,

16/09/2026

Un apel la conștiință

de avocat Gianina Vera Poroșnicu

În România tristețea este imensă. O tristețe veche, grea, care s-a așezat în tencuiala caselor, în privirile oamenilor de pe stradă și în pământul ăsta răscolit. Da, până și pe chipurile din fotografiile de pe crucile celor plecați.
Oare nu a adunat prea multe sufletul acestui neam?
De mai bine de trei decenii, am strâns mereu tăceri. Am contabilizat promisiuni deșarte, umilințe zilnice, umeri încovoiați și sentimentul amarnic că suntem străini în propria noastră țară. Un neam obidit, călcat în picioare. Obișnuit doar să rabde, să strângă din dinți și să meargă mai departe cu capul plecat. Am fost învățați că resemnarea e o virtute, că „se putea și mai rău” e un refugiu și că tristețea e singura noastră moștenire nedezmințită.
Dar tristețea adunată prea mult timp nu mai e doar tristețe. Devine o povară care frânge.
Vă scriu, azi, de la capătul îndurării. Și deznădejdii. Pentru că sufletul acestui neam nu mai are unde să mai strângă nicio picătură de amărăciune. Ridicarea nu începe din iluzii comode, ci din recunoașterea durerii: am fost călcați în picioare, dar încă suntem aici. Am fost obidiți, dar nu suntem șterși.
A venit timpul ca tot ce s-a adunat în interior - fiecare nedreptate, fiecare lacrimă nevăzută - să nu mai fie un motiv de resemnare, ci combustibilul unei treziri.
Aici, la talpa țării, oamenii sunt striviți. Nu mai e vorba doar de o tristețe abstractă, ci de un război tăcut purtat împotriva omului simplu. Masele sunt arse de poverile unor taxe nedrepte, hăituite de legi strâmbe, croite să supună, nu să protejeze. Suntem un neam de oameni răniți, aduși la pragul epuizării de decizii luate împotriva noastră, de către un sistem care a uitat că își trage viața din munca și răbdarea noastră.
Și în tot acest timp, unde au fost cei care trebuiau să vadă? Unde au fost cei care trebuiau să vorbească?
Acesta este un apel deschis către intelectualii acestei țări.
Prea mult timp ați privit de la distanță. Prea mult timp v-ați adăpostit în turnuri de fildeș, în dezbateri sterile, în ironii fine și elegante, în timp ce în stradă, în sate și în orașe, sufletul acestui neam era călcat în picioare. Refugiul în teorie, neutralitatea convenabilă și tăcerea voastră au fost, pentru cei care ne apasă, o binecuvântare. Ați lăsat oamenii singuri în fața nedreptății, fără o voce articulată care să le apere demnitatea.
Cultura care nu-și asumă conștiința socială este un ornament steril. Un intelectual care tace când poporul lui este strivit își pierde dreptul de a mai fi numit reper moral.
Nu vă cer milă și nici discursuri superioare. Vă cer să vă asumați datoria! Coborâți de pe socluri și puneți-vă penița, cuvântul, ideile și prestigiul în slujba celor care nu mai au putere să strige. Sprijiniți acești oameni răniți, dați formă nemulțumirii lor, transformați durerea lor în argumente de neclintit și fiți scutul lor în fața abuzului.
Dacă nu vă veți alătura acum celor striviți de poveri, când o veți face? Când nu va mai rămâne nimic de salvat?
Eu, una, mi-am ales deja locul: în stradă, printre ei. Refuz să mai tac!
Dumnezeu să-i ajute pe români!

07/09/2026

Când Justiția întârzie, moartea devine singurul executor judecătoresc

de avocat Gianina Vera Poroșnicu

O inimă de părinte nu înțelege gramatica formală a normei juridice. Și nici nu are răbdare pentru sintaxa rece a procedurilor. Își construiește întreaga viață în jurul acelei alte inimi, plămădite din propriul trup, pe care a învățat să o ocrotească din prima zi. Iar când acea inimă tânără este lăsată să se oprească într-o noapte de spital, sub privirile opace ale unui sistem indiferent, inima tatălui rămâne să bată singură într-un vid pe care nicio instanță nu-l mai poate umple.
Vestea că Virgil Miron, tatăl Alexandrei Ivanov, s-a stins înainte ca dosarul fiicei sale să ajungă măcar pe masa vreunui judecător, nu este doar un fapt divers dintr-o gazetă locală. Este dovada unei sfâșieri: răpus de o durere care nu a mai avut răbdare să aștepte amânări, expertize și excepții procesuale, un suflet de părinte a plecat înainte ca justiția să-i fi dat măcar un răspuns.
Decesul acestui tată mută tragedia din sfera dreptului penal în cea a utilitarismului și a bunului simț social. Când un părinte moare de inimă rea așteptând să se facă dreptate, tribunalul riscă să devină o simplă anexă decorativă a destinului. În celebrul său tratat despre delicte și pedepse, Cesare Beccaria avertiza că promptitudinea este singura care îi dă actului de justiție un caracter moral. O dreptate amânată la infinit nu mai este dreptate; este o lentoare cinică ce ucide prin uzură. Orice sentință va fi dată peste un an, doi sau trei, va fi una pentru noi, cei vii. Pentru dumnealui, va fi doar un ecou mult prea întârziat.
Nu am niciun drept să acuz oamenii legii. Dar am dreptul să spun că o justiție care nu simte urgența durerii este o justiție care și-a pierdut busola. Nu cer grabă. Cer umanitate. Și mai cer ca, atunci când se pronunță un nou termen, cel care o face să se întrebe : mai așteaptă oare cineva acasă, care poate nu mai are răbdare?
Rămâne o singură întrebare pe care orice jurist și orice cetățean ar trebui să și-o pună în fața acestei duble tragedii: ce valoare mai are un verdict pronunțat peste ani, când cei care aveau nevoie de el pentru a mai putea respira au plecat deja să-l caute în altă parte?
Odihnește-te în pace, domnule Miron! Ai așteptat destul.

04/09/2026

Am prezentat studiul meu intitulat „Dreptul victimelor malpraxisului medical de a obține despăgubiri” (The right of victims of medical malpractice to obtain compensation) la data de 2.09.2026.
Cercetarea mea a fost una de actualitate, mai ales că, potrivit studiilor publicate în cadrul literaturii de specialitate, tot mai multe greșeli medicale ajung să fie soluționate în cadrul justiției. Conferința s-a desfășurat în sistem dual: față în față (în Budapesta), precum și în regim online.
A fost o deosebită onoare pentru mine să particip la acest eveniment științific remarcabil și să port un dialog deschis cu privire la posibilitatea ca persoanele care sunt victime ale cazurilor de malpraxis medical să primească sume de bani drept compensație pentru greșelile medicale.

01/09/2026

Mulțumesc frumos redacției HotNews și doamnei Alina Neagu pentru profesionalismul și atenția acordată acestui subiect!

Pacienta le-a cerut medicilor să intervină, acuzând dureri insuportabile și sângerări, dar nu a primit îngrijiri medicale timp de 7 ore, a arătat un raport