21/08/2026
Cinci tineri români înarmați au ocupat legația comunistă din Berna, declanșând o criză diplomatică de proporții internaționale. În zorii zilei de 14 februarie 1955, grupul condus de sculptorul Oliviu Beldeanu a pătruns în clădirea reprezentanței diplomatice a Republicii Populare Române din Elveția, a neutralizat personalul și a baricadat căile de acces. Timp de 42 de ore, tinerii au arborat drapelul regal pe acoperiș și au cerut eliberarea din închisorile din țară a unor lideri politici și religioși precum Ion Mihalache, Ilie Lazăr sau episcopul Anton Durcovici. În timpul schimbului de focuri din interior, șoferul legației, care era în realitate ofițer acoperit al Direcției Generale a Securității Statului, a fost împușcat mortal în timp ce încerca să distrugă documente conspirative. Beldeanu nu a cerut bani: a deschis seifurile, a ridicat sute de dosare care probau activitățile de spionaj ale regimului în Europa de Vest și le-a predat autorităților elvețiene înainte de a se preda pașnic poliției.
Procesul desfășurat în Elveția a provocat o reacție furibundă la București. În loc să primească eticheta de criminali de drept comun cerută insistent de diplomația regimului Gheorghiu-Dej, membrii grupului au fost judecați de Tribunalul Federal elvețian într-un climat în care opinia publică occidentală le-a recunoscut motivațiile politice. În iunie 1956, Oliviu Beldeanu a primit o condamnare de trei ani și jumătate de închisoare, din care a executat o parte, fiind eliberat pentru bună purtare în toamna anului 1957. Pentru conducerea Ministerului Afacerilor Interne de la București, sentința a reprezentat o înfrângere gravă pe plan extern. Din acel moment, Direcția de Informații Externe a primit ordinul expres de a-l captura pe liderul atacului, indiferent de metode sau frontiere.
Operațiunea de capturare a durat mai puțin de un an și a implicat o colaborare strânsă între Securitate și poliția politică est-germană, Stasi. În vara anului 1958, Beldeanu locuia în Germania Federală și încerca să reorganizeze acțiunile de rezistență ale exilului românesc. Serviciile secrete de la București au infiltrat în anturajul său un informator care i-a promis fonduri, armament și pașapoarte false pentru noi misiuni. Convins că merge la o întâlnire conspirativă decisivă, Beldeanu a fost atras la Berlinul de Vest la 31 august 1958. În timpul drumului, a fost sedat cu o substanță dizolvată într-o băutură și transportat peste linia de demarcație, direct în sectorul controlat de sovietici.
Transferat în secret la București la bordul unui avion, Beldeanu a fost închis în celulele de anchetă ale Securității din strada Uranus. Timp de peste un an, ofițerii de securitate l-au supus la interogatorii continue pentru a afla numele colaboratorilor din exil și sursele de proveniență ale armelor folosite la Berna. Beldeanu a refuzat să ofere detalii compromițătoare despre ceilalți membri ai grupului și a susținut deschis legitimitatea revoltei armate împotriva dictaturii. În toamna anului 1959, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare București l-a judecat cu ușile închise și l-a condamnat la moarte pentru acte de teroare și trădare.
La 18 februarie 1960, la ora cinci dimineața, Oliviu Beldeanu a fost executat prin împușcare la penitenciarul Jilava, la vârsta de 36 de ani. Corpul său a fost îngropat într-un loc neidentificat din curtea închisorii, fără ca familia să primească vreo înștiințare oficială, iar dosarul operațiunii a fost clasificat strict secret. Regimul a încercat să șteargă orice urmă a existenței sale, însă documentele capturate de el la Berna rămăseseră deja în arhivele diplomatice occidentale, arătând mecanismele prin care Securitatea își construise rețelele externe în primii ani ai Războiului Rece.
