26/02/2022
Ce efecte produce insolvența pentru angajați și care sunt drepturile acestora?
🔸În ipoteza în care o societate intră în insolvență, drepturile salariale ale angajaților nu ar trebui să fie afectate. Dacă instituția vrea să încerce să își plătească datoriile prin reducerea costurilor și prin concedierea colectivă, procesul trebuie să aibă loc conform prevederilor legale din codul muncii.
Angajatorul trebuie sa aibă în vedere metodele prin care să evite concedierile colective, iar numărul de persoane concediate să fie cât mai mic. Dacă, totuși, concedierile sunt inevitabile, societatea insolventă ar trebui să atenueze consecințele asupra foștilor angajați prin adoptarea unor măsuri sociale în favoarea acestora, precum oferirea de sprijin pentru recalificare sau pentru reconversie profesională.
🔸Angajații au dreptul de a cere începerea procedurii de insolvența dacă aceștia nu își primesc salariile pentru o perioadă mai lungă de timp. În acest caz, ei adoptă statutul de creditori.
În caz de insolvența, angajații au dreptul de a-și alege un reprezentant care să voteze pentru ei în cadrul întâlnirii dintre creditori.
În ceea ce priveste salariile, angajații vor dori să și le recupereze, iar acest lucru se află printre drepturile lor. Acestea sunt, însă, a treia creanță ca prioritate pe care debitorul trebuie să o plătească. De asemenea, angajații pot face apel la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, care poate despăgubi până la trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare angajat.