15/09/2022
Salutare prieteni,
Revin către voi cu povestea primei mele cauze în instanță.
După câteva săptămâni de acomodare în societatea de avocatură în cadrul căreia mi-am efectuat stagiatura, a venit momentul ca și „cea mai nouă” să își exercite rolul de avocat stagiar pe deplin.
Era o zi de luni, puțin trecut peste ora 8:00, moment în care intră în biroul boss-ul meu, cu o pungă plină și îmi spune că are o surpriză pentru mine.
Eu, gurmandă fiind, la ce m-am gândit: Ce boss drăguț am, ne-a adus dulciuri , o pungă plinăăăă chiar :))
Țeapă!
Mi-a zis: Astăzi mergi la prima ta cauză.
Eu: Ce, când, cum? Azi? Acum? Dar nu știu ce să fac, ce să zic!
Boss: Stai liniștită, e doar o amânare, te descurci. Baftă!
La acel moment nu știam prea bine ce înseamnă amânarea aceasta, însă în esență, te prezinți în instanță, unde nu se discută prea multe, întrucât există un motiv pentru care trebuie să se mai acorde încă un termen de judecată, cm a fost în cazul meu, faptul că nu a fost efectuat la acel moment Raportul de expertiză necesar în acea cauză).
Panică, panică, panică!
Nu știam ce să zic nici măcar la o amânare, m-am apucat să iau dosarul, să-l citesc, să caut articolul din cod în baza căruia cer amânarea, pentru că evident că nu-l știam din cap.
Aaa, am uitat să menționez că acea cauză urma să fie la 8:30, deci nu aveam eu prea mult timp la dispoziție pentru panicile mele :))
M-am uitat eu puțin peste dosar, însă vă dați seama cât am reușit să citesc în 10-15 minute și câte (n-)am reușit să rețin, având în vedere că pe lângă dezamăgirea că nu am primit dulciuri, eram și foarte stresată de cm o să mă descurc și nu voiam în nici un fel să o dau în bară sau să zic ceva greșit.
Mi-am luat roba și am fugit spre Instanță.
Am mai fost de multe ori în instanță până la acel moment, însă nu am avut un dialog direct cu judecătorul și îmi era cumva frică de el.
Evident că, având în vedere că eram pentru prima dată în calitate de avocat în instanță și urma să și zic ceva, nu doar să asist, am vrut să fiu și eu „șmecheră„ și să nu intru în sala de ședință orișicum, ci să fac și eu ce vedeam la avocații experimentați, adică să îmi iau roba pe mine direct în sala de judecată, nu la garderobă sau măcar în holul instanței. :))
Zis și făcut, am intrat în sala de judecată în toată splendoarea mea, cu dosarul într-o mână, cu geanta pe umăr și roba pe cealaltă mână, așa ușor grăbită, m-am așezat pe o bancă și am început să îmi dau geaca jos, să îmi organizez lucrurile pe acolo - evident că am atras atenția pentru că făcea ca „țăranca” gălăgie :))
Și primul moment mult așteptat a venit, mi-am luat roba în sala de judecată, dar nu subtil, ci așa, să se vadă că eu mă îmbrac acolo și că am cauză :)) (în aceste momente când scriu aceste rânduri și mi amintesc, râd de una singură în fața laptopului).
Erau multe priviri ațintite asupra mea, atunci credeam că de admirație se uitau ceilalți colegi la mine și judecătorul, însă la scurt timp am aflat că nu erau priviri admirative, bă din contră, erau chiar priviri de genu: Femeieee, aici nu-i garderobă, ne deranjezi! :))
Iar acum, momentul în care trebuia să mă adresez direct judecătorului și să îmi susțin cauza a venit.
Emoțiile erau la cote maxime, dar mă simțeam și foarte bine și mândră, că de, doar mi-am luat roba în sală cm am tot visat. :))
Din cauza emoțiilor nu auzeam și nu înțelegeam clar ceea ce spune judecătorul și l-am rugat de câteva ori să repete ceea ce zicea - mă gândesc că cei prezenți în sală au zis că pe lângă că îs de „neam prost” că i-am deranjat luându-mi roba în sala și aranjându-mi lucrurile, mai sunt și surdă:)).
În final, am auzit totuși ceea ce mi s-a transmis și am completat parțial cu ceea ce credeam că mi se zice și totul a decurs bine, m-am descurcat, nu am zis prostii și cauza s-a amânat.
Fericită, după ce am ajuns la birou le-am povestit colegiilor ce mândră m-am simțit eu că mi-am luat roba pe mine în sală, așa cm vedeam eu înainte și că acum am putut să fac și eu asta, iar colegul meu care e mai mereu serios mi-a zis: Bine că nu ți-ai luat și o amendă, că nu ai voie să îți iei roba în sală și așa sigur chiar rămâi fără dulciuri:))
Over all, a fost o experiență super faină, pe care evident că nu o să o uit și din care am învățat:
1. Să nu-mi iau roba pe mine în sala de ședințe, că de aia s-a inventat garderoba.
2. În profesia de avocat trebuie să fii mereu pregătită, că oricând poți să ai parte de o surpriză sau de un boss care să te ia pe nepregătite și
3. O pungă + cuvântul „surpriză” nu înseamnă neapărat dulciuri :))
P.S. În pungă erau muuulte fructe.
O îmbrățișare,
Diana P.
