Avocat Tabrea Alexandru

13/08/2026

Dragi clienți,

Vă reamintesc că, în perioada 20 august – 1 septembrie 2026, voi fi în concediu, un scurt răgaz la capăt de vară, menit să lase pentru câteva zile dosarele, termenele, strategiile și neliniștile firești ale profesiei în așteptare, pentru ca întoarcerea să poată avea loc cu aceeași atenție, energie și disponibilitate pe care încerc să le așez în fiecare cauză încredințată.
Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru încrederea pe care mi-o acordați, iar până la revenire vă doresc și dumneavoastră un sfârșit de vară liniștit, cu zile senine, cu timp pentru oamenii dragi și cu acea tihnă rară pe care începutul toamnei o face, parcă, și mai prețioasă.

Ne reauzim cu bine începând cu data de 2 septembrie! ❤️

06/08/2026

03/08/2026

16/07/2026

https://www.facebook.com/share/p/1J9ryaZUw1/?mibextid=wwXIfr

08/07/2026

Sunt zile în care pleci din sala de judecată cu satisfacție. Și sunt zile în care pleci cu un gust amar, astăzi a fost una dintre ele.

Îmi place profesia de avocat, pentru că mă obligă să gândesc, să construiesc argumente, să caut dreptatea prin lege și prin cuvânt. Tocmai de aceea cred că avocatura este, înainte de toate, o profesie a eleganței intelectuale.
Astăzi însă am întâlnit, într-o instanță din provincie, un tipar pe care sincer credeam că nu îl mai găsesc decât în povești: avocatul care confundă fermitatea cu lipsa de politețe, argumentul cu ridicarea tonului, contradicția cu jignirea. Întreruperi repetate, ridicări de voce, replici ironice.

Și m-am întrebat, pentru o clipă, dacă nu cumva uităm esența profesiei noastre. Nu câștigi un proces pentru că vorbești mai tare. Forța unui avocat nu stă în volumul vocii, ci în rigoarea argumentelor. În calmul cu care își susține cauza, în respectul pe care îl arată colegilor și profesiei pe care o reprezintă.

Încă vreau să cred că avocatura înseamnă dialog, nu scandal, eleganță, nu circ. Poate sunt idealist, dar prefer să rămân avocatul care încearcă să câștige prin lege și prin argument, nu prin zgomot.
Pentru că, la finalul zilei, procesele se câștigă în drept, iar caracterul se vede în felul în care alegem să le purtăm.

18/06/2026

Anunț privind perioada concediilor

Dragi clienți,

Deși vacanța judecătorească durează două luni, pentru avocați timpul curge puțin diferit. Dosarele continuă să se scrie, termenele să se pregătească, iar problemele oamenilor nu intră niciodată cu adevărat în vacanță. Mai ales în dreptul familiei, în care ordonanțele președințiale (și nu numai) se judecă și vara.

Totuși, pentru a vă putea organiza din timp eventualele consultații și întâlniri, vă aduc la cunoștință perioadele în care activitatea cabinetului va fi suspendată, aflându-ne în concediu:

a) 2, 3, 6 iulie;
b) 20–27 iulie;
c) 20 august- 01 septembrie.

În restul perioadei, activitatea cabinetului se va desfășura în mod obișnuit.

Vă urez și dvs. concedii mirobolante! Uneori, cea mai importantă victorie nu se obține într-un proces, ci într-o zi în care reușim să fim liniștiți. ☀️

11/06/2026

Astăzi, o doamnă m-a întrebat dacă mă ocup exclusiv de dreptul familiei. Întrebarea m-a făcut să zâmbesc, pentru că răspunsul este, în același timp, da și nu.

Nu, pentru că activitatea mea nu se rezumă la acest domeniu. Lucrez constant în litigii civile, în cauze patrimoniale, în dispute contractuale și comerciale, în dosare care vorbesc despre bani, proprietăți, obligații și riscuri.

Și totuși, într-un anumit sens, răspunsul este și da. Pentru că dreptul familiei ocupă un loc aparte în viața mea profesională, nu doar prin ponderea pe care o are în activitatea mea, ci prin felul în care mă provoacă intelectual și mă implică uman.
Poate fiindcă este una dintre puținele ramuri ale dreptului în care nu administrezi doar conflicte, ci pătrunzi în însăși materia din care este construită existența umană. Acolo nu găsești doar acte, înscrisuri și excepții procesuale, ci iubiri care s-au frânt, copii prinși între două lumi, orgolii care au crescut mai repede decât afecțiunea, promisiuni uitate și suferințe pe care nici cea mai bine redactată cerere de chemare în judecată nu le poate cuprinde pe deplin.
Dreptul familiei este domeniul care îi permite avocatului să fie mai mult decât un simplu tehnician al normei juridice. Îl obligă să înțeleagă oamenii, iar oamenii nu sunt niciodată simpli.

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Întotdeauna am avut o anumită înclinație către argumentul șlefuit până la ultimul detaliu, către acea formă de frumusețe intelectuală pe care o poate avea un raționament bine construit. Iar dreptul familiei este locul în care rigoarea juridică și expresia umană se întâlnesc cel mai firesc.
Pentru că atunci când vorbești despre un copil, despre legătura dintre un părinte și fiul său, despre domiciliul unui minor sau despre felul în care o familie încearcă să supraviețuiască propriei destrămări, nu poți reduce totul la articole de lege și jurisprudență.
De aceea este, poate, cea mai stresantă și solicitantă ramură a dreptului, pe care însă continui să o iubesc. Pentru că îmi solicită mintea, fără să-mi permită să-mi abandonez sufletul. Pentru că mă obligă să fiu riguros, fără să-mi interzică sensibilitatea. Pentru că îmi amintește aproape zilnic că în spatele fiecărui dosar există o poveste, iar în spatele fiecărei povești există un om care speră să fie înțeles.

Așa că nu, nu fac doar dreptul familiei. Dar este, poate, singura ramură a dreptului care nu mă lasă să uit că, înainte de dosare, există oameni.

03/06/2026

D**a multi ani si sute de dosare de dreptul familiei, am inceput sa observ ceva ce nu mi-a spus niciun profesor in facultate si nu am gasit in niciun tratat.
Oamenii cred ca sufera din cauza despartirii. Uneori este adevarat dar, de cele mai multe ori, suferinta incepe cu mult inainte.
Incepe in acele seri aparent banale in care doi oameni adorm in fiecare seara la cativa centimetri unul de altul si la ani-lumină distanta înlăuntrul lor...
Incepe atunci cand discutiile devin exclusiv functionale, cand afectiunea este amanata pentru vremuri mai bune, cand fiecare presupune ca celalalt stie deja ce simte si nu mai este nevoie sa spuna.
Poate tocmai de aceea multe dintre familiile care ajung in instanta nu se destrama intr-o zi. Ele se erodeaza lent, aproape imperceptibil, asemenea unei stanci pe care marea o loveste ani la rand fara ca nimeni sa observe schimbarea de la o zi la alta.
Iar cand ruptura devine vizibila, oamenii sunt adesea convinsi ca problema s-a nascut atunci. Numai ca, de cele mai multe ori, ceea ce vedem in instanta nu este inceputul unei tragedii, ci ultimul ei capitol.

Poate ca acesta este si motivul pentru care, d**a aproape fiecare dosar, plec cu acelasi gand: cele mai importante lucruri din viata unui om nu se pierd brusc.
Ele se aduna in taceri atat de mici încat nimeni nu le observa pana cand devin de netrecut.