20/08/2013
„Ce ne facem cu avocatii astia?”
In contextul climatului economic mai dificil din ultimii ani, tot mai multe companii s-au confruntat cu necesitatea scaderii costurilor interne de functionare. De asemenea, multi intreprinzatori au ramas cu sume considerabile de bani, nerecuperate de la clienti.
Constransi financiar, nu de putine ori, companiile au redus considerabil sau chiar au renuntat la serviciile unui avocat, incercand sa gestioneze aspectele juridice in intern sau renuntand pur si simplu la o parte din sumele neincasate. Pana la urma de ce sa mai platesti avocatul cu sume colosale de bani pentru niste demersuri pe care le poti face chiar tu, sau pentru iluzia recuperarii unor sume de bani? Pana la urma ce face avocatul ala, sa-si merite banii?
Desi este tentant sa cazi prada acestei opinii, de cele mai multe ori, in realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Bun, dar atunci cm stau? In primul rand, trebuie facuta o diferentiere pe clase in domeniul avocaturii. Ma refer aici la firmele mari, notorii in piata pentru sediile impunatoare, onorariile foarte mari (atat cele percepute de la clienti cat si cele platite avocatilor colaboratori), dar si pentru gestionarea mai tuturor proiectelor cu impact din sectorul public-privat. In aparenta, aici lucrurile ar merge pe principiul „dai un ban, da’ stai in fata”. Teoretic, pregatirea superioara a avocatului, exploatata in baza unui sistem de management productiv, vine sa confere un grad ridicat de calitate a serviciilor. Si pentru ca aici vorbim de angrenarea unor proceduri si mecanisme corporatiste, vorbim implicit si de de angrenarea unor costuri totale mai mari, costuri care trebuie la randul lor recuperate. Spre exemplu, in multe case de avocatura de rang international, o actiune este supusa validarii chiar si unui numar de pana la 3 sau mai multe persoane, inainte de a se da ok-ul pentru forma finala. Iar pana se da ok-ul final, documentul respectiv poate suporta chiar si zeci de variante. Adaugand faptul ca o buna parte dintre cei mai buni absolventi lucreaza in aceste mari organizatii, este normal ca in final sa se antrezeze onorarii mai mari. Cu toate astea, sunt si cazuri in care dimensiunea si notoritatea casei de avocatura dezamagesc totusi prin nelivrarea unor rezultate pe masura.
Mai departe, scotand din discutie firmele „abonate” la stat, sustinerea onorariilor mari, de catre clientii „pe bune” este un subiect ce atrage din ce in ce mai multa atentie, fortand adesea initierea de negocieri à la baisse sau chiar apelarea la serviciile unor avocati mai mici si mai ieftini. Dar pentru ca in aceasta prima categorie din avocatura, pertinenta si corectitudinea onorariilor nu se raporteaza doar la serviciile prestate efectiv, ci si la unele ratiuni de imagine, putere sau influenta, satisfacerea concreta a nevoilor juridice ramane in sfera subiectivului.
O alta categorie de avocati sunt cei supranumiti „de tribunal”. Adica aceia care te abordeaza pe holul instantei, care nu au neaparat un birou si care, per ansamblu, nu sunt atat de rigurosi in prestarea serviciilor, precum sunt sau ar trebui sa fie cei din prima categorie analizata. Din pacate aici sunt destul de multe cazuri dezamagitoare care genereaza, mai mult sau mai putin, in randul populatiei de rand intalnita perceptie de „avocatii sunt niste hoti”sau „astia iti iau o gramada de bani pentru nimic”. Personal, am vazut exemple laudabile de servicii avocatiale prestate impecabil atat de catre avocatii din marile firme de avocatura, dar si de catre cei „de tribunal”, cm de asemenea am vazut servicii dezamagitoare din zona ambelor categorii.
La sfarsit am lasat cea de-a 3-a categorie, si anume cea a cabinetelor individuale cu mai multi colaboratori sau a firmelor mici si mijlocii. Aceasta categorie pare a exista tocmai pentru a specula minusurile celorlalte 2. Adica mai ieftini decat marile firme dar mai buni decat avocatii de tribunal. Si este foarte bine ca exista. Cumva, percep aceasta categorie ca intrunind cel mai bine trasaturile unei avocaturi corecte. Foarte posibil sa ma insel... poate e doar un feeling. Poate e doar senzatia ca aici lucrurile stau mai bine, ca munca e cumva mai serioasa, ca relatia cu clientul este una mai personala, ca serviciile sunt customizabile, respectiv mai bine adaptate nevoilor pietei, cumva ca schimbul asta de prestatii intre avocat si client este unui mai real, mai apropiat de termenul „autentic”.
Insa, ca in multe alte situatii, este greu si gresit sa generealizezi. Avocatii sunt si ei oameni si oamenii sunt diferiti. Iar daca mai adaugi faptul ca o foarte mare parte din munca avocatului este in spatele scenei, este foarte usor sa crezi ca avocatul nu-si merita banii. Cum adica in spatele scenei? Adica este in orele sau zilele in care pregatesti apararea, in cautarile nesfarsite de jurisprudenta incercand sa ii arati judecatorului ca mai sunt si alte instante care iti dau dreptate, in rasfoirile eterne ale tratatului de drept sau ale codului de procedura, in alegerea atenta a cuvintelor folosite in cererea de chemare in judecata si nu in ultimul rand in zbuciumul greu al gasirii acelei „portite” pe care toata lumea o asteapta de la avocat, si care uneori ori pur si simplu nu exista. Si atunci cand aceasta „portita” nu exista, avocatul e „prost”. Nu?
In Romania, cultura avocatiala, daca mi se permite sa ma exprim asa, este inca departe de ceea ce ar trebui sa fie. Noi nu avem o reprezentare precisa a rolului avocatului. Il vedem doar ca o nenorocire necesara pentru rezolvarea altei nenorociri. Il vedem ca pe un cost prea mare sau ca pe un parvenit. Nici pomeneala de rol preventiv sau de prieten protector al tau si/sau al afacerii tale. Cum adica sa previna avocatul? „Lasa mah.. ca o sa chem avocatul atunci cand ma judec”. Si asa, poti ajunge sa pierzi de 10 ori mai multi bani si timp, cand o simpla consultare prealabila cu avocatul ar fi putut sa te scape de multe batai de cap.
Dar, poate ca la randul lor, si avocatii sunt o reflectie a celorlalti, a societatii si culturii romanesti, iar daca vrem ca avocatii sa fie altfel, poate ca trebuie sa incepem sa schimbam mai intai ceva la noi insine. Tu cm vezi avocatul?”
RB
