08/12/2014
Reprezentantii Andra Musatescu Law & Industrial Property Offices, parte a juriului la Concursul de Procese Simulate pe Dreptului Proprietatii Intelectuale
Cons. jur. şi cons. pi Nicolae Mureşan, Partner, Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices şi Ioana-Andreea Titere au făcut parte din juriul care a desemnat cea mai bună echipă participantă la Concursul de Procese Simulate pe Dreptului Proprietăţii Intelectuale.
„Suntem încântați că am participat încă de la prima ediție a acestui concurs și sperăm să colaborăm în continuare la fel de fructuos” a declarat cons. jur. şi cons. pi Nicolae Mureşan, Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices. “Dorim ca evenimentul să continue să fie de interes pentru studenți”, a menționat și cons. jur. Ioana-Andreea Titere, Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices.
Procesul simulat a avut loc pe data de 06.12.2014 la Curtea de Apel din Bucureşti şi a fost organizat de ELSA București. Pe lista de participanți în juriu au mai fost și avocaţi de la alte societăţi de avocatură din România, precum NNDKP.
Scopul acestui proiect este de a da posibilitatea studenților să ia contact cu acest domeniu înainte ca el să fie predat ca materie în facultate, de a pune întrebări, de a rezolva spețe și cazuri din practică iar la final de a demonstra faptul că au acumulat suficiente informații ce pot fi folosite în pregătirea unui proces simulat.
Echipele situate pe locurile I și II precum și cea mai apreciată pledoarie au fost recompensate cu premii și vor fi avute în vedere la procesul de selecție, prin interviuri, cu participanții selectați, dintre care, Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices vor alege caștigătorul unei burse de studiu acordate unui student din anul IV care se va evidenția.
Acesta este al treilea an când Andra Muşatescu Law & Industrial Property Offices va acorda o astfel de bursă și un internship.
ELSA România este singura asociaţie a studenţilor la Drept care activează la nivel naţional, reunind aproximativ 700 de membri din Bacău, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara. ELSA România a luat fiinţă în 1990, iar în 1993 a devenit membru cu drepturi depline al ELSA Internaţional.
În ultimii 16 ani, Andra Musatescu Law & Industrial Property Offices s-au dezvoltat continuu, numărându-se acum printre cabinetele de top din România. Echipa este formată din tineri profesionişti, cu studii în Marea Britanie şi în România şi cu vaste cunoştinţe în legislaţia Statelor Unite, acest lucru oferind cabinetelor o deschidere internaţională.
Mai mult, avocaţii şi consilierii în proprietate industrială din cadrul acestor case sunt membri ai comitetelor de conducere ale celor mai prestigioase şi importante organizaţii internaţionale, atât în Europa cât şi în lume, unde sunt extrem de activi, conlucrând cu ceilalţi colegi din alte state la redactarea de rapoarte, propuneri de modificare a legislaţiei în domeniu, documente care sunt prezentate în cadrul întâlnirilor de lucru din cadrul comisiilor din care fac parte.
Casele de Avocatură şi de Proprietate Industrială Andra Muşatescu sunt considerate de publicaţii juridice cunoscute ca “oferind o gamă largă de servicii juridice corporatiste şi comerciale care includ consiliere privind dreptul muncii, concurenţei şi UE, cu un puternic accent pe PI” (Legal 500). De asemenea, “reputaţia în domeniul PI a atras cu sine mai mulţi clienţi internaţionali cunoscuţi” care “laudă serviciile de PI, incluzând şi litigii” (Legal 500), practicând “în fruntea domeniului juridic IP din România cu o vastă experienţă în consultanţa acordată în principal societăţilor multinaţionale” (WTR1000), iar Dr. Andra Muşatescu este “un expert în IP de un standard absolut înalt” (Legal 500) şi “un avocat fantastic” (Chambers and Partners).
Casele de Avocatură şi de Proprietate Industrială Andra Muşatescu sunt câştigătoare ale premiului pentru profesionalism şi recunoaştere internaţională la Gala Proprietăţii Intelectuale 2012, organizată de Finmedia. Premiul a fost ca o încununare a aprecierii internaţionale pe care Casele de Avocatură şi de Proprietate Industrială Andra Muşatescu le-au dobândit de-a lungul a peste 16 ani de activitate în domeniul proprietăţii intelectuale.
De asemenea, Casele de Avocatură şi de Proprietate Industrială Andra Muşatescu au la activ şi alte premii internaţionale, precum: “Avocatul anului pe Proprietate Intelectuală în România”, acordat de revista Corporate Intl Magazine 2011 şi 2012 şi “Societatea de Avocatură/ Cabinetul de Avocat al Anului în România pentru Rezolvarea Conflictelor” în 2011 şi 2012, acordat de Acquisition International Magazine, “Societatea de Avocatură/ Cabinetul de Avocat al Anului în România pentru M&A” în 2012, acordat de Acquisition International Magazine şi recomandări în topuri precum WTR1000, Chambers & Partners, Legal 500 etc.