18/12/2020
Ceea ce s-a întâmplat ieri, prin condamnarea colegului 𝐚𝐯𝐨𝐜𝐚𝐭, 𝑅𝑜𝑏𝑒𝑟𝑡 𝑅𝑜𝑠̦𝑢, la 5 (cinci) ani de închisoare cu 𝐄𝐗𝐄𝐂𝐔𝐓𝐀𝐑𝐄 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚̆ acordată lui Al României (prinț) este un 𝐠𝐫𝐚𝐯 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭 la (bruma de) 𝐝𝐞𝐦𝐨𝐜𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞 din această țară și, în același timp, o expresie clară a stării precare în care se desfășoară actul de justiție.
Multă lume nu înțelege care este rolul unui avocat în acest proces al justiției. El nu este cel care împarte justiția, ci este ”𝑑𝑢𝑙𝑎̆𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑝𝑎𝑧𝑎̆” al drepturilor civile acordate oricui și tuturor.
Un avocat 𝐓𝐑𝐄𝐁𝐔𝐈𝐄 să treacă peste dilema morală legată de reprezentarea unei persoane asupra căreia planează anumite suspiciuni de vinovăție și să își facă datoria apărând drepturile persoanei respective (și nu persoana în sine). Explicația este extrem de simplă: dacă sunt apărate și drepturile (pe care noi toți le apreciem așa de mult) celui mai odios dintre criminali, atunci vor fi apărate și drepturile mele, și ale familiei mele, și ALE TALE, și ale oricărui cetățean din această țară. Și există, tot timpul, un revers al medaliei: dacă astăzi sunt încălcate drepturile unui cetățean, cine spune că mâine nu vor fi încălcate și drepturile mele, sau ale familiei mele, sau ALE TALE? Și cât timp mai durează până se întâmplă asta?
Și dacă se întreabă lumea de ce își merită avocatul onorariul solicitat, are mai sus răspunsul la această întrebare: pentru că trebuie să trăiască cu acest disconfort moral (pentru cei care nu știu, avocatura este considerată una dintre cele mai stresante meserii pe întreg globul) pentru a asigura SOCIETĂȚII un bine mai mare, pentru a se asigura că există DEMOCRAȚIE (căci o țară în care autoritatea publică nesocotește drepturile fundamentale, fără ca cineva să o poată trage de urechi, nu se poate numi o țară democrată)!
În România sunt chemate să ia parte la acest proces persoane aflate la prima tinerețe, complet lipsite de orice experiență de viață. Nu o singură dată mi-a fost dat să întâlnesc judecători și procurori care nu înțelegeau mecanisme economice, relațiile dintre firme, circuitul civil, etc. (da, știu și mulți avocați nepregătiți, subsemnatul inclusiv, că nimeni nu s-a născut învățat). Nu ai cm să te aștepți ca o persoană de 24 de ani (da, în mod teoretic la această vârstă se poate termina Institutul de magistratură), care nu a cumpărat niciodată ceva mai mult de un pachet de țigări sau care nu a fost pus niciodată în situația să interacționeze cu o mamă/soție bătută în mod brutal de către partener/soț (să fim serioși, de principiu, aceste persoane nu se destăinuie unei persoane așa tinere atât de ușor) și care nu s-a umplut niciodată de energia negativă emanată de acea situație, să împartă dreptatea cu imparțialitate și obiectivitate. Normal că sunt eliberați violatori, agresori, traficanți de carne vie, judecătorul nu știe care este societatea în care acele persoane trăiesc, care sunt explicațiile sociale și psihologice care au dus la acel eveniment, pur și simplu nu are experiența necesară!! Sunt lucruri pe care doar viața ți le poate explica, nu există niciun curs la INM care să te pregătească pentru așa ceva! Evident că există și excepții, dar dacă te uiți la o medie statistică, am dreptate.
Mai grav, foarte mulți dintre cei chemați să împartă justiția au pierdut (sau nu au avut vreodată) legătura cu societatea în care trăiesc. Sunt magistrați care refuză să mai interacționeze cu foștii colegi de bancă din timpul facultății (actuli avocați) de teamă să nu fie acuzați de te miri ce, sunt magistrați care nu au avut oricum o viață socială relevantă până la acel moment (a nu se citi ca fiind ceva peiorativ la adresa acestora, dar, din punctul meu de vedere, nu poți să discuți despre ceva cu care tu nu te-ai mai întâlnit decât la TV), sunt procurori care nu înțeleg că relațiile economice nu sunt perfecte și că, de foarte multe ori, realizarea unor obligații depinde, în mod indirect, de respectarea de către terți a altor obligații sau de orice alt element extern și văd în orice neîndeplinire contractuală o posibilă infracțiune. Da, da, și avocați în aceeași situație, doar că greșeala unui avocat are consecințe mult mai puțin grave și, în plus, munca unui avocat este, de obicei, revizuită și cenzurată de către un judecător, al cărui rol ar trebui să fie aflarea adevărului cu toate mijloacele necesare – adică, chiar dacă avocatul greșește, judecătorul ar trebui să corecteze greșeala din oficiu (este o ”exprimarea profană”, nu doresc să fac o analiză judicioasă a obligațiilor unui judecător), dacă asta ar putea duce la aflarea adevărului.
Acum să revin la discuția inițială, în cazul lui Robert Roșu, 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐞 𝐟𝐨𝐧𝐝 𝐫𝐞𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐢𝐫𝐦𝐚̆ 𝐬𝐚̆𝐯𝐚̆𝐫𝐬̦𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐑𝐨𝐛𝐞𝐫𝐭 𝐑𝐨𝐬̦𝐮 𝐚 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚𝐭 𝐚𝐜𝐭𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐯𝐨𝐜𝐚𝐭, 𝐦͟𝐨͟𝐭͟𝐢͟𝐯͟ ͟𝐩͟𝐞͟𝐧͟𝐭͟𝐫͟𝐮͟ ͟𝐜͟𝐚͟𝐫͟𝐞͟ ͟𝐚͟ ͟𝐝͟𝐢͟𝐬͟𝐩͟𝐮͟𝐬͟ ͟𝐚͟𝐜͟𝐡͟𝐢͟𝐭͟𝐚͟𝐫͟𝐞͟𝐚͟ ͟𝐚͟𝐜͟𝐞͟𝐬͟𝐭͟𝐮͟𝐢͟𝐚͟.
‘‘𝐼𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡̦𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑡𝑎 𝑐𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒 ...... 𝑛͟𝑢͟ ͟𝑐͟𝑜͟𝑛͟𝑓͟𝑖͟𝑟͟𝑚͟𝑎͟ ͟𝑠͟𝑎͟𝑣͟𝑎͟𝑟͟𝑠͟𝑖͟𝑟͟𝑒͟𝑎͟ 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑡𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑅𝑜𝑠𝑢 𝑅𝑜𝑏𝑒𝑟𝑡 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑡𝑎 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖 𝑖͟𝑛͟𝑓͟𝑟͟𝑎͟𝑐͟𝑡͟𝑖͟𝑢͟𝑛͟𝑖͟ ͟(𝑛.𝑟𝑒𝑑. - 𝑡𝑟𝑎𝑓𝑖𝑐 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑙𝑢𝑒𝑛𝑡𝑎).
𝑇𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒 .....𝑟𝑒𝑙𝑒𝑣𝑎 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑎 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑅͟𝑜͟𝑠͟𝑢͟ ͟𝑅͟𝑜͟𝑏͟𝑒͟𝑟͟𝑡͟ ͟𝑀͟𝑖͟ℎ͟𝑎͟𝑖͟𝑡͟𝑎͟ ͟𝑎͟ ͟𝑑͟𝑒͟𝑠͟𝑓͟𝑎͟𝑠͟𝑢͟𝑟͟𝑎͟𝑡͟ ͟𝑜͟ ͟𝑎͟𝑐͟𝑡͟𝑖͟𝑣͟𝑖͟𝑡͟𝑎͟𝑡͟𝑒͟ ͟𝑛͟𝑜͟𝑟͟𝑚͟𝑎͟𝑙͟𝑎͟ ͟𝑑͟𝑒͟ ͟𝑎͟𝑣͟𝑜͟𝑐͟𝑎͟𝑡͟ 𝑎𝑙 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑖𝑖 𝑅𝑒𝑐𝑖𝑝𝑙𝑖𝑎 𝑆𝑅𝐿, 𝑓𝑎𝑟𝑎 𝑠𝑎 𝑓𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑖𝑠 𝑣𝑟𝑒𝑜 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑡𝑖𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑟𝑒 𝑎 𝑢𝑛𝑜𝑟 𝑏𝑢𝑛𝑢𝑟𝑖 𝑖𝑛 𝑠𝑐ℎ𝑖𝑚𝑏𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑜𝑚𝑖𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝑐𝑎 𝑣𝑎 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑒𝑛𝑖 𝑝𝑒 𝑙𝑎𝑛𝑔𝑎 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖 𝑠𝑎 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑢𝑛𝑎 𝑟𝑒𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑏𝑢𝑛𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑢𝑙 𝐴𝑙 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑃𝑎𝑢𝑙 𝑃ℎ𝑖𝑙𝑖𝑝𝑝𝑒.
𝑇𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑓𝑎𝑠𝑢𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑅𝑜𝑠𝑢 𝑅𝑜𝑏𝑒𝑟𝑡 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑡𝑎 𝑎𝑙𝑎𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑖 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖 𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒, 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣 𝑆𝑜𝑐𝑖𝑒𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑇𝑢𝑐𝑎, 𝑍𝑏𝑎𝑟𝑐𝑒𝑎 𝑠𝑖 𝐴𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡𝑖𝑖, 𝑓͟𝑎͟𝑟͟𝑎͟ ͟𝑠͟𝑎͟ ͟𝑒͟𝑥͟𝑖͟𝑠͟𝑡͟𝑒͟ ͟𝑣͟𝑟͟𝑒͟𝑜͟ ͟𝑝͟𝑟͟𝑜͟𝑏͟𝑎͟ 𝑐𝑎 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑅𝑜𝑠𝑢 𝑅𝑜𝑏𝑒𝑟𝑡 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑡𝑎 𝑎͟ ͟𝑐͟𝑢͟𝑛͟𝑜͟𝑠͟𝑐͟𝑢͟𝑡͟ ͟𝑑͟𝑒͟𝑠͟𝑝͟𝑟͟𝑒͟ ͟𝑖͟𝑛͟𝑡͟𝑒͟𝑙͟𝑒͟𝑔͟𝑒͟𝑟͟𝑒͟𝑎͟ ͟𝑖͟𝑙͟𝑖͟𝑐͟𝑖͟𝑡͟𝑎͟ 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑖𝑖 𝑇𝑟𝑢𝑖𝑐𝑎 𝑅𝑒𝑚𝑢𝑠 𝑠𝑖 𝐴𝑙 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑃𝑎𝑢𝑙 𝑃ℎ𝑖𝑙𝑖𝑝𝑝𝑒, 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑛𝑑 𝑡𝑟𝑎𝑓𝑖𝑐𝑢𝑙 𝑠𝑖 𝑐𝑢𝑚𝑝𝑎𝑟𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑙𝑢𝑒𝑛𝑡𝑎.
𝐶͟𝑒͟𝑙͟𝑒͟𝑙͟𝑎͟𝑙͟𝑡͟𝑒͟ ͟𝑐͟𝑜͟𝑛͟𝑣͟𝑜͟𝑟͟𝑏͟𝑖͟𝑟͟𝑖͟ ͟𝑖͟𝑛͟𝑡͟𝑒͟𝑟͟𝑐͟𝑒͟𝑝͟𝑡͟𝑎͟𝑡͟𝑒͟ 𝑖𝑛 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑐𝑎𝑢𝑧𝑎 𝑖𝑛 𝑏𝑎𝑧𝑎 𝑚𝑎𝑛𝑑𝑎𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑒𝑚𝑖𝑠𝑒 𝑑𝑒 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑐𝑎𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑖 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑖 𝑜𝑟𝑖 𝑎 𝑚͟𝑎͟𝑛͟𝑑͟𝑎͟𝑡͟𝑒͟𝑙͟𝑜͟𝑟͟ ͟𝑑͟𝑒͟ ͟𝑠͟𝑖͟𝑔͟𝑢͟𝑟͟𝑎͟𝑛͟𝑡͟𝑎͟ ͟𝑛͟𝑎͟𝑡͟𝑖͟𝑜͟𝑛͟𝑎͟𝑙͟𝑎͟, 𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑟𝑒𝑓𝑒𝑟𝑖𝑟𝑒 𝑙𝑎 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑅𝑜𝑠𝑢 𝑅𝑜𝑏𝑒𝑟𝑡 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖𝑡𝑎, 𝑛͟𝑢͟ ͟𝑟͟𝑒͟𝑙͟𝑒͟𝑣͟𝑎͟ ͟𝑛͟𝑖͟𝑐͟𝑖͟ ͟𝑢͟𝑛͟ ͟𝑎͟𝑠͟𝑝͟𝑒͟𝑐͟𝑡͟ ͟𝑐͟𝑎͟𝑟͟𝑒͟ ͟𝑠͟𝑎͟ ͟𝑒͟𝑥͟𝑐͟𝑒͟𝑎͟𝑑͟𝑎͟ ͟𝑎͟𝑐͟𝑡͟𝑖͟𝑣͟𝑖͟𝑡͟𝑎͟𝑡͟𝑖͟𝑖͟ ͟𝑠͟𝑎͟𝑙͟𝑒͟ ͟𝑑͟𝑒͟ ͟𝑎͟𝑣͟𝑜͟𝑐͟𝑎͟𝑡͟ ͟𝑠͟𝑖͟ ͟𝑠͟𝑎͟ ͟𝑐͟𝑜͟𝑛͟𝑑͟𝑢͟𝑐͟𝑎͟ ͟𝑙͟𝑎͟ ͟𝑖͟𝑑͟𝑒͟𝑒͟𝑎͟ ͟𝑐͟𝑎͟ ͟𝑎͟𝑐͟𝑒͟𝑠͟𝑡͟𝑎͟ ͟𝑎͟𝑟͟ ͟𝑓͟𝑖͟ ͟𝑐͟𝑜͟𝑚͟𝑖͟𝑠͟ ͟𝑣͟𝑟͟𝑒͟𝑢͟𝑛͟ ͟𝑎͟𝑐͟𝑡͟ ͟𝑑͟𝑒͟ ͟𝑡͟𝑟͟𝑎͟𝑓͟𝑖͟𝑐͟ ͟𝑑͟𝑒͟ ͟𝑖͟𝑛͟𝑓͟𝑙͟𝑢͟𝑒͟𝑛͟𝑡͟𝑎͟ ͟𝑖𝑛 𝑙𝑒𝑔𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎 𝑐𝑢 𝑟𝑒𝑡𝑟𝑜𝑐𝑒𝑑𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑏𝑢𝑛𝑢𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑒𝑣𝑒𝑛𝑑𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎𝑡𝑢𝑙 𝐴𝑙 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑃𝑎𝑢𝑙 𝑃ℎ𝑖𝑙𝑖𝑝𝑝𝑒.”
Instanța de apel vine și răstoarnă decizia primei instanțe pe simplul motiv că numele lui Robert Roșu este unul cunoscut și de natură să intimideze funcționarii publici (care sunt niște păpădii în vânt și cărora câteva simple cuvinte sunt suficiente pentru a le modifica sau influența convingerea).
Acum, mă întreb eu (și ceilalți avocați din această țară), cm mai pot apăra drepturile ”𝑐𝑒𝑙𝑢𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑜𝑑𝑖𝑜𝑠 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑚𝑒𝑚𝑏𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑒𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖” (𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞, persoană care beneficiază de 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐮𝐦𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚̆𝐭̦𝐢𝐞 până la momentul condamnării) dacă ulterior risc să fac 𝟓 (𝐜𝐢𝐧𝐜𝐢)!!!!!! 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬𝐨𝐚𝐫𝐞 doar pentru că am 𝐞𝐱𝐞𝐫𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐞𝐢? Vă dau și răspunsul, nu cred că o să o mai fac... și dacă astă va fi răspunsul dat și de restul colegilor mei, atunci putem să punem lacăt României și să mergem acasă să ne culcăm, s-a murit degeaba la Revoluție!
(Ps. Da, știu, arată prost, dar altă soluție pentru bold, italic și subliniat nu am găsit în timp scurt)
