13/05/2014
Comisionul de risc (rebotezat în comisionul de administrare)
În multe contracte de credit încheiate între Volksbank şi clienţii săi în perioada de dinainte de 2009, comisionul de risc a reprezentat o mare parte a costurilor din rata lunară.
Acesta este definit în contractele de credit după cm urmează:
Pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale: “x%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă, pe toată perioada de derulare a prezentei Convenţii de credit”, coroborat cu:
Pct. 3.5 din Condiţiile generale: „Pentru punerea la dispoziţie a creditului, Împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa/scadenţele plăţii acestuia se stabilesc în Condiţiile Speciale”.
Eliminarea comisionului de risc este principala cerere a clienţilor care au dat judecată Volksbank. Aproape toţi cei care au chemat în instanţă banca au cerut ca pct. 5 lit. a să fie declarată clauză abuzivă. Majoritatea covârşitoarea a proceselor din ţară în care s-a cerut eliminarea acestei clauze şi care au ajuns la o soluţie au fost tranşate în favoarea clienţilor.