16/09/2019
Pornind de la dispozițiile Art. 252 din Codul muncii, ce impun condiţia ca aplicarea sancţiunii disciplinare să se dispună de către angajator "printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei", Inalta Curte de Casatie si Justitie a explicitat și lămurit în motivarea aferentă Deciziei nr. 16/2012 referitoare la recursurile în interesul legii declarate de Avocatul Poporului şi Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la ''calcularea termenului de 30 de zile în care trebuie aplicată sancţiunea disciplinară conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii'' - momentul de la care începe să curgă acest termen.
În acest sens, a reținut că:
- Termenul de 30 de zile nu poate curge decât de la data la care, în urma finalizării cercetării disciplinare prealabile, fapta salariatului a fost calificată ca abatere disciplinară şi a fost adusă la cunoştinţa reprezentantului angajatorului abilitat să aplice sancţiuni disciplinare, prin înregistrarea raportului final asupra cercetării disciplinare la registratura unităţii. Numai după finalizarea cercetării prealabile se poate aprecia dacă "fapta" are caracterul unei "abateri disciplinare", deoarece, până la acel moment, persoana care a săvârşit "fapta" beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Astfel, "luarea la cunoştinţă" despre existenţa abaterii disciplinare va avea loc numai după finalizarea cercetării prealabile, deci ulterior momentului în care a fost săvârşită fapta care a declanşat cercetarea prealabilă, tocmai pentru a se constata în ce măsură făptuitorul este sau nu vinovat.
- Termenul de 30 de zile nu se poate raporta decât la momentul la care persoana îndreptăţită să emită decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare a luat la cunoştinţă despre rezultatul cercetării disciplinare prealabile şi numai dacă aceasta a constatat întrunirea elementelor constitutive necesare pentru existenţa abaterii disciplinare. Prin urmare, şi termenul de 30 de zile, trebuie să curgă de la data la care referatul final de constatare a existenţei abaterii disciplinare a fost înregistrat la registratura persoanei îndreptăţite să emită decizia de sancţionare.
ICCJ a apreciat că nu poate fi primită argumentarea conform căreia termenul de 30 de zile trebuie să includă şi perioada cercetării prealabile, pentru că altfel angajatorul, "uneori de rea-credinţă", îl va supune pe angajat la presiuni cauzate de procedura cercetării disciplinare, iar prezumţia trebuie să fie una a bunei-credinţe.
Legiuitorul a înţeles să protejeze raporturile de muncă, prin permisiunea acordată angajatorului de a realiza o cercetare prealabilă riguroasă, care să nu fie condiţionată de încadrarea într-un termen-limită, fiind cunoscut faptul că verificarea existenţei unei abateri disciplinare poate presupune uneori activităţi complexe, de exemplu, analize tehnice, expertize contabile. Dacă s-ar considera că termenul de emitere a deciziei de sancţionare începe să curgă anterior realizării cercetării disciplinare prealabile, ar însemna ca toate activităţile complexe, specifice acestei cercetări, să se deruleze într-o perioadă mai scurtă de 30 de zile, ceea ce poate fi uneori imposibil din punct de vedere practic sau poate conduce la rezultate eronate.
Prin urmare, ICCJ a concluzionat că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unităţii.
Astfel, cel îndreptăţit să emită decizia are la dispoziţie o perioadă de 30 de zile ca, în raport de cele constatate de cei care au efectuat cercetarea disciplinară prealabilă şi având în vedere dispoziţiile art. 250 din Codul muncii, republicat, să decidă cu privire la sancţiunea aplicabilă".
