19/01/2015
ISTERIA CREDITELOR IN CHF - O ANALIZA OBIECTIVA
In ultimele zile am asistat la o adevarata isterie creata de aprecierea abrupta a francului elvetian.
Romanii care au imprumuturi in CHF s-au trezit peste noapte in situatia de a nu mai putea face fata ratelor pe care le au de platit la banci si cer cu disperare solutii: de la Guvern, de la BNR, de la Parlament, de la avocati, de la oricine, numai sa fie o solutie viabila care sa ii scoata din starea de sufocare ce apasa pe ei si pe familiile lor.
Organele de decizie ale statului dau semne ca ar vrea sa faca ceva, dar nu prea stiu ce si mai ales cum.
BNR reclama solemn avertismentele facute cu multi ani in urma despre aceasta moneda toxica pentru populatie si da din umeri cu indarjire, de parca nu sub umbrela Bancii Centrale s-ar fi produs fenomenul creditarii in CHF.
Politicienii, in functie de propriile agende electorale, sustin la nivel formal demersuri pentru rezolvarea situatiei, fara a indica in concret care ar fi solutia propusa de ei pentru ameliorarea problemei.
In tot acest timp, actorii principali ai dramei jucate in direct - bancile creditoare - dau dovada de aceeasi aroganta si suficienta care le-au caracterizat inca de la momentul lansarii pe piata a creditelor in franci elvetieni, aruncand ca singura solutie functionala rescadentarea, pe care gloata infometata ar trebui sa o inghita pe post de cozonac.
De cealalta parte, asociatiile pentru protectia consumatorilor se trezesc din amortire si incep sa stranga zilnic sute de adeziuni, pregatind la foc continuu planuri de actiune pentru viitoarele demersuri: propuneri legislative, manifestatii de strada, notificari catre banci, actiuni in justitie, etc.
Cele mai vehiculate teorii, repetate pana cand au ajuns sa fie percepute ca adevaruri absolute, sunt emiterea unei ordonante de urgenta pentru inghetarea cursului CHF si denominarea creditelor la cursul istoric +20%. Sunt date ca exemple statele vecine in care s-au gasit cai de a-i impaca atat pe datornici, cat si pe bancile creditoare, facandu-se apel la autoritatile statului sa adopte masuri similare.
Analizand tot acest tablou, observ cu mahnire ca destinatarul direct al problemei - omul de rand, imprumutatul la banca - este din ce in ce mai confuz.
Ar vrea sa faca ce i se propune de catre cei care dau semne ca sunt angrenati in aceeasi lupta cu a lui, dar pe de alta parte nu stie daca demersurile propuse de acestia ii pot face bine sau, din contra, mai mult rau.
Confuzia isi are izvorul in lipsa de informare a publicului cu privire la toate coordonatele problemei si la implicatiile extinse ale fiecarei solutii propuse.
Pana acum, nu am vazut pe nimeni sa iasa si sa faca o incercare de a explica, pe intelesul tuturor, scopul pentru care au fost acordate imprumuturile in CHF, unde si cm au fost pacaliti clientii bancilor dar si avantajele pe care acestia le-au avut de pe urma creditarii.
Nimeni nu vine sa arate ca o masura legislativa de inghetare a cursului RON-CHF nu poate fi data fara o analiza economico-financiara temeinica si prealabila, deoarece consecintele unei asemenea masuri s-ar rasfrange asupra intregii populatii a tarii, evident, nu in sens pozitiv.
Nu se precizeaza nicaieri ca oricat de avantajoasa ar parea varianta neplatii ratelor sau cea a platii la un curs mai redus decat cel actual, exista riscul trecerii la restanta a creditului, deoarece bancile vor ignora decizia unilaterala a debitorului de a stabili valoarea CHF la un curs dorit de el.
Tot in acest context, a venit cineva sa spuna ca invocarea fortei majore poate conduce ca ultim remediu contractual la declararea scadentei anticipate a intregului credit? Recunoaste cinstit cineva ca solutia denominarii la cursul din ziua acordarii creditului este un vis frumos, dar poate prea putin realizabil in variantele prezentate pana acum?
Cine si-a gasit timp sa explice ca formula cursului valutar de la momentul acordarii creditului, majorat cu 20% este precizata intr-o directiva europeana care arata clar ca se aplica doar contractelor incheiate ulterior lunii martie 2016? Spune cineva ca aceeasi directiva mentioneaza ca, in cazul conversiei creditului in moneda nationala, cursul de schimb la care se va efectua conversia este rata de schimb aplicabila din ziua aplicarii conversiei?
Nu am vazut inca pe nimeni pana acum sa explice debitorilor, cu importanta cuvenita, ca puterea lor in relatia cu banca s-a marit - paradoxal - tocmai "gratie" acestei cresteri fulminante a francului de saptamana trecuta.
Dreptul lor de a solicita bancilor readaptarea contractului pentru restabilirea echilibrului dintre parti s-a conturat atat de pregnant in ultimele zile, incat nimeni si nimic nu ar mai putea contesta existenta si iminenta unui asemenea drept.
Si atunci, de ce nu aducem in atentie toate aceste lucruri?
Consideram ca astfel de informatii sunt prea tehnice pentru a fi intelese de persoane care nu au studii juridice sau financiare aprofundate, ori exista doar temerea de a arata care sunt intr-adevar punctele sensibile ale problemei?
Cred cu tarie ca intelegand complexitatea situatiei in care se afla, romanii, captivi ai acestei monede straine cu care nu au nimic in comun in afara de datorii, vor sti cu exactitate cat si ce pot obtine de pe urma actiunilor intreprinse de ei sau in numele lor.
Dar pentru aceasta, au nevoie de informatii clare si precise, pe care sa le primeasca de la toti cei care au cunoasterea si puterea pentru asemenea explicatii. Haideti sa incercam! Fara orgolii, fara interese personale de moment si fara falsa superioritate!
Alina Ciocanea-Hristescu
