17/03/2024
Despre teatru și nu numai. Iar un text lunguț, dar drăguț.
Mă știți. Sunt un fin intelectual care am o apetență deosebită pentru actul cultural. Mai ales când acesta este în registrul progresist modern. Nu cu multe zile în urmă, MILFa din dotare mă anunță că a luat bilete la teatru. La sala-restaurant de la Palatul Bragadiru. Lângă noi. De abia ieșim din bloc, ne împiedicăm de treaptă și dăm cu capul în ușa Palatului. Puteam să refuz? Nu puteam. Sunt o persoană cu nevoi speciale și de aceea trebuie să îmi satisfac anumite cerințe. O ciorbă caldă, și multe alte acțiuni și apendice calde la care nu aș mai fi ajuns până la Revelionul 2026-2027 dacă aș fi spus NU. Așa că m-am declarat fiert pe cultură și am acceptam invitația-somație de a merge la teatru. La Godot. La Palatul Bragadirul. Sală restaurant. Piesa, ”(Exit) Și atunci am plecat”.. De Lauren Gunderson. O scriitoare americană de care am auzit citind recenziile de după spectacol. M-a tentat distribuția. Am fost încântat de prezența Oanei Moșneagu și mai ales de prezența lui Denis Hanganu. Ultimul, un actor din tânăra generație, căruia îi prevăd un viitor strălucit, dacă va reuși să deschidă ușile potrivite și să aibă parte de un impresariat care să fie conștient de valoarea lui. So, ieșim din bloc, ne salutăm cu vecinul, Patriarhul Dany, și purcedem către teatru. La intrare suntem îndrumați către masa 6, situată în primul rând, pentru că, nu-i așa, ”valoarea mea-valoarea mea” după cm spunea acel clasic în viață, Vali Vijelie. Până să înceapă piesa vine un chelner, manierat, stilat, nimic de reproșat, cu un meniu pentru o sumară consumație înainte de actul cultural. Prețurile, de Lido, acel Lido de pe Champ Elisees din Paris. Bauturi și platouri de brânzeturi și mezeluri crud uscate. Mă știți că le am cu matematica, așa că, la un calcul simplu, între RCA-urile la cele patru mașini și un platou de haleală la teatru, am ales câteva doze de whisky Glenfiddich, de 12 ani, ca să meargă ca uns actul cultural. Piesa în sine, sub bagheta regizorului Laurențiu Rusescu, se vrea un manifest cultural împotriva violenței domestice, Dar, acest manifest nu poate face rabat de la curentul modernist-progresist care impune, cu anasâna, prezența unei reprezentări a curentul gay: o lesbiana wannabe și un homosexual trans, cu valențe feminine. Oana Moșneagu este femeia abuzată, casnică, objectificată de tiranul interpretat de Denis Hanganu, un nemernic care, pe lângă faptul că este un bețiv violent, mai este și vânător și consumator de carne. Victima, soția abuzată, se hotărăște să iasă din acest mariaj toxic, cu ajutorul prietenilor săi, stripteuza Măriuca, care o iubește în tăcere, și homosexualul travestit Simon. Drept pentru care sotia abuzată ii f_te o tigaie in cap sotului abuzator, îl leaga de un scaun, și îi pregăstește sfârșitul de o manieră sadică. Apoi piesa se derulează ca o replică la shakespiriana Hamlet, prin flash-back-uri succesive asupra relațiilor de cuplu, anterioare episodului cu tigaia. 5 acte, și tot atâtea amintiri anterioare. În final, nemernicul abuzator, mâncător de carne și vânător, este lăsat pradă urșilor, acoperit cu carne de căprioară si miere. Să moară sfâșiat de fiarele pădurii pentru că el este un abuzator, care este. The end... Ca o concluzie, nu am nimic împotriva curentului modernist din dramaturgie. Dar, să vii să imi spui că un abuzator erotico-fizico-sentimental trebuie ucis în chinuri, mie, ca jurist, mi se pare ușor exagerat. Cum exagerată mi s-a părut și remarca unuia dintre actori care a precizat că cei care urmăresc Antena 3 și România TV ar fi de o condiție subumana. De ce nu a menționat și Digi și Realitatea TV, doar regizorul Laurențiu Rusescu poate să ne spună. Prestațiile actorilor, fără reproș. Și-au jucat rolurile, bine, dar în maniera proastă dictată de regie. O piesă care putea fi bună, dacă nu ar fi fost lamentabil regizată. Dacă recomand, sau nu, depinde de fiecare. Poate că nu sunt în publicul țintă, cm a spus fiica mea Luana. Dar spectacolul mi s-a părut fals, forțat dus către politicall correctness, și de aici s-a rupt filmul. Dacă voi mai reveni la Godot? Cu siguranță că DA. Până la urmă, nu poți să apreciezi calitatea și mesajul unui spectacol, până nu faci parte din el, ca spectator.