13/10/2016
Cum se înfiinţează şi cm funcţionează o farmacie
Potrivit reglementărilor în vigoare, o farmacie se înfiinţează şi funcţionează în cadrul unei firme constituite conform Legii societăţilor nr. 31/1990, trebuie să aibă obligatoriu, ca obiect de activitate, comercializarea cu amănuntul a produselor farmaceutice.
Firma farmaciei trebuie să includă sintagma "farmacia" şi, după caz, o denumire care să o deosebească de alte astfel de unităţi.
Un aspect foarte important de care trebuie ţinut cont este cel conform căruia o farmacie poate funcţiona doar pe baza unei autorizaţii de funcţionare emise de Ministerul Sanatatii.
Odată depus dosarul complet cu actele amintite, personalul de specialitate din cadrul MS va face o inspecţie, iar dacă rezultatul raportului acesteia este favorabil, instituţia va elibera autorizaţia de funcţionare în cel mult 30 de zile de la momentul inspecţiei.
În plus, solicitantul autorizaţiei de funcţionare trebuie să plătească anumite taxe pentru emiterea documentului, care diferă în funcţie de câţiva factori. Astfel, pentru înfiinţarea unei farmacii în mediul urban trebuie achitată suma de 3.000 de lei, de 20 de ori mai mare decât suma percepută pentru o astfel de unitate apărută în mediul rural (150 de lei).
La sumele menţionate se adaugă, totodată, 100 de lei pentru înfiinţarea unui punct de lucru şi alţi 100 de lei (sau 50, pentru farmaciile din comune sau sate) pentru emiterea unei noi autorizaţii în cazul preschimbării sau pierderii autorizaţiei de funcţionare. În plus, pentru orice altă modificare înscrisă pe autorizaţia de funcţionare a farmaciei sau drogheriei se percepe o taxă de 50 de lei.