Baroul Bucureşti

Baroul Bucureşti Baroul Bucureşti, înfiinţat în anul 1831, este membru al U.N.B.R şi cel mai numeros barou, incluzând aproape jumătate din toţi avocaţii din ţară

Baroul București a luat act de Sentința Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 4492/...
17/06/2026

Baroul București a luat act de Sentința Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 4492/2/2023*, prin care au fost admise cererile de revizuire, au fost anulate hotărârile de condamnare din 2015 și 2016, iar în rejudecare s-a dispus achitarea lui Mihaela Lupu (fostă Bodârlău) și a lui Sorin Calaigii, în temeiul art. 16 lit. a C. proc. pen. („fapta nu există”), reținând că înregistrările ambientale care au stat la baza condamnării acestora au conținut alterat/modificat, nu conțin înregistrări originale, nu reprezintă clone/duplicate ale unor înregistrări originale şi conțin urme clasice de editare computerizată, prin ștergere şi recomprimare în vederea obstrucționării expertizării înregistrării.

Având în vedere că dna. Lupu Mihaela este avocat în cadrul Baroului București, vom monitoriza în continuare dosarul nr. 4492/2/2023*, urmând să întreprindem demersurile instituționale care se impun.


Decanul Baroului București

Av. Dr. Aurel CIOBANU

13/06/2026
Baroul București își exprimă îngrijorarea și dezaprobarea față de declarațiile recente apărute în spațiul public, formul...
11/06/2026

Baroul București își exprimă îngrijorarea și dezaprobarea față de declarațiile recente apărute în spațiul public, formulate de domnul Adrian Negrescu, în contextul investigației privind stabilirea indicelui ROBOR efectuate de Consiliul Concurenței, declarații care sunt de natură să aducă atingere onoarei, demnității și prestigiului profesiei de avocat.

În acest cadru, Baroul București consideră necesar să reafirme rolul constituțional și legal al avocatului, ca participant esențial la înfăptuirea actului de justiție și garant al dreptului la apărare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Exercitarea profesiei de avocat se realizează în baza unor reguli stricte de conduită profesională, întemeiate pe independență, loialitate, confidențialitate și respectarea interesului legitim al clientului.

În același timp, Baroul București subliniază importanța unei informări corecte și responsabile a opiniei publice, astfel încât dezbaterea unor teme de interes să nu conducă la generalizări sau percepții care pot afecta în mod nejustificat încrederea în profesiile juridice.

Baroul București rămâne deschis dialogului instituțional și reafirmă disponibilitatea de a contribui la clarificarea oricăror aspecte ce țin de exercitarea profesiei de avocat, în spiritul respectului față de valorile statului de drept.

Baroul București va monitoriza evoluția acestor discuții și va demara, dacă va fi cazul, demersurile necesare pentru apărarea prestigiului profesiei și informarea corectă a publicului.

LINK IN COMENTARII

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin Decizia obligatorie nr. 15/2015 pronunțată în recurs în interesul l...
10/06/2026

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin Decizia obligatorie nr. 15/2015 pronunțată în recurs în interesul legii, că exercitarea unor activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995 constituie infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activități.

Siguranța juridică începe cu verificarea calității profesionale a persoanei care oferă asistență juridică.

În contextul în care tot mai multe servicii juridice sunt promovate online sau prin intermediul unor forme comerciale aparent specializate, verificarea calității profesionale a celui care oferă consultanță, redactează acte sau promite reprezentare juridică devine esențială pentru protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor.

Protejați-vă drepturile și verificați întotdeauna calitatea de avocat a persoanelor care oferă servicii juridice prin consultarea Tabloului Avocaților, disponibil public pe site-ul Baroului București și al Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Baroul București avertizează asupra riscurilor la care se expun justițiabilii atunci când apelează la persoane sau entit...
29/05/2026

Baroul București avertizează asupra riscurilor la care se expun justițiabilii atunci când apelează la persoane sau entități care oferă servicii juridice fără a avea calitatea de avocat. Într-un context în care tot mai multe servicii sunt promovate online sau prin intermediul unor forme comerciale aparent specializate, verificarea calității profesionale a celui care oferă consultanță, redactează acte sau promite reprezentare juridică devine esențială pentru protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor.

Baroul București avertizează justițiabilii cu privire la exercitarea fără drept a unor activități juridice de către persoane sau entități neautorizate.

Cetățenii sunt încurajați să verifice calitatea de avocat a persoanelor care oferă servicii juridice prin consultarea Tabloului Avocaților, disponibil public pe site-ul Baroului București (https://www.baroul-bucuresti.ro/) și al Uniunii Naționale a Barourilor din România (https://unbr.ro/).

Potrivit art. 348 din Codul penal, constituie infracțiune exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea impune autorizație.

Conform Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat:

* consultațiile juridice,
* redactarea de acte juridice,
* asistența și reprezentarea juridică,
* activitățile desfășurate în fața instanțelor, autorităților și instituțiilor pot fi exercitate numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel.

Exercitarea fără drept a unor activități specifice profesiei de avocat constituie infracțiune și atrage răspunderea penală.

Protejați-vă drepturile și verificați întotdeauna dacă persoana care oferă servicii juridice are calitatea de avocat.

https://www.baroul-bucuresti.ro/stire/reconvocarea-adunarii-generale-ordinare
13/05/2026

https://www.baroul-bucuresti.ro/stire/reconvocarea-adunarii-generale-ordinare

Decanul Baroului București, Av. Dr. Aurel CIOBANU, informează avocații că în ședința Consiliului din 28.04.2026 s-a hotărât RECONVOCAREA Adunării Generale Ordinare a Avocaților Baroului București, pentru intervalul 11-18 mai 2026, cu aceeași ordine de zi. Votul va fi exprimat în format...

Baroul București oferă 50 de locuri pentru avocații stagiari la Conferința „Dreptul afacerilor” – ediția a XVII-aBaroul ...
08/05/2026

Baroul București oferă 50 de locuri pentru avocații stagiari la Conferința „Dreptul afacerilor” – ediția a XVII-a

Baroul București oferă 50 de locuri dedicate avocaților stagiari pentru participarea la Conferința „Dreptul afacerilor” – ediția a XVII-a, organizată de Facultatea de Drept a Universității din București și Piperea și Asociații, în perioada 22–23 mai 2026, la Aula Magna a Facultății de Drept, Universitatea din București.
Tema ediției din acest an este „Despre (in)stabilitate și improvizație în Dreptul afacerilor”.
Conferința reunește profesioniști din mediul juridic, academic, instituțional și de afaceri, într-un dialog aplicat despre provocările actuale ale dreptului afacerilor.
Locurile puse la dispoziția avocaților stagiari sunt limitate și vor fi acordate în ordinea primirii solicitărilor de înscriere, respectiv în ordinea sosirii emailurilor/înscrierilor.
Avocații stagiari interesați sunt invitați ca, până pe data de 20.05.2026, să transmită solicitarea de participare la adresa [email protected].
Participarea reprezintă o oportunitate valoroasă de formare, conectare profesională și acces la dezbateri relevante pentru practica juridică actuală.

Astăzi este ultima zi de vot în cadrul Adunării Ordinare a Baroului București!Vă reamintim că votul se poate exercita pâ...
27/04/2026

Astăzi este ultima zi de vot în cadrul Adunării Ordinare a Baroului București!

Vă reamintim că votul se poate exercita până la ora 16:00.
Vă încurajăm să vă exprimați opțiunea și să participați activ la procesul decizional.

Prezența fiecăruia contează!

Dacă întâmpinați dificultăți trimiteți mail la [email protected] Tutorial vot Înregistrare vot Codul votantului Cheia de securitate Politica de confidențialitate Termeni și condiții

https://www.baroul-bucuresti.ro/stire/important-15
12/02/2026

https://www.baroul-bucuresti.ro/stire/important-15

Consiliul Baroului București invită avocații înscriși în Registrul de Asistență Judiciară să transmită propunerile față de Proiectul de PROTOCOL privind asistența judiciară, extrajudiciară și curatela la Serviciul de Asistență Judiciară până pe 20.02.2026, la adresa de email [e...

Address

Strada Dumitru Râureanu Nr. 3
Bucharest
050047

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Telephone

+40213154538

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Baroul Bucureşti posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share