11/08/2024
Nu știu dacă e de la faimosul Mercur retrograd, de la provocările sociale și economice post-pandemice sau pur și simplu de la o reconsiderare a valorilor individuale și colective, dar în ultima perioadă mi s-a cam aglomerat agenda cu sau procese de custodie.
De ce se despart cuplurile? Motive precum: “nu mai produc aceiași bani și nu mai e bine”, “doar eu am grijă de casă și copii”, “nu mă mai simt acasă lângă el / ea”, “nu mă susține cu nimic în ceea ce vreau să întreprind”, “e mereu absent/ă, parcă am fi doar colegi de apartament, mă simt neglijat/ă, abandonat/ă”, “îmi reproșează orice, vrea să mă controleze”, “nu se ocupă de copii, nu petrece timp cu ei, doar dă directive”, “el / ea nu face nimic” etc.
Și apoi încep să povestească și orice poveste are un început. Iar, dacă începutul acela s-a grefat doar pe o nevoie de coformare la așteptările sociale, pe nevoia de a nu mai fi singur/ă sau pe cea de validare prin celălalt, pe dorința de accedere socială, pe o falsă iubire, raportată doar la atracție și voie bună, nu și la preocupări, limbaj și viziune comună, la compatibilitatea în toate sau în majoritatea aspectelor vieții de zi cu zi și a traiului în doi, adică, metaforic spus, “la a asculta aceeași muzică”, atunci alienarea și separarea sunt inevitabile.
Și drama existențială mascată de iluzoriul confort de până atunci explodează, lipsind de cele mai multe ori înțelegerea și acceptarea faptului că despărțirea înseamnă nu doar o schimbare de peisaj, ci a stilului de viață, a programului și a resurselor, că suferința generată de această schimbare trebuie integrată și vindecată, și, mai ales, că și copiii au o voce care trebuie ascultată, altfel devin monedă de schimb într-un război care nu e al lor. Sigur că nu e ușor nu e de ajuns la un compromis fix între cei pe care raportarea la valori sau stiluri de viață diferite i-a adus în cele din urmă la divorț sau separare, mai ales când toată energia mentală și emoțională sunt investite în conflict, în loc să fie canalizate spre vindecare și iubire de sine și spre alegeri mai conștiente, spre noi începuturi, aliniate nevoilor autentice ale sufletului.
Vindecarea vine din conștientizare, din autocunoaștere, din acceptarea diferențelor, pentru că ceea ce e bine pentru mine, nu e neapărat bine și pentru celălalt, iar autenticitatea și recunoașterea propriilor nevoi sunt poate singurul bilet spre libertate.
Viața merge mai departe chiar și atunci când ai pierdut totul, atât timp cât nu te-ai pierdut pe tine.
Bless you!