Avocat Valentina Topor Varban

Avocat Valentina Topor Varban Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Avocat Valentina Topor Varban, Lawyer & Law Firm, Mihai Eminescu 55, Bucharest.

Cabinetul asigura consultanta, asistenta juridica si reprezentare in fata instantelor de orice grad in litigii civile, comerciale, de dreptul muncii, contencios administrativ si in litigii penale.

30/10/2024

`Ana Blandiana a primit pe 25 octombrie, Premiul Prințesa de Asturia pentru Literatură pe anul 2024. Juriul a apreciat că Ana Blandiana este o "creatoare radical unică", "una dintre personalitățile cele mai relevante ale panoramei literare românești".”

Mai jos, în română, Discursul Anei Blandiana la primirea Premiului „Prințesa de Asturias pentru Litere 2024”, ținut la Oviedo pe 25 octombrie. ♥️

„Majestățile Voastre,
Altețele Voastre Regale,
Distinși membri ai Fundației Prințesa de Asturias,
Membri ai juriului,
Excelențele Voastre,
Stimați colegi laureați,
Doamnelor și Domnilor,
Prieteni,

Ca întotdeauna când mi s-a întâmplat să iau un premiu, primul meu gând a fost la Platon si la cununile de lauri pe care le recomanda pentru poeții alungați apoi din cetate.

Al doilea gând a fost pentru țara mea.
Așa cum, atunci când cresc, copiii săraci trebuie să se-întoarcă mereu să-și ajute familia, trimițând pachete și bani, ținându-i pe cei mici la școală, orice împlinire mă întoarce acasă spre locul de unde am pornit, un loc care în istorie se numea Dacia Felix, cea cucerită de Împăratul Traian, dar în basmele românești este numit „locul în care se bat munții în capete”, un loc așezat între mai multe imperii dușmane si dușmane intre ele, căruia dintre toți vecinii numai Marea Neagră nu i-a vrut niciodată răul. Latinitatea noastră, rămasă în exil la celălalt capăt al continentului, ne-a singularizat și ne-a dat, o dată cu conștiința că suntem altfel decât cei din jur, sentimentul singurătății în istorie. Un sentiment care nu mi-a permis niciodată să mă desprind, să mă înstrăinez, dar care a germinat, ca pe o soluție de supraviețuire, poezia.

Dar și gândul la Platon și gândul la țara mea mă obligă să mă întreb, în acest moment de uimitoare așezare a poeziei sub reflectoare, care mai este, care mai poate fi, legătura dintre poet și ceilalți, dintre poezie și societate, care este rostul poeziei în această lume a noastră secularizată, tehnicizată, informatizată, mondializată.
Enorma onoare pe care Fundația Prințesa de Asturias mi-o face premiindu-mă pentru poezie poate fi considerată, oare, o dovadă a importanței capitalului de speranță pe care poezia îl mai reprezintă în această lume? Mai precis, poate oare „acel ceva plăpând , înaripat și sacru”, cm definea Platon poezia, opri rostogolirea noastră spre neant?

De fapt, întrebarea, pe care nu mi-o pun pentru prima dată, este „Poate poezia salva lumea?”, iar răspunsul meu, timid dar afirmativ, e sprijinit pe uimitoare întâmplări .


Oricât ar părea de incredibil, în deceniile cinci si șase ale secolului trecut, în închisorile comuniste din România a avut loc o adevărată rezistență prin poezie. Primul Memorial al Victimelor Comunismului din lume are o sală cu pereții și tavanul acoperiți în întregime cu poeme născute în detenție. În lipsa creionului și a hârtiei, interzise, orice poem avea nevoie pentru a apărea de trei persoane: cel ce îl gândea, cel ce îl memora și cel ce îl transmitea prin alfabetul Morse, și totuși, în aceste condiții dure, mii de poeme au fost compuse și au reușit să treacă din celulă în celulă și din închisoare în închisoare. Toate cărțile de memorii ale deținuților politici descriu, ca pe un ritual sacru, momentul transmiterii noilor poeme, când câte un prizonier era mutat dintr-o închisoare in alta. Iar apoi, după deschiderea închisorilor, primul gând al celor eliberați a fost să transcrie ceea ce memoraseră, fără nume de poeți sau cu autori doar presupuși adesea greșit, într-o adevărată simfonie a rezistenței spirituale, a transformării misterului poeziei într-o armă de apărare împotriva nebuniei. Iată o dovadă că, în condiții extreme, când își simțeau periclitată esența, oamenii au recurs la poezie ca la un mijloc de salvare. Atunci când în poezie se ascundeau ultimele molecule de libertate, sufocați de represiune, oamenii le căutau, le găseau si le respirau pentru a supraviețui. Pentru că poezia nu vorbește despre realitate, ci e în stare să construiască o altă realitate în care ne putem salva. În mod ciudat, etimologic, în greaca veche numele poeziei provine din verbul poiein care înseamnă a construi.

Dar ceea ce ne-a putut salva ieri de spaimă, de ură și de nebunie nu ne poate, oare, salva azi de singurătate, de indiferență, de vidul rămas în locul credinței, de excesul de materialitate și de consum, de deficitul de spiritualitate? Andre Malraux, autorul Condiției umane, spunea că „Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”. Dar, dacă suntem poate prea obosiți și prea lipsiți de ardoare pentru religiozitate, nu ne-am putea salva, oare, punând în locul rămas pustiu poezia?

Pentru că, acum când în cel mai scurt timp roboții vor fi superiori oamenilor, va trebui să încercăm să rămânem deasupra prin tot ceea ce ei nu înțeleg. Căci ei vor putea să facă versuri, rime, ritmuri, iambi, trohei, dactili, sonete, rondele, epopei, dar nu vor înțelege niciodată suferința și încăpățânarea de a exprima inexprimabilul care se ascunde sub toate aceste veșminte, misterul care nu poate fi nici definit, nici înfrânt. În mod evident, Theodor W. Adorno greșea când scria că „după Auschwitz a scrie poezie e o barbarie”, din moment ce nu înțelegea că suferința nu interzice poezia, ci o potențează, îi dă strălucire și sens. Un sens din care libertatea este doar o mică parte.

La sfârșitul imperiului roman, care părea să fie chiar sfârșitul lumii, creștinismul a adus vestea cea bună, evanghelia iubirii aproapelui care, în pofida întregii istorii, a reușit să ne țină în echilibru mai bine de doua mii de ani, până când, în secolul 20, ura (de clasă sau de rasă, între femei si bărbați, între copii si părinți ) a preluat controlul. Poezia modernă este expresia sfâșietoare a acestui dezechilibru existențial.


Sunt fericită că pot să mărturisesc, în fata unei săli pline de spanioli, importanța pe care a avut-o în formarea mea intelectuală si spirituală exclamația lui Miguel de Unamuno „Mă doare Spania!”. Am folosit suferința filosofului spaniol pentru sfâșierea țării sale ca pe un punct de sprijin în universul de azi, în care națiunile se estompează în fața ideologiilor, ca pe o ancoră în adâncul timpului la suprafața căruia mă lovesc valurile mereu răzgândite ale post-modernității, cărora le rezist pentru că mă doare Spania, mă doare România, mă doare lumea.

Prin țipătul lui Unamuno, descoperit în adolescență și niciodată uitat, prin cele zece volume ale mele traduse in spaniolă, răspândite in imensul spațiu hispanic, si prin onoarea din această seară, datorată Universității din Salamanca, sunt legată pentru totdeauna de Spania.

În această seară cu ecou privilegiat sunt fericită că pot să-mi exprim recunoștința nu numai pentru premiul care mă emoționează și mă tulbură, ci si pentru prilejul pe care mi-l dă de a spune si a face auzite aceste cuvinte.


Premiul Prințesa de Asturias este altfel decât orice alt premiu oferit poeziei pentru că în definiția lui se împreunează misterul poeziei si misterul regalității, atât de straniu înrudite între ele prin faptul că oamenii, fără să le înțeleagă și fără să știe la ce folosesc, simt că ar fi mai puțin frumoși si mai puțin buni fără ele.
Vă mulțumesc.”

01/08/2024

MINUTA ÎNTÂLNIRII PREȘEDINȚILOR SECȚIILOR CIVILE ALE CURȚILOR DE APEL ȘI ALE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

31/07/2024

MINUTA întâlnirii trimestriale de unificare a practicii judiciare

Modificărie referitoare la procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului comunistCam...
25/06/2024

Modificărie referitoare la procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care stabileşte modalitatea prin care vor fi evaluate imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist în situaţia în care nu s-a emis o decizie sau a fost atacată.


Proiectul modifică, în acest sens, Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi articolul 24 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Actul normativ vizează stabilirea modalităţii prin care vor fi evaluate imobilele preluate abuziv, în situaţia în care nu a fost emisă o decizie de către Comisia Naţională sau decizia Comisiei Naţionale a fost atacată.

Totodată, proiectul stabileşte că "existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, coroborat cu orice alte acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii la momentul trecerii în proprietatea statului".

Potrivit proiectului, cererile de retrocedare se vor analiza în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute.

"Prin excepţie, se vor analiza cu prioritate cererile formulate de persoana certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă, ca supravieţuitoare ale Holocaustului, aflate în viaţă la data publicării în Monitorul Oficial al României, precum şi cererile care au ca obiect imobilele pentru care s-au formulat notificări de restituire şi pentru care sunt incidente prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, la solicitarea autorităţii care derulează proiecte cu finanţare externă", prevede proiectul.

"Deciziile emise cu respectarea prevederilor pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti", mai stabileşte actul normativ.

De asemenea, "în cazul în care pentru imobilul solicitat nu se poate face dovada preluării abuzive de către stat în perioada de referinţă, iar acesta se regăseşte sau s-a regăsit în patrimoniul statului, se prezumă că imobilul a fost preluat abuziv".

"Existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cele recunoscute în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, cu condiţia depunerii oricăror alte acte juridice care atestă deţinerea imobilului la momentul trecerii în proprietatea statului", mai prevede actul normativ.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care stabileşte modalitatea prin care vor fi evaluate imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist în situaţia în care nu s-a emis o decizie sau a fost atacată

De la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relația între companii și consumatorii finali (B2C) este obligatori...
25/06/2024

De la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relația între companii și consumatorii finali (B2C) este obligatorie

Tot astăzi, s-a aprobat actul normativ prin care se extinde utilizarea sistemului de facturare electronică și pentru tranzacțiile între afaceri și consumatorii finali (B2C), în mod opțional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025
În consecință, toate persoanele impozabile care emit facturi către consumatori vor trebui să le raporteze în sistemul RO e-Factura.
e-Factura a fost introdusă în 2022 pentru tranzacțiile business to government (B2G), adică pe contractele dintre stat și firme.
Ea a devenit obligatorier în relațiile comerciale dintre firme (B2B) la 1 ianuarie 2024, și de la 1 iulie devine singura formă de factură legală în B2G din România, cu excepția tranzacțiilor externe, inclusiv cu UE.

Acum e-Factura este extinsă, de la 1 ianuarie 2025, și la clienții finali, prin OUG dată azi. Aflați, mai departe, ce schimbări au avut azi loc la șredința de guvern, din punct de vedere fiscal. Redăm comunicatul Ministerului de Finanțe.

1. Modul de implementare a decontului precompletat RO e-TVA și modul de guvernanță raportat la atribuțiile autorităților implicate în gestionarea acestuia.

2. Extinderea utilizării sistemului de facturare electronică și pentru tranzacțiile între afaceri și consumatorii finali (B2C), în mod opțional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025.

3. Prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime de asigurare.

„Este o zi importantă pentru digitalizarea sistemului fiscal și pentru lupta noastră cu evaziunea fiscală, odată cu introducerea normelor pentru e-TVA și extinderea ariei de acoperire a e-Factura. Decontul precompletat va conține date și informații privind operațiunile economice declarate de către persoanele impozabile și transmise în sistemele informatice ale ANAF. Vorbim despre un instrument digital integrator al datelor și informațiilor conținute în aceste sisteme informatice care să contribuie la prevenirea completării eronate a decontului de TVA. Adoptarea unui astfel instrument a rezultat și din dialogul constant pe care l-am cu mediul de afaceri, care a solicitat explicitarea modului în care administrația fiscală utilizează datele aflate la dispoziție. Cât despre introducerea obligativității e-Factura în regim B2C, ne va ajuta tot în această privință, pentru a avea o imagine cât mai exactă în decontul precompletat RO e-TVA”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

1. Sistemul RO e-TVA se implementează cu data de 1 august 2024 pentru operațiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA și se transmite, pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, prin intermediul SPV, până la data de 20 inclusiv a fiecărei luni următoare încheierii perioadei fiscale. Implementarea decontului precompletat și a modalității de valorificare a datelor și informațiilor din Sistemul informatic național RO e-TVA vizează: reducerea decalajului fiscal în domeniul TVA rezultat din estimările macroeconomice realizate la nivel național și implicit asigurarea încadrării în țintele asumate de România prin jaloanele Planului Național de Redresare și Reziliență; creșterea gradului de conformare voluntară care să conducă la asigurarea încasării sumelor din TVA la bugetul de stat general consolidat; reducerea impactului evaziunii fiscale rezultate din activitățile economice ilicite desfășurate de contribuabili, respectiv din modul de evidențiere și înregistrare a operațiunilor impozabile specifice TVA-ului; consolidarea capacității instituționale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală de colectare a impozitelor și taxelor prin implementarea unor proiecte de digitalizare. Decontul precompletat RO e-TVA conține date și informații privind operațiunile economice declarate de către persoanele impozabile și transmise în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală (RO e-Factura, RO e-Sigiliu, RO e-Transport, RO e-SAF-T, RO e-Case de marcat electronice, sistemul informatic integrat vamal). După primirea decontului precompletat RO e-TVA, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA vor verifica datele și informațiile precompletate în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Indiferent de primirea decontului precompletat RO e-TVA, persoana impozabilă are obligația de a transmite decontul de taxă pe valoarea adăugată până la termenul prevăzut de lege. În situația în care după depunerea decontului de taxă pe valoarea adăugată sunt diferențe semnificative între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA și valorile completate de către contribuabili, ANAF notifică persoana impozabilă prin SPV. Sunt considerate diferențe semnificative valorile care depășesc pragul de semnificație ce îndeplinește condițiile cumulative de minim 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minim 1.000 lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus de persoana impozabilă, cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat RO e-TVA. După identificarea diferențelor semnificative, se va transmite formularul electronic de notificare „Diferențe operațiuni impozabile RO e-TVA” în Spațiul privat virtual, iar contribuabilul are obligația transmiterii formularului electronic denumit "Notă justificativă privind diferențe RO e-TVA prin mijloacele electronice, ca rezultat al verificărilor realizate asupra diferențelor comunicate".
Suplimentar, prin același act normativ se reglementează faptul că nefurnizarea sau furnizarea parțială a informațiilor solicitate prin Nota justificativă privind diferențe RO e-TVA reprezintă indicator de risc fiscal privind nivelul de declarare al taxei pe valoare adăugată. În funcție de nivelul riscului fiscal al persoanei impozabile, stabilit pe baza analizei de risc, aceasta poate face obiectul inspecției fiscale sau controlului antifraudă. Decontul precompletat RO e-TVA nu constituie titlu de creanță în sensul Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și nu generează obligații fiscale în sarcina persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA. Detalii pe larg aici .
3. Prețul polițelor de asigurare obligatorie rămâne plafonat până la 30 septembrie 2024 De asemenea, la propunerea MF, Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septembrie 2024, a duratei de aplicare a tarifelor de primã maxime de asigurare RCA practicate de asigurãtori la data de 28 februarie 2023. Tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8% și sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a proiectului de act normativ. Totodată, tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a propunerii de prelungire.

Guvernul a aprobat, în ședința de azi, 21 iunie, la propunerea Ministerului Finanțelor, o serie de acte normative, prin care s-au reglementat mai multe lucruri, printre care și aplicarea obligatorie a e-Factura în vânzările firmelor către clienți finali...

19/06/2024

JUSTITIE
Instanța supremă, decizie legată de modul în care se aplică prescripția

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis cm se aplică prescripția, dincolo de poziția dată de CJUE. Astfel, instanța supremă și-a menținut poziția vizavi de aplicarea principiului „mitior lex” în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie legată de prescripție
Decizia 37/2024 a ÎCCJ a fost emisă de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Aceasta răspunde sesizării Curții de Apel Târgu Mureș.

Astfel, ÎCCJ a decis că instanțele de judecată din România trebuie să țină cont de interpretarea dată Decizia nr. 67/2022, privind aplicarea principiului „mitior lex” în contextul prescripției răspunderii penale.

Decizia instanței supreme
Decizia nr. 67/2022 a ÎCCJ prevede că principiul „mitior lex”, care favorizează aplicarea legii mai blânde, se va respecta în contextul întreruperii prescripției răspunderii penale.

Regula va fi aplicată și în cazul actelor de procedură efectuate înainte de data publicării Deciziei 297/2018.

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Instanţele de judecată sunt obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU? si stabilește că: 1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct.1 teza a II-a).2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condițiile stabilite de aceasta, si actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2024”.

10/06/2024

Address

Mihai Eminescu 55
Bucharest
020071

Opening Hours

Monday 09:30 - 18:00
Tuesday 09:30 - 18:00
Wednesday 09:30 - 18:00
Thursday 09:30 - 18:00
Friday 09:30 - 18:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Avocat Valentina Topor Varban posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Avocat Valentina Topor Varban:

Share