Avocat Tatiana Ciolan

17/09/2026

⚠️ 15/20 de minute întârziere = „abandon parental”?

În ultimele zile circulă intens această informație. Dar ce spune, de fapt, legea?

În ultimele zile circulă intens în mediul online informația potrivit căreia părinții care întârzie mai mult de 15–20 de minute să își preia copilul de la școală sau grădiniță ar putea fi considerați vinovați de „abandon parental”, iar cadrele didactice ar fi obligate să anunțe Poliția sau Protecția Copilului. Unii afirmă că ar fi vorba despre o lege din anul 2004, alții că este o lege nouă, care urmează să intre în vigoare. Niciuna dintre aceste afirmații, prezentată în această formă, nu are suport legal.

Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reglementează situațiile reale de abuz, neglijare și pericol în care se poate afla un copil și mecanismele de intervenție ale autorităților. Ea nu stabilește însă că o întârziere de 15 sau 20 de minute la preluarea copilului constituie „abandon parental” și nici nu instituie o regulă potrivit căreia, după expirarea unui asemenea interval, cadrul didactic este obligat automat să cheme Poliția. În același timp, ROFUIP prevede obligația părintelui sau reprezentantului legal de a prelua copilul din învățământul preșcolar sau primar la terminarea activităților, însă nu stabilește un termen de 15 minute și nu transformă o întârziere într-un caz de abandon.

Este important să facem diferența între lege și o eventuală procedură internă a unei unități de învățământ. O școală sau o grădiniță poate avea reguli privind situațiile în care un copil nu este preluat la terminarea programului, iar într-o situație reală de pericol sau neglijare pot fi sesizate autoritățile competente. De aici și până la afirmația virală „ai întârziat 15 minute, se cheamă Poliția pentru abandon parental” este însă o diferență juridică esențială. Înainte de a distribui informații care pot crea panică în rândul părinților, poate cea mai simplă întrebare este: care este legea și care este articolul care spune acest lucru?

30/04/2026

Citește articolul: Ce faci dacă ai custodie comună și fostul soț refuză să îți dea acordul pentru a pleca cu copilul în străinătate?

Mulți părinți aflați după divorț se lovesc de aceeași problemă: vor să plece cu copilul în vacanță sau pentru alte motive legitime, dar celălalt părinte refuză să își dea acordul. În cazul în care autoritatea părintească este exercitată în comun, legea pornește de la ideea că deciziile importante privind copilul trebuie luate împreună. Asta înseamnă că, pentru ieșirea minorului din țară, este necesar acordul ambilor părinți, potrivit Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Problema apare atunci când acest acord este refuzat fără un motiv real. În practică, nu de puține ori refuzul nu are legătură cu interesul copilului, ci cu tensiunile dintre foștii soți. Important de știut este că un astfel de refuz nu este absolut și nu poate bloca în mod abuziv drepturile copilului.

Soluția este una clară: te poți adresa instanței de judecată pentru a solicita suplinirea acordului părintelui. Judecătorul nu va analiza conflictul dintre adulți, ci exclusiv interesul superior al copilului. Dacă deplasarea are un scop legitim – de exemplu o vacanță, un tratament medical sau o oportunitate educațională – și există garanții că minorul se va întoarce în țară, instanțele admit, în mod constant, astfel de cereri.

În analiza lor, judecătorii au în vedere dacă plecarea este temporară, dacă nu afectează relația copilului cu celălalt părinte și dacă nu există riscul ca minorul să fie reținut în străinătate. Practica este în linie și cu jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care subliniază că orice decizie trebuie să mențină un echilibru între drepturile părinților și interesul real al copilului.

Un aspect esențial: nu este recomandat să încerci să pleci din țară fără acord sau fără o hotărâre judecătorească. Pe lângă faptul că vei fi oprit la frontieră, pot apărea consecințe juridice serioase.

În concluzie, custodia comună nu înseamnă că un părinte îl poate bloca pe celălalt, dar nici că poate decide singur. Atunci când dialogul eșuează, instanța devine mecanismul legal prin care se protejează interesul copilului și se evită abuzurile

13/04/2026

Citește articolul: Înalta Curte: nu orice sumă încasată trebuie automat returnată

Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost chemată să analizeze o problemă extrem de sensibilă: este corect ca un pensionar să fie obligat să restituie bani primiți de la stat, deși nu a greșit cu nimic și nu a acționat cu rea-credință?

Chiar dacă nu a oferit un răspuns pe fond, instanța supremă a lăsat deschisă o idee esențială pentru practică: simplul fapt că legea prevede că sumele „se recuperează” nu înseamnă că această recuperare trebuie făcută automat, în orice situație, fără o analiză concretă.

În realitate, dispozițiile din Legea nr. 263/2010 trebuie aplicate în acord cu drepturile fundamentale ale persoanei. Or, potrivit Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statul nu poate impune o sarcină excesivă, mai ales atunci când persoana a acționat cu bună-credință și a avut încredere legitimă în deciziile autorităților.

Cu alte cuvinte, nu orice sumă încasată trebuie automat returnată, iar fiecare caz trebuie analizat în concret, dacă instanța este sesizat, pentru a se evita situațiile în care cetățeanul ajunge să suporte consecințele unor erori care nu îi aparțin.

Aceasta este, în esență, direcția în care trebuie privită problema: nu doar prin litera legii, ci și prin prisma echității.

10/04/2026

„Plătește sau nu angajatorul CAS-ul? Drepturile tale la pensie nu dispar”

Citește articolul: Puțini salariați știu că neplata contribuțiilor de asigurări sociale de către angajator nu îi lipsește automat de vechimea în muncă. Reglementarea actuală, consacrată de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, pornește de la o idee esențială: riscul fiscal al angajatorului nu poate fi transferat asupra salariatului.

Astfel, stagiul de cotizare include nu doar perioadele în care contribuțiile au fost efectiv plătite, ci și acele perioade în care acestea erau datorate, dar nu au fost achitate. Este o soluție care reflectă atât principiul protecției salariatului, cât și jurisprudența constantă în materie de drepturi sociale, unde se reține că persoana nu poate fi sancționată pentru conduita culpabilă a angajatorului.

În practică, acest lucru înseamnă că un contract de muncă valabil încheiat și executat produce efecte în planul vechimii, chiar dacă angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile fiscale. Situația apare frecvent în cazuri de muncă nedeclarată sau în ipoteza în care contribuțiile nu sunt virate la buget, deși raportul de muncă este real.

Totuși, protecția nu este completă. Impactul negativ apare la calculul pensiei, unde cuantumul depinde de contribuțiile efectiv înregistrate. Cu alte cuvinte, stagiul se recunoaște, dar punctajul poate fi afectat, ceea ce conduce la o pensie mai mică.

Din perspectivă juridică, această soluție este una echilibrată: salariatul nu pierde anii de muncă, dar nici nu beneficiază de un punctaj fictiv în lipsa contribuțiilor. În același timp, statul păstrează deschisă posibilitatea de a recupera creanțele de la angajator, fără a afecta drepturile fundamentale ale lucrătorului.

Pentru practicieni și pentru justițiabili deopotrivă, concluzia este clară:
vechimea nu se pierde, dar este esențială verificarea contribuțiilor, pentru a evita surprizele la momentul pensionării.

03/04/2026

03/04/2026

Citiți articolul: Știați că măsurătorile cadastrale noi pot prevala asupra actelor de proprietate?

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 412/2025, a stabilit un principiu foarte important în materia cadastrului și cărții funciare: după finalizarea cadastrului sistematic, situația tehnică rezultată din măsurători prevalează asupra descrierii imobilelor din actele vechi de proprietate.

Aceasta înseamnă că, dacă există diferențe între suprafața sau amplasamentul din titlul de proprietate și cele rezultate din măsurătorile cadastrale realizate în cadrul programului național de cadastru, datele tehnice actualizate vor avea prioritate, iar descrierile anterioare își încetează valabilitatea în ceea ce privește aceste elemente.

Decizia este extrem de importantă deoarece explică de ce, în practică, pot apărea diferențe între actele vechi și noile cărți funciare, fără ca acest lucru să însemne automat pierderea dreptului de proprietate, ci doar actualizarea situației tehnice a imobilului.

Hotărârea este obligatorie pentru toate instanțele, contribuind la uniformizarea practicii în litigiile privind cadastrul și publicitatea imobiliară.

02/04/2026

Citeste articolul: Știați că păstrarea numelui după divorț depinde încă de acordul fostului soț? O modificare legislativă ar putea schimba această situație.

Potrivit reglementării actuale (art. 383 Cod civil), soțul care a preluat numele celuilalt prin căsătorie îl poate păstra după divorț doar cu acordul acestuia sau dacă instanța apreciază că există motive temeinice.

Din practica instanțelor de judecată rezultă însă că refuzul acordului este frecvent folosit ca formă de presiune emoțională sau ca instrument de negociere în divorțurile conflictuale, fără a exista un interes legitim real.

În numeroase cauze, instanțele au fost nevoite să analizeze dacă stabilitatea profesională, interesul copiilor sau identitatea socială a persoanei justifică păstrarea numelui, ajungând de multe ori la concluzia că refuzul celuilalt soț nu este justificat.

Proiectul de modificare adoptat recent de Parlament propune eliminarea acestei dependențe juridice, permițând fiecărui fost soț să decidă în mod autonom dacă păstrează sau nu numele dobândit în timpul căsătoriei.

Din perspectivă practică, această modificare ar putea reduce litigii inutile și ar elimina situațiile în care instanța este chemată să tranșeze un conflict care ține mai degrabă de orgoliu decât de un interes juridic real.

Rămâne de văzut dacă legea va fi promulgată și în ce formă va intra în vigoare, însă direcția legislativă pare să reflecte o realitate deja conturată în practica judiciară: numele nu ar trebui să rămână un instrument de control între foștii soți după încetarea căsătoriei.

31/03/2026

Citește articolul: Violența împotriva femeilor nu mai este de mult doar o problemă privată. Este o problemă socială și juridică majoră, iar statul are obligația să intervină eficient pentru a proteja victimele.

Noua lege privind femicidul își propune să recunoască explicit această realitate și să creeze instrumente mai clare pentru prevenirea tragediilor care, din păcate, apar tot mai des în spațiul public.

Dar dincolo de emoție, orice lege penală trebuie să respecte reguli foarte stricte: să fie clară, previzibilă și să nu creeze confuzii față de infracțiunile deja existente.

De ce? Pentru că în drept nu este suficient să vrei să faci bine. Trebuie să o faci corect juridic.

Adevărata întrebare nu este dacă trebuie combătută violența (răspunsul este evident: DA), ci dacă noile reglementări vor reuși să ofere protecție reală victimelor și să evite problemele de aplicare în instanță.

Uneori, prevenția, intervenția rapidă a autorităților și aplicarea corectă a legilor existente pot salva mai multe vieți decât simpla introducere a unor concepte noi.

Educația juridică înseamnă și să înțelegem că o lege bună nu este doar una bine intenționată, ci una care funcționează în practică

31/03/2026

jurisdesk.eu

30/03/2026

Citește articolul: O decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 36/2026) clarifică o problemă importantă din practica instanțelor: în procesele privind majorarea pensiei de întreținere, instanța nu este obligată nici să asculte copilul care a împlinit 10 ani și nici să dispună efectuarea unei anchete psihosociale.

Înalta Curte a stabilit că, spre deosebire de cauzele privind stabilirea locuinței minorului sau exercitarea autorității părintești, unde aceste probe sunt esențiale pentru evaluarea interesului superior al copilului, în cazul majorării pensiei de întreținere analiza instanței vizează în principal criterii obiective: nevoile copilului și posibilitățile materiale ale părintelui obligat la plată (art. 531 Cod civil).

Această decizie este obligatorie pentru toate instanțele, potrivit art. 521 alin. (3) Cod procedură civilă, și va contribui la simplificarea și accelerarea acestor procese.

În practică, aceasta înseamnă că majorarea pensiei de întreținere se va baza în principal pe probe privind nevoile copilului, veniturile și cheltuielile celui care datorează pensia, nu pe evaluări psihosociale care nu sunt întotdeauna relevante pentru acest tip de cerere.

Un pas important pentru o practică judiciară mai clară și mai previzibilă în materia dreptului familiei.