23/03/2024
https://sintact.ro/comentarii-monografii-reviste-si-webinarii/articole/raspunderea-penala-a-angajatorului-in-dreptul-151019395?src=find&mainFind=Segneanu%20Adrian%20&tab=1
SEGNEANU Adrian, Răspunderea penală a angajatorului în dreptul muncii
Documentul
Documente corelate
Articole
Publicare: Revista Romana de Dreptul Muncii 5 din 2020
Autor: SEGNEANU Adrian
Tip: Doctrina
Răspunderea penală a angajatorului în dreptul muncii
Av. Adrian SEGNEANU
ABSTRACT
The criminal liability of the employer in labor law attests the importance given by the legislative authorities to the protection of employees, not only by establishing detailed of legal provisions on labor law, but also by sanctioning those employers who, in the way how they exercise their assumed obligations, they actually do not respect the rights of their employees under the Collective Labor Agreement, the Individual Employment Contract, or regulations and internal regulations.
In order to establish clear boundaries between a misdemeanor conduct of the employer and a more serious violation of the law by the latter, it is also necessary a very good knowledge of the specific provisions of labor law, but also of the actions of employers who, although apparently legal, in reality they seek to violate the spirit and letter of the law.
Last but not least, the detrimental consequences for society of encouraging behaviors that, while allowing jobseekers to work, encourage the exploitation of unfairly paid work, carried out by the latter in the face of a reaction rather apathetic, of the competent authorities, not only to carry out formal controls, but, above all, to devise a concrete and articulated strategy to combat the exploitation of the work of employees apparently in compliance with the principles of legality but essentially in violation of legal provisions on the guaranteed minimum wage, work schedule, evading or obstructing the controls of the competent authorities, employment of minors or persons without the right to work in Romania and victims of human trafficking. In the same article, will be subjected to the analysis the legal provisions provided by art. 264 and 265 of the Labor Code, as well as particularities and the importance of these regulations.
Keywords: criminal liability of the employer, minimum wage; obstructing the controls of the competent authorities; employment of minors
REZUMAT
Răspunderea penală a angajatorului în dreptul muncii atestă importanţa acordată de către autorităţile legiuitoare protecţiei salariaţilor, nu doar prin stabilirea unor prevederi legale detaliate în materia dreptului muncii, dar şi prin sancţionarea acelor angajatori care prin modul de exercitare al obligaţiilor asumate nu respectă drepturile salariaţilor stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă; Contractul Individual de Muncă, reglementări şi alte regulamente cu caracter intern. Pentru a stabili limite clare între o conduită contravenţională a angajatorului şi o încălcare mai gravă a legii de către acesta din urmă, este necesară, în egală măsură, o foarte bună cunoaştere a dispoziţiilor specifice dreptului muncii, dar şi a acţiunilor angajatorilor care, deşi sunt aparent legale, în realitate urmăresc să încalce spiritul şi litera legii.
Nu în ultimul rând, vor fi subliniate consecinţele nefaste pe care le aduce societăţii încurajarea unor conduite care, deşi permit angajarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, încurajează exploatarea muncii inechitabil plătite, desfăşurate de către aceştia din urmă, în condiţiile unei reacţii mai curând apatice a autorităţilor competente nu doar să efectueze controale formale, ci, înainte de toate, să conceapă o strategie concretă şi articulată de luptă împotriva exploatării muncii celor angajaţi aparent cu respectarea principiilor legalităţii, dar în esenţă cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la salariul minim garantat, programul de lucru, sustragerea sau obstrucţionarea controalelor autorităţilor competente, încadrarea în muncă a minorilor sau a persoanelor fără drept de muncă în România şi victime ale traficului de persoane.
În acelaşi articol vor fi supuse analizei dispoziţiile legale prevăzute de art. 264 şi art. 265 C. muncii, particularităţile şi importanţa acestor reglementări.
Cuvinte-cheie: răspunderea penală a angajatorului; salariul minim; refuzul supunerii controlului; încadrarea minorilor în muncă
Legislaţie relevantă:
Codul muncii, art. 264, art. 265; Codul penal
Introducere
Dreptul muncii reprezintă o ramură a dreptului privat, dezvoltată ca urmare a necesităţii reglementării drepturilor şi a configurării obligaţiilor salariaţilor, în contextul inegalităţii evidente de ordin economico-social între posibilităţile acestora şi forţa, influenţa de care dispune cea mai mare parte a angajatorilor.
Fiind o ramură a dreptului civil, accentul cade, în chip firesc, pe reglementarea răspunderii patrimoniale, disciplinare şi contravenţionale, şi, doar în subsidiar, asupra răspunderii penale în ipoteza acelor împrejurări care întrunesc, în opinia legiuitorului, nivelul de gravitate necesar pentru a atrage incidenţa răspunderii penale.
În Codul muncii (Legea nr. 53/2003), este consacrată, ca element de noutate, răspunderea penală a persoanei juridice, reţinându-se în doctrină, ca element specific, faptul că legiuitorul a instituit1 o dublă pedeapsă pentru una şi aceeaşi infracţiune, atunci când se statuează răspunderea atât pentru persoană juridică, respectiv pentru angajator, cât şi pentru salariat.
În Legea nr. 53/2003 sunt enumerate doar câteva infracţiuni relaţionate cu modul de desfăşurare a raporturilor de muncă (art. 264-265), însă fapte de natură penală imputabile angajatorului sunt inserate şi în alte acte normative speciale, cm este cazul Legii dialogului social nr. 62/2011 (art. 218), Legii nr. 241/2015 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (art. 6), Legii nr. 21 din 2020 - privind Codul aerian (art. 113-114) dar şi în Codul penal (art. 287; art. 349-350).
Noul Cod penal: pe lângă infracţiunile care decurg în mod nemijlocit din raporturile de muncă, incriminează şi alte infracţiuni care pot intra în sfera de răspundere a Dreptului muncii imputabile angajatului şi/sau angajatorului, respectiv: hărţuirea sexuală (art. 223); divulgarea secretului profesional (art. 227); sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259); omisiunea sesizării (art. 267); luarea de mită (art. 289); delapidarea (art. 295); purtarea abuzivă (art. 296); abuzul în serviciu (art. 297); neglijenţa în serviciu (art. 298); folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299); uzurparea funcţiei (art. 300); conflictul de interese (art. 301); violarea secretului corespondenţei (art. 302); divulgarea informaţiilor secrete de stat (art. 303); divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art. 304); neglijenţa în păstrarea informaţiilor (art. 305); deturnarea de fonduri (art. 307); falsul material în înscrisuri oficiale (art. 320); falsul intelectual (art. 321); neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (art. 329); neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă (art. 330); părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art. 331); divulgarea secretului care periclitează securitatea statului (art. 407).
În prezenta lucrare va fi dezvoltat contextul în care se poate ajunge la răspunderea penală a angajatorului având la bază dispoziţiile art. 264 şi art. 265 C. muncii.
Capitolul I. Analiza dispoziţiilor art. 264 C. muncii
Plecând în analiza dispoziţiilor art. 264 C. muncii, se observă, din punctul de vedere al tehnicii legislative, faptul că legiuitorul a preferat să reglementeze mai multe infracţiuni distincte în textul unui singur articol, astfel, în cuprinsul acestui articol se regăseşte incriminarea a nu mai puţin de trei infracţiuni, câte una pentru fiecare alineat al amintitului articol, probabil pentru a fi subliniat, şi în această modalitate, caracterul de excepţie al răspunderii penale în Dreptul muncii.
I.1. Potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. muncii, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă, un salariu sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut de lege".
Definiţia salariului minim2 brut pe ţară garantat în plată nu se regăseşte în prevederile din Codul muncii, însă, în cuprinsul Codului, Titlul nr. IV - Salarizare, apare înscrisă garanţia plăţii acestuia oricărui salariat care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României.
Pentru ca fapta să constituie infracţiune, este necesar ca angajatorul să fi stabilit în mod repetat un salariu sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, aşa cm este stabilit prin lege.
Salariul minim brut pe ţară este prevăzut ca o măsură de protecţie a salariaţilor, având scopul de a le satisface necesităţile decente vitale în ceea ce priveşte procurarea de alimente, îmbrăcăminte, nevoia de educaţie şi recreere ale lor şi familiilor lor. El constituie un prag sub care nu se poate coborî cu ocazia negocierii colective şi individuale sau stabilirii salariilor prin acte normative speciale. De altfel, există interdicţia stabilită de art. 164 alin. (2) C. muncii, prin care angajatorului nu îi este permis de a negocia şi stabili salarii individuale sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.
Salariul de bază minim brut pe ţară este stabilit pentru programul de lucru de 8 ore pe zi. În cazul în care acest program este cu timp parţial (sub 8 ore pe zi), el se calculează în funcţie de numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
Garantarea în plată a unui salariu cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară - obligaţie a angajatorului - există şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îşi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei.
Până în anul 2018, în România era stabilit un singur salariu minim brut pe ţară pentru toate categoriile de salariaţi, indiferent de vechimea în muncă şi de nivelul de studii.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative3, a adus importante modificări, inclusiv în materia relaţiilor de muncă.
Din perspectiva răspunderii penale în ceea ce priveşte norma stabilită de art. 264 alin. (1) C. muncii, nu prezintă relevanţă dacă angajatorul a stabilit în mod repetat salariul sub nivelul salariului legal pentru un anume salariat sau pentru mai mulţi salariaţi ai acestuia, ci dacă, în mod repetat, persoanei sau persoanelor care au fost încadrate în muncă ori deja încadrate li s-a stabilit, prin contractul individual de muncă sau prin acte adiţionale la acesta, un salariu inferior celui stabilit prin lege.
Angajatorul nu poate susţine în apărarea sa că din eroare a stabilit în mod repetat acest nivel al salariului. Cel mult, se poate avea în vedere, la individualizarea sancţiunii aplicate, contextul în care acesta a săvârşit fapta.
Dacă angajatorul, nu în mod repetat, a stabilit nivelul salariului sub cel minim garantat în plată la nivel naţional, ci în mod singular, izolat, fapta acestuia este sancţionată contravenţional.
Problema acestei protecţii provenită din stabilirea unui salariu minim garantat, constă în cât de efectivă este aceasta în realitatea desfăşurării raporturilor de muncă deoarece, confruntaţi cu perspectiva diminuării profitului, angajatorii pot căuta diverse modalităţi de evitare a aplicării dispoziţiilor legale, cu atât mai mult în perioade în care nivelul acestui salariu minim brut creşte cu o rapiditate care necesită ajustări semnificative ale planurilor de afaceri.
Este important de subliniat faptul că stabilirea unor salarii după o anumită formulă (algoritm) de calcul, împrejurare ce conduce la plata unor salarii brute mai mari decât nivelul salariului minim brut, nu poate constitui elementul material al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 264 alin. (1) C. muncii4, sub cuvânt că, în stabilirea respectivelor drepturi, nu s-a avut în vedere, ca element de pornire, valoarea salariului minim brut garantat în plată.
Există situaţii în care părţile (structura sindicală ori reprezentanţii salariaţilor şi angajatorul) convin asupra unei valori de referinţă (coeficient exprimat în cifre sau chiar în procente) şi asupra unei ierarhizări a meseriilor/funcţiilor din cadrul angajatorului, valoarea salariului fiind rezultatul înmulţirii dintre această valoare de referinţă şi cifra reprezentând poziţia în ierarhie a funcţiei/meseriei exercitate de către angajator. Într-o asemenea modalitate de calcul al salariului minim brut, dacă rezultatul înmulţirii se situează peste limita inferioară a salariului brut prevăzut în Hotărârile de Guvern, nu s-ar putea reţine împrejurarea stabilirii unui salariu sub minimul brut garantat în plată.
Niciun moment, legiuitorul, prin instituirea unui salariu minim brut în plată, nu şi-a propus reglementarea unei protecţii sociale extinse sau generalizate pentru toţi cei care desfăşoară o activitate salarizată, ci doar a urmărit să reglementeze, punctual, interdicţia plăţii unor drepturi salariale sub un anumit nivel, astfel că, dacă scopul acesta este, în concret, atins, prin modalitatea efectivă de stabilire a salariilor, nu s-ar putea primi susţinerea potrivit căreia angajatorul ar săvârşi o infracţiune dacă ar refuza să mărească toate salariile aflate în plată, ori de câte ori ar creşte valoarea salariului minim brut garantat în plată la nivel naţional.
În egală măsură, este esenţial să se realizeze diferenţa de sancţionare pe care a reglementat-o legiuitorul, stabilind, pentru corijarea comportamentului constând în nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, o răspundere contravenţională, respectiv o amendă cuprinsă între 300 şi 2000 ron, şi infracţiunea redată în cuprinsul art. 264 alin. (1) C. muncii, pentru care a fost reglementată pedeapsa închisorii de la o lună la un an sau aplicarea unei amenzi penale.
Esenţial în acest sens este prevederea caracterului repetat al acţiunii de stabilire a unor salarii sub nivelul salariului minim brut garantat în plată prin lege, ceea ce înseamnă că va fi considerată ca având potenţial infracţional conduita angajatorului care, de mai multe ori, iar nu doar în mod izolat, stabileşte, pentru salariaţii săi, salarii mai mici decât cele garantate în plată.
În doctrină s-a subliniat că, pentru a fi reţinută infracţiunea redată în cuprinsul art. 264 alin. (1) C. muncii (astfel cm a fost modificat acesta prin Legea nr. 187/2012), este necesar să subziste nu doar împrejurarea "repetabilităţii ei, ci să şi privească mai mulţi salariaţi"5.
Evident că, prin acţiunea de stabilire, se subînţelege şi aspectul practic al acestei stabiliri, şi anume plata efectivă a unor salarii brute mai mici decât cele garantate în plată.
Aprecierea asupra caracterului repetat al stabilirii/plăţii unor salarii mai mici decât cele brute, garantate în plată nu ar trebui să se raporteze exclusiv la subzistenţa, în antecedentele comportamentale ale angajatorului, a unor contravenţii precum cea redată de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. a) C. muncii, ci ar trebui să aibă în vedere circumstanţele concrete ce fac obiectul unei eventuale urmăriri penale, respectiv acţiunea de a plăti (ceea ce presupune, implicit, şi stabilirea unor asemenea salarii, prin stabilire înţelegându-se exprimarea intenţiei reale a angajatorului de plată ulterioară a unor drepturi salariale mai mici decât cele garantate în plată), în mod repetat, drepturi salariale inferioare pragului minim garantat în plată, indiferent dacă un asemenea comportament a fost sau nu anterior sancţionat contravenţional, ceea ce prezintă interes, în configurarea caracterului infracţional, fiind repetabilitatea unei conduite, iar nu neapărat sancţionarea sa anterioară de către autorităţi ale statului.
Fără îndoială că o ipotetică sancţionare contravenţională, anterioară derulării urmăririi penale, sancţionare contravenţională dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. a) C. muncii, nu va face decât să potenţeze, o dată în plus, latura obiectivă a infracţiunii cercetate şi să contribuie la alegerea criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate.
Un alt aspect, întâlnit în derularea raporturilor de muncă, ce are ca efect plata unor drepturi salariale mai mici decât nivelul salariului minim brut garantat în plată, în contextul prestării efective a unei munci timp de 8 sau chiar 10 ore zilnic, este redat de încheierea unor contracte individuale de muncă cu timp parţial, fiind menţionată, ca durată a muncii, un interval de 4 sau 6 ore zilnic, contracte ce au un caracter simulat, în "anticamera" lor regăsindu-se, în realitate, prestarea activităţii pentru o normă întreagă de muncă sau chiar mai mult decât atât.
Fireşte că astfel de situaţii vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, uz de fals cu privire la încheierea contractului individual de muncă (prin inserarea unor clauze nereale), eventual şi sub aspectul infracţiunilor circumscrise noţiunii de evaziune fiscală, însă apreciem că împrejurarea faptică mai sus amintită reprezintă şi o modalitate concretă şi foarte frecvent întâlnită în practică de nesocotire a obligaţiei plăţii salariatului cu respectarea nivelului minim brut al drepturilor salariale datorate pentru prestarea muncii, aferent unei norme întregi de muncă.
Posibilitatea conturării, în practică, a unor astfel de împrejurări demonstrează că garanţia regăsită în dispoziţiile art. 164 alin. (2) din Cod nu reflectă decât intenţia ocrotirii, iar nu şi atingerea rezultatului concret pentru care ar fi necesară dispunerea unor măsuri prin care să fie descurajată efectiv încheierea unor aparente contracte part-time, în scopul protejării efective a muncii salariatului.
Practică judiciară
"Salariul de bază acordat de angajator nu se calculează pornind de la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, el are o formulă proprie de calcul iar dispoziţiile legale menţionate impun doar obligaţia de a nu fi sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reprezintă cuantumul minim al remuneraţiei ce poate fi acordată salariaţilor, având menirea de a asigura mijloacele minime de subzistenţă, satisfacerea necesităţilor vitale de alimente, îmbrăcăminte, educaţie ale salariaţilor, ţinând cont de dezvoltarea economică şi culturală a fiecărei ţări. (C. Ap. Craiova, s. I civ., dec. nr. 842 din 19 martie 2014)".
I.2. Potrivit art. 264 alin. (2) C. muncii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 1 an sau amendă penală "refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări".
Potrivit Legii nr. 108/19996 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, inspectorii de muncă, în exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege, au dreptul să solicite angajatorului sau reprezentantului legal al acestuia, precum şi salariaţilor, singuri ori în prezenţa martorilor, documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării evenimentelor.
Constituie refuz nejustificat neprezentarea, fără un motiv întemeiat, în termen de cel mult 15 zile de la data celei de-a doua solicitări a inspectorilor de muncă, a documentelor necesare controalelor sau verificărilor efectuate de către aceştia.
Aşa cm am precizat anterior, schimbări semnificative a suferit infracţiunea prevăzută înainte de intrarea în vigoare a legilor privind reforma penală de alin. (2) al art. 264 Codul muncii, conţinutul legal fiind modificat şi completat rezultând în final două infracţiuni de sine stătătoare având următorul text legal de incriminare.
Noua reglementare este mai clară, mai amplă şi cu o mai mare precizie în ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a faptei.
Un prim element de noutate ce îl regăsim în varianta îmbunătăţită a art. 264 alin. (2) din Codul muncii, constând în aceea că, legiuitorul a înţeles să explice termenul de "repetat" al refuzului şi regăsit în norma legală limitând această acţiune de refuz nejustificat prin folosirea sintagmei "de-a doua solicitare", în conţinutul legal, astfel că s-a dat precizie textului de incriminare şi nu a mai lăsat pe mâna doctrinei şi a jurisprudenţei să explice caracterul de repetat al refuzului.
Un al doilea element de noutate, este cel prevăzut în teza finală a textului de incriminare care, stabileşte un termen de 15 zile în care cel obligat să pună în executare o solicitare a organelor competente, o poate face fără a fi pe tărâmul săvârşirii unei infracţiuni, "cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări".
Refuzul de prezentare a documentelor trebuie să fie nejustificat pentru a atrage răspunderea penală, totodată trebuie să aibă ca scop împiedicarea verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă.
I.3. Potrivit art. 264 alin. (3), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 1 an sau amendă penală, "împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spaţii, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le foloseşte în realizarea activităţii lui profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă"7.
Prin modificările aduse prin pachetul legislativ de îmbunătăţire a legislaţiei penale, prin introducerea acestui nou alin. (3) la art. 264 C. muncii, se aduce şi o serie de îmbunătăţiri sub aspectul clarităţii textului de incriminare.
Astfel, elementul material nu mai constă în refuzul de a permite accesul, ci în împiedicarea de a intra.
Dacă în reglementarea anterioară exista condiţia impusă de textul de incriminare ca refuzul să fie repetat, în actuala formă a textului de incriminare, condiţia dispare fiind suficient ca împiedicarea să aibă loc o singură dată pentru a atrage răspunderea penală.
De asemenea, textul de incriminare prevăzut de alin. (3), este unul mult îmbunătăţit sub aspectul clarităţii acestuia şi prin înlocuirea formulei "în oricare dintre spaţiile unităţii" cu o formulare nouă, amplă, precisă, detaliată, în care indică expres aceste spaţii: "sedii, incinte, spaţii, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le foloseşte în realizarea activităţii lui profesionale".
Un alt element de noutate a fost cel prin care legiuitorul, pentru a nu crea un efect restrictiv al dispoziţiei legale, a înlocuit termenul "inspectorii de muncă" cu termenul mult mai general "organe competente", chiar şi aşa, efectul înlocuirii termenului nu a fost unul total precizat în acelaşi timp că verificările acestor organe privesc aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, justificându-se astfel prezenţa acestei infracţiuni în Codul muncii.
Regimul sancţionator a fost şi el unul modificat prin noua reglementare pentru infracţiunile prevăzute de art. 264 alin. (2) şi (3) C. muncii, remarcându-se o scădere a minimului special al pedepsei faţă de reglementarea anterioară8. Pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 264 alin. (2) şi (3) C. muncii este închisoarea de la o lună la un an sau amenda penală, remarcându-se scăderea minimului pedepsei închisorii faţă de vechea reglementare.
Capitolul II. Analiza dispoziţiilor art. 265 C. muncii
Analiza dispoziţiilor art. 265 C. muncii, a suferit la rândul său modificări pe parcursul timpului, ultima modificare esenţială a fost realizată prin pachetul legislativ de îmbunătăţire a legislaţiei penale - pct. 3 al art. 127 din Legea nr. 187/2012.
Art. 265 incriminează două mari categorii de infracţiuni.
II.1. Prima categorie la care se referă art. 265 alin. (1), este cea cu privire la protecţia minorilor în relaţia cu angajatorii. Ea reprezintă o consecinţă a măsurilor prevăzute de lege pentru ocrotirea minorilor, care nu pot fi încadraţi în muncă decât după dobândirea capacităţii juridice (restrânse sau depline, după caz), precum şi pentru protecţia tinerilor salariaţi, în vârstă de până la 18 ani9.
Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea poate fi săvârşită numai cu intenţie (directă sau indirectă), deoarece atât "încadrarea" în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale referitoare la regimul de muncă al acestora, cât şi "folosirea" lor pentru prestarea activităţii cu încălcarea aceloraşi prevederi legale sunt acţiuni ce presupun numai intenţia.
Consumarea infracţiunii se produce în raport de modalitatea în care fapta este săvârşită: fie la momentul încheierii contractului de muncă cu minorul, cu nerespectarea prevederilor legale, fie la cel al folosirii minorului la activităţi care îi sunt interzise10.
Prin pachetul legislativ de îmbunătăţire a legislaţiei penale, care prevede la pct. 3 al art. 127 din Legea nr. 187/2012, dispoziţii prin care se aduc modificări de conţinut şi în ceea ce priveşte art. 265 C. muncii, alin. (1), suferă modificări sub aspectul lămuririi conţinutului legal eliminând neclaritatea creată de folosirea termenului de "încadrarea în muncă a minorilor" şi înlocuirea cu sintagma "a unui singur minor".
Prin această modificare se clarifică aspectul ambiguu reţinut în vechea reglementare referitor la numărul minim al minorilor ce trebuie încadraţi în muncă pentru a fi în prezenţa infracţiunii prevăzută de art. 265 alin. (1) C. muncii, noul conţinut legal al infracţiunii fiind următorul: "încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune"11.
Dispoziţiile art. 265 alin. (1), se aplică tuturor categoriilor de angajatori, organizaţiilor neguvernamentale, persoanelor fizice autorizate şi asociaţiilor familiale, precum şi persoanelor fizice care utilizează munca minorilor şi au drept scop asigurarea protecţiei tinerilor împotriva exploatării economice, oricărei munci susceptibile să dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale ori sociale sau să pericliteze educaţia acestora.
Prin H.G. nr. 867/2009 privind interzicerea muncii periculoase pentru copii12, se stabileşte că este copil orice persoană în vârstă de până la 18 ani. Pentru a se determina natura periculoasă a muncilor prestate de copii, se are în vedere lista cu tipurile de munci periculoase pentru copii sau activităţile şi procedeele care pot antrena riscuri specifice pentru securitatea, sănătatea şi dezvoltarea tinerilor, precum şi dacă prin frecvenţa, durata şi/sau intensitatea muncii prestate se împiedică frecventarea învăţământului obligatoriu, participarea la programe de orientare sau de formare profesională aprobate de autoritatea competentă ori capacitatea copilului de a beneficia de instruire.
Acţiunea penală împotriva acestor fapte se pune în mişcare la sesizarea oricărei persoane, inclusiv procurorul sau instanţele de judecată care, în soluţionarea anumitor cauze, iau la cunoştinţă de săvârşirea unor astfel de fapte.
O altă modificare adusă dispoziţiilor art. 265 alin. (1) C. muncii, este cea legată de stabilirea regimului sancţionator, respectiv "Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune se modifică, noua pedeapsă fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda13".
II.2. Cea de-a doua infracţiune reglementată de art. 265 C. muncii şi regăsită în conţinutul legal al alin. (2), "constă în primirea la muncă a unei persoane, aflată în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane".
În raport cu legislaţia internă şi europeană, străinul este persoana care nu are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European. Pentru ca o astfel de persoană să poată să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României, Oficiul Român pentru Imigrări trebuie să emită un permis de şedere prin care i se acordă dreptul străinului de a rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă determinată.
Dacă un angajator primeşte la muncă o astfel de persoană şi, în plus, cunoaşte că aceasta este o victimă a traficului de persoane (cerinţă esenţială ataşată elementului material), fapta constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare sau amendă.
Aşadar, pentru ca fapta prevăzută de alin. (2) să constituie infracţiune trebuie îndeplinite două condiţii:
- persoana în cauză să stea ilegal în ţara noastră [adică fără permis (viză) de şedere, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României];
- angajatorul să cunoască (element subiectiv) că străinul este victimă a traficului de persoane14.
II.3. Fapta angajatorului este de o mai mare gravitate - şi se sancţionează mai aspru în ipoteza în care munca prestată de persoana primită ilegal la muncă este de natură să-i pună în pericol viaţa, integritatea ori sănătatea.
Aşadar, condiţiile incriminării şi pedepsirii faptei penale instituită de alin. (3) este o circumstanţiere agravantă a infracţiunii reţinută în alin. (2) ale art. 265 C. muncii.
II.4. Pe lângă pedeapsa prevăzută de textul de incriminare, având în vedere dispoziţiile art. 265 alin. (4) C. muncii, având în vedere pericolul infracţiunilor de la alin. (2) şi (3), precum şi pe cea de la art. 264 alin. (3), instanţa de judecată poate aplica pe lângă pedeapsa principală şi una din pedepsele complementare prevăzute la alin. (4)15.
a) pierderea totală sau parţială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare ori subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, pentru o perioadă de până la 5 ani;
b) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii publice pentru o perioadă de până la 5 ani;
c) recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor ori subvenţiilor publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, atribuite angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;
d) închiderea temporară sau definitivă a punctului ori a punctelor de lucru în care s-a comis infracţiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.
Totodată, în cazul celor două infracţiuni se prevede obligarea angajatorului, după caz, a contractantului principal şi a celui intermediar la plata de despăgubiri reprezentând remuneraţiile, impozitele, contribuţiile, alte cheltuieli ce se cuvin prestatorului muncii sau bugetului statului etc. [alin. (5) şi (6)].
Capitolul III. Concluzii
Ca drept social, Dreptul muncii a fost gândit ca un ansamblu de dispoziţii al căror principal scop a fost acela de a asigura o protecţie efectivă a salariatului în faţa ipoteticelor abuzuri de poziţie dominantă din partea angajatorului.
În realitatea complexă a relaţiilor de muncă dintre angajatori şi salariaţi, aşa cm s-a arătat în cele ce preced, este însă necesar să fie gândite măsuri prin care să fie descurajată "munca neplătită" ca efect al impunerii salariatului, spre semnare, a unor contracte individuale de muncă, aparent legale în esenţă cu încălcarea obligaţiilor de plată a salariului minim garantat, precum şi obligaţiile angajatorului privind punerea la dispoziţie a documentelor solicitate de autorităţile competente în vederea controlului, ne-obstrucţionarea în niciun fel a acestora precum şi permisiunea legală de a pătrunde în sediu, dependinţe în vederea efectuării controlului, precum şi norme de protecţie a minorilor încadraţi în muncă şi a persoanelor fără drept de şedere în România, victime ale traficului de persoane în vederea eradicării pe cât posibil a exploatării minorilor prin muncă şi a persoanelor victime ale traficului de persoane.
Fenomenul muncii la negru, al muncii neplătite corespunzător, al încadrării şi exploatării minorilor prin muncă precum şi a victimelor traficului de persoane trebuia să înceteze şi poate înceta doar printr-o legislaţie coerentă, aplicată şi eficientă astfel încât angajatorul să fie descurajat încă de la bun început să apeleze la metode de ocolire a legii şi să încheie convenţiile de muncă cu respectarea caracterului bunei credinţe şi al legii.
Referinţe bibliografice
1. Al. Ţiclea, Tratat de dreptul muncii. Legislaţie. Doctrină. Jurisprudenţă, ed. a X-a, actualizată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016.
2. Al. Ţiclea, L. Georgescu, Codul muncii comentat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
3. C. Gâlcă, Codul Muncii comentat şi adnotat, Ed. Rosetti Internaţional, Bucureşti, 2013.
4. D. Apostol, Anularea măsurii desfacerii contractului de muncă şi unele efecte ale acesteia, în Revista Română de Drept nr. 3 din 1979.
5. V. Voinescu, Codul Muncii din 15-sep-2017, Ed. Universul Juridic.
6. Al. Ţiclea, L. Georgescu, Codul Muncii comentat şi adnotat cu legislaţie conexă şi jurisprudenţă relevantă din 01-apr-2017, Universul Juridic.
7. M.C. Preduţ, Codul Muncii comentat din 20-oct-2016, Ed. Universul Juridic.
Publicat în "REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII" cu numărul 5 din data de 31 octombrie 2020
1
A. Ţiclea, Tratat de dreptul muncii. Legislaţie. Doctrină. Jurisprudenţă, ed. a X-a, actualizată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016.
2
Cu privire la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, a se vedea I.T. Ştefănescu, Tratat teoretic şi practic de drept al muncii, ed. a IV-a, revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, pp. 686-690; I. Sorică, Salariul de bază minim brut pe ţară garantat in plată, în I.T. Ştefănescu (coordonator), Dicţionar de drept al muncii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 212-213; Al. Ţiclea, L. Georgescu, Dreptul muncii. Curs universitar, ed. a VI-a, revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2019, pp. 350-351; M. Gheorghe, Dreptul individual al muncii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pp. 351-352; Al. Athanasiu, A.M. Vlăsceanu, Dreptul muncii. Note de curs, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 177 şi urm.; R.Ş. Pătru, Dreptul individual al muncii, Ed. Universitară, Bucureşti, 2018, pp. 228-229.
3
Publicată în M. Of. nr. 963 din 14 noiembrie 2018.
4
https://sintact.ro/ #/publication/151017918?cm=URELATIONS
5
A. Ţiclea, L. Georgescu, Codul muncii comentat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
6
Legea 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii - REPUBLICARE, publicat în Monitorul Oficial cu numărul 290 din data de 3 mai 2012.
7
Art. 264 alin. (3) C. muncii.
8
Pedeapsa prevăzută în vechea reglementare a art. 264 alin. (2) C. muncii era închisoare de la 6 luni la un an sau amenda penală.
9
A se vedea şi art. 13, art. 121, art. 125, art. 130 alin. (2) C. muncii; H.G. nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă (publicată în M. Of. nr. 473 din 13 iulie 2007); H.G. nr. 867/2009 privind interzicerea muncii periculoase la copii (publicată în M. Of. nr. 568 din 14 august 2009).
10
P. Buneci, I. Dumitru, op. cit., p. 109.
11
Conţinutul legal al infracţiunii prevăzute de art. 265 alin. (1) C. muncii, înainte de modificare, era următorul: "Încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor".
12
Publicată în M. Of. nr. 568 din 14 august 2009.
13
Vechea pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 265 alin. (1) C. muncii era închisoarea de la un an la 3 ani.
14
A se vedea Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată în M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001), modificată ulterior.
15
4) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (4), instanţa de judecată poate dispune şi aplicarea uneia sau mai multora dintre următoarele pedepse complementare:
