15/07/2026
⚖️ 𝐍𝐨𝐮𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐬𝐥𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐞𝐫𝐦𝐢𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢
La 14 iulie 2026 a intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2026/1698 al Comisiei Europene din 10 iulie 2026, privind stabilirea unui sprijin financiar de urgență pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile și de dezastre naturale din Croația, Cipru, Portugalia, România și Slovenia.
Acest regulament reprezintă o măsură excepțională adoptată de Comisia Europeană pentru a sprijini fermierii care au suferit pierderi economice importante ca urmare a fenomenelor climatice extreme produse în anii 2025–2026.
Statele beneficiare ale sprijinului sunt:
Croația
Cipru
Portugalia
România
Slovenia
🇷🇴 Ce reține Comisia Europeană despre România?
Regulamentul arată expres că:
„În lunile de vară ale anului 2025, România a fost afectată grav de fenomene climatice nefavorabile. România a suferit de pe urma secetei extreme, care a început în luna iunie şi a continuat până în luna august, cu valuri de căldură repetate. Această vreme foarte caldă şi uscată s-a manifestat în perioada de dezvoltare completă a culturilor, provocând daune semnificative celor de porumb şi de floarea-soarelui.” (Considerentul 4)
Comisia Europeană mai subliniază că:
„Daunele semnificative cauzate agriculturii (…) precum şi pierderea rezultată a veniturilor pentru producătorii afectaţi (…) pun în pericol viabilitatea economică a exploataţiilor agricole.” (Considerentul 6)
Tocmai din acest motiv, regulamentul prevede că:
„Trebuie adoptată o măsură excepţională pentru a soluţiona problemele specifice rezultate în urma acestor fenomene climatice nefavorabile şi dezastre naturale.” (Considerentul 7)
💶 Ce sprijin primește România?
Prin art. 1 alin. (2) din regulament, României îi este alocată suma de 14.800.000 euro, dintr-un total de 56,6 milioane euro acordat celor cinci state beneficiare:
Croația – 4,4 milioane euro
Cipru – 4,6 milioane euro
Portugalia – 30 milioane euro
România – 14,8 milioane euro
Slovenia – 2,8 milioane euro.
Ce culturi sunt eligibile în România?
Potrivit art. 1 alin. (3), pentru România sunt eligibile exclusiv: porumbul si floarea-soarelui.
📌 Cum trebuie acordat sprijinul?
Un aspect foarte important este că regulamentul stabilește modul în care România trebuie să distribuie aceste fonduri.
Astfel, Considerentul (10) prevede că:
„Sprijinul financiar de urgenţă trebuie distribuit prin cele mai eficace canale, pe baza unor criterii obiective, echitabile şi nediscriminatorii, care să ţină seama de amploarea dificultăţilor şi a daunelor economice reale cu care se confruntă fermierii afectaţi.”
Mai mult, regulamentul precizează expres că:
„Fermierii afectaţi trebuie să fie beneficiarii finali ai sprijinului financiar de urgenţă.” (Considerentul 10)
Acest lucru înseamnă că viitoarea schemă națională va trebui să stabilească criterii clare privind eligibilitatea și cuantumul ajutorului, în funcție de pierderile economice efective.
Atât Considerentul (11), cât și art. 1 alin. (10) permit României să acorde sprijin național suplimentar.
Uniunea Europeană alocă 14,8 milioane euro; Guvernul României poate suplimenta această sumă cu până la 200%, respectiv 29,6 milioane euro.
Astfel, valoarea totală a schemei poate ajunge la 44,4 milioane euro.
În plus, Considerentul (12) prevede că acest sprijin poate fi cumulat cu alte forme de sprijin finanțate prin FEGA și FEADR, fără ca fermierii să fie supracompensați.
Regulamentul european nu acordă automat bani fermierilor.
Ministerul Agriculturii și APIA trebuie să adopte o schemă națională, prin care vor stabili:
- beneficiarii eligibili;
- criteriile de acordare;
- procentul minim al pierderilor;
- cuantumul sprijinului;
- procedura și perioada de depunere a cererilor.
Termene importante:
📌 31 octombrie 2026 – România trebuie să comunice Comisiei Europene măsurile adoptate, criteriile de eligibilitate și modul de acordare a sprijinului.
📌 28 februarie 2027 – termenul până la care trebuie efectuate plățile finanțate din fondurile europene.
📌 30 aprilie 2027 – termenul până la care poate fi acordat sprijinul național suplimentar, dacă Guvernul decide acordarea acestuia.
Până la adoptarea schemei naționale, recomand ca fermierii să:
✅ păstreze cererile și documentele depuse la APIA;
✅ păstreze procesele-verbale de constatare a pagubelor și orice alte documente privind calamitatea;
✅ păstreze facturile, contractele și documentele privind producția și cheltuielile;
✅ verifice corectitudinea datelor declarate la APIA;
✅ urmărească publicarea actelor normative prin care Ministerul Agriculturii și APIA vor stabili condițiile concrete de acordare a sprijinului.
⚠️ În prezent, nu se depun cereri, deoarece procedura națională nu a fost încă adoptată.
Ca avocat, consider că este important ca fermierii să fie informați din timp asupra modificărilor legislative care le pot proteja activitatea și drepturile. Regulamentul (UE) 2026/1698 reprezintă un pas important în sprijinirea agriculturii românești, însă accesarea efectivă a fondurilor va depinde de modul în care autoritățile române vor implementa această măsură europeană.