18/10/2024
Uneori succesul este despre sănătate şi medicamente!
Tratamentul pentru cancer prescris de un medic onocolog din Austria va fi decontat integral de statul român.
Curtea de Apel Bacău a pronunțat pe cale de ordonanță președințială ca instituțiile implicate să asigure în regim de compensare 100% a unui medicament care nu se afla pe lista medicamentelor compensate.
Este vorba despre o sentință civilă pronunţată în primă instanţă, prin care clientul de 57 de ani, din Bacău, va beneficia de decontarea integrală a costului tratamentului lunar care se ridică la nu mai puțin de 5.000 de euro.
Acesta a fost diagnosticat anul trecut cu adenocarcinom pulmonar cu mutaţie genetică fuziune NTRK3. Pentru mutația genetică de care suferă, un medic de la o clinică oncologică din Viena a prescris un tratament care și-a dovedit eficacitatea.
După primele trei luni de administrare, boala a intrat în remisie. El trebuie să continue tratamentul, dar costul lui este exorbitant.
Drept urmare, pe calea instanței, am reușit să obligăm statul să deconteze suma lunar, până la soluționarea dosarului de fond.
Pacientul nu poate aștepta până la îndeplinirea procedurilor birocratice, mai ales în condițiile în care tratamentul bolilor de cancer este stabilit în România ca fiind compensat 100%.
Procesul deschis pe fond merge mai departe, dar între timp, clientul nostru se poate concentra pe sănătate, fără a se gândi că nu își poate permite medicamentul luna următoare.
Av. Diana Achim-Bogdan