Secrieru Law Firm

Secrieru Law Firm BIROU ASOCIAT DE AVOCAȚI | LAW FIRM | STUDIO LEGALE

09/02/2024

Enachi Legal în parteneriat cu Secrieru Law Firm obţine un nou câștig de caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a menținut încheierea instanței de fond prin care s-a admis cererea pârâtului privind ridicarea excepției de tardivitate și s-a respins ca fiind tardivă acțiunea depusă de V.B. împotriva lui V.C. cu privire la încasarea sumei de 30.000 USD, ce rezulta dintr-un contract de împrumut semnat de către părţi în faţa notarului public ce şi a autentificat acest contract.

O decizie bine motivată, în speță, un contract de împrumut cu două modalități de stingere a obligației, cu termene stabilite de părți, dar neînțelese efectele juridice a acestora, ca de ex. ,,pârâtul susține, că acest termen a fost stipulat în contract, iar reclamantul afirmă, că prin includerea în contract a termenului de ###, părțile au stabilit doar termenul de valabilitate a contractului și, respectiva dată nu reprezintă o dată de rambursare a obligațiilor contractuale, totuși înteresant este strategia de apărare a reprezentantului reclamantului, în special în instanța de recurs, redăm doar unele ,,strategii,,:

Pasul 1 - Cerere de recuzare a judecătorului
Pasul 2 - Cerere de recuzare a completului
Pasul 3 - Cerere de strămutare
Pasul 4 - Recurs împotriva încheierii etc.
Pasul 5 - Cerere de explicare a încheierii
Pasul 6 - Cerere de revizuire asupra cererii de respingere a cererii de explicare 😀
Pasul 7 - Cerere de amânare (la pachet).

Acest dosar e despre folosirea cu buna-credință a drepturilor procedurale într-un proces și totuși trebuie de analizat mai serios conceptul de “abuz de drept” prin toată splendoarea sa.

Pârâtul a fost reprezentat de avocații litiganți Vitalie Enachi și Anton Secrieru.

✨Vă dorim un Crăciun fericit alături de cei dragi !
07/01/2024

✨Vă dorim un Crăciun fericit alături de cei dragi !

👨‍⚖️Ziua de azi e dedicată celor ce participă zi de zi la înfăptuirea justiției în Republica Moldova!  🇲🇩 Felicitări tut...
09/09/2023

👨‍⚖️Ziua de azi e dedicată celor ce participă zi de zi la înfăptuirea justiției în Republica Moldova!

🇲🇩 Felicitări tuturor colegilor avocați, vă dorim mult curaj și succes în activitate!

🔔PRELUNGIREA TERMENULUI PENTRU ADERARE LA ACȚIUNEA COLECTIVĂ ÎN CAZ DE ZBORURI ANULATE SAU ÎNTÂRZIATE🔊Secrieru Law Firm ...
12/07/2023

🔔PRELUNGIREA TERMENULUI PENTRU ADERARE LA ACȚIUNEA COLECTIVĂ ÎN CAZ DE ZBORURI ANULATE SAU ÎNTÂRZIATE

🔊Secrieru Law Firm anunță prelungirea termenului pentru aderarea la acțiunea colectivă împotriva companiilor aeriene ca urmare a zborurilor anulate în lanț.

⛔️Termenul limita pentru înaintarea cererilor de aderare este data de 31.07.2023.

N.B. Cererile pasagerilor care deja au semnat contractul de asistență juridică cu biroul nostru sunt la etapa soluționării procedurii prealabile.

Contactează-ne!
📲0780 83 253

👩🏽‍💼Astăzi avocata Olga Secrieru a venit cu un comentariu pentru canalul de televiziune TV8.MD referitor la zborurile an...
14/06/2023

👩🏽‍💼Astăzi avocata Olga Secrieru a venit cu un comentariu pentru canalul de televiziune TV8.MD referitor la zborurile anulate din ultimele zile:

👉https://tv8.md/2023/14/06/180-de-persoane-au-petrecut-noaptea-in-aeroport-dupa-ce-fly-one-a-amanat-continuu-cursa-spre-muntenegru-pasagerii-cer-despagubiri/232125

În jur de 180 de persoane au dormit noaptea trecută în Aeroportul Internațional Chișinău, după ce zborul lor FlyOne, cu care urmau să ajungă ieri în Muntenegru, a fost amânat la fiecare două ore, pe durata întregi zile. Oamenii au fost nevoiți să-și petreacă noaptea pe valize, după...

⭕️ACȚIUNE COLECTIVĂ PENTRU TOȚI PASAGERII AFECTAȚI DE ZBORURILE ANULATE 👉În contextul anulărilor în lanț a zborurilor de...
14/06/2023

⭕️ACȚIUNE COLECTIVĂ PENTRU TOȚI PASAGERII AFECTAȚI DE ZBORURILE ANULATE

👉În contextul anulărilor în lanț a zborurilor de către compania Fly One, avocații din cadrul Secrieru & Partners Law Firm informează despre posibilitatea înaintării unei acțiuni colective în instanța de judecată împotriva companiei aeriene.

✈️Având în vedere numeroasele solicitări de a acționa compania aeriană în instanța de judecată, ne-am gândit să eficientizăm procesul pentru ca pasagerii să poată primi compensați și nu doar.

‼️TOȚI PASAGERII AFECTAȚI DE ZBORURILE ANULATE, INCLUSIV CELE CHARTER POT FI PARTE LA ACEASTĂ ACȚIUNE COLECTIVĂ.

Pentru mai multe detalii contactează-ne:
📲⁨0780 83 253, inclusiv prin aplicațiile Telegram, WhatsApp

🔔 "Unde-i unul, nu-i putere,Unde-s mulți puterea creşteŞi oponentul nu sporeşte!”, a zis-o într-o zi Vitalie Enachi și n...
04/06/2023

🔔 "Unde-i unul, nu-i putere,
Unde-s mulți puterea creşte
Şi oponentul nu sporeşte!”, a zis-o într-o zi Vitalie Enachi și ne-am gândit să facem un parteneriat.

🤝 Astfel, Secrieru & Partners Law Firm &Partners anunță colaborarea oficială cu Enachi Legal în vederea acordării asistenței juridice.

Această colaborare va permite clienților să beneficieze de:

1️⃣ posibilitatea de a fi asistat în instanța de judecată de mai mulți avocați concomitent pentru a eficientiza procesul de examinare a dosarului;

2️⃣ soluții juridice bazate pe analiza strategică a mai multor avocați cu diferite specializări;

3️⃣ schimb de bune practici dintre avocați cu o experiență vastă în diverse domenii;

4️⃣ posibilitatea de a primi o soluție juridică mai rapidă;

✌️ Suntem pregătiți să vă oferim cea mai bună experiență juridică!

📲Contactează-ne!
0780 83 253| 0696 59 686

🏆Serviciile juridice pot fi de calitate dacă alegi avocații potrivițiContactează-ne!☎️0780 83 253
02/06/2023

🏆Serviciile juridice pot fi de calitate dacă alegi avocații potriviți

Contactează-ne!
☎️0780 83 253

👉 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU OFERIREA CONSULTAȚIILOR, inclusiv ONLINE !  Din 0️⃣1️⃣ martie 2019 în Codul Civil al RM a ...
16/05/2023

👉 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU OFERIREA CONSULTAȚIILOR, inclusiv ONLINE !

Din 0️⃣1️⃣ martie 2019 în Codul Civil al RM a fost introdusă o secțiune nouă, destinată, în special, serviciilor de informare și consultare.

✍️Astfel, atunci când prestatorul de servicii se obligă să furnizeze clientului o recomandare pentru a-i permite să ia o decizie ulterioară, acesta trebuie:

1️⃣să fundamenteze recomandarea pe o analiză bazată pe cunoștințe specializate colectate în legătură cu scopurile, prioritățile, preferințele și situația personală a clientului;

2️⃣să informeze clientul despre opțiunile pe care poate să le propună personal în legătură cu decizia ulterioară, precum și despre avantajele și riscurile acestora;

3️⃣ să informeze clientul despre alte opțiuni pe care nu poate să le furnizeze personal, dar acestea există!

📍În CAZUL în care clientul urmează să ia o decizie în baza informației, prestatorul se servicii de consultanță trebuie să informeze clientul privind riscurile implicate, în măsură în care aceste riscuri pot să influențeze în mod rezonabil decizia clientului.

🔴CEL MAI INPORTANT

👉În cazul în care clientul ia o decizie în baza informației primite și suportă un prejudiciu în rezultatul ei, prestatorul poate fi obligat să achite prejudiciul suportat DACĂ clientul dovedește că prestatorul nu i-a furnizat toată informația necesară, iar dacă ar fi făcut-o, clientul avea posibilitatea să se gândească în mod serios sa ia o altă decizie.

N.B.
👉 Puteți utiliza aceste reguli și în cadrul serviciilor de tratament, precum și în raport cu informația primită în cadrul diferitelor maratoane, webinare etc., dacă acestea sunt contra plată!

27/04/2023

Dacă ai avut un ZBOR ANULAT, urmează instrucțiunile și recuperează-ți costul biletului de zbor!

Vă dorim să aveți parte de Sărbători Pascale pline de căldură și armonie! 🐇Toate cele bune să vă înconjoare! 🫶
15/04/2023

Vă dorim să aveți parte de Sărbători Pascale pline de căldură și armonie! 🐇

Toate cele bune să vă înconjoare! 🫶

Mulțumim echipei Brilliance Review pentru acest conținut frumos🫶
28/03/2023

Mulțumim echipei Brilliance Review pentru acest conținut frumos🫶

Address

Str. Alba Iulia 190/1
Durlesti
MD-2071

Telephone

+37378083253

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Secrieru Law Firm posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share