Avocații pentru Avocați

Avocații pentru Avocați Venim să schimbăm avocatura din Republica Moldova. Vino la Congresul din 19 ianuarie 2026! Votează schimbarea! Votează candidatura avocatei dna Natalia Balaban!

16/01/2026

🗨 Uniunea Avocaților din Republica Moldova își va alege, în zilele următoare, noul președinte.

Într-un interviu pentru IPN, avocata Natalia Balaban explică motivele pentru care a decis să candideze la această funcție și vorbește despre criza și provocările cu care se confruntă avocatura.

De asemenea, candidata prezintă soluțiile pe care le propune pentru consolidarea profesiei, digitalizarea Uniunii, îmbunătățirea relației cu autoritățile și stimularea implicării tinerilor și a femeilor în activitățile breslei.

Interviul abordează, totodată, tema unității avocaților, principiul egalității armelor și importanța instruirii continue pentru dezvoltarea profesională.

🔗 Citește și privește interviul în linkurile din comentarii

16/01/2026

Avocata Natalia Balaban intră în cursa pentru funcția de președinte al Uniunii Avocaților din Republica Moldova, invocând o criză accentuată a profesiei și necesitatea unor reforme urgente. Într-un interviu pentru IPN, candidata vorbește despre lipsa de comunicare din interiorul breslei, ...

16/01/2026

În contextul alegerilor pentru funcția de Președinte al Uniunii Avocaților din Republica Moldova, desfășurate în cadrul Congresului UAM, JURIDICE MOLDOVA a adresat o invitație tuturor candidaților de a-și prezenta viziunea și prioritățile printr-un interviu scris, pentru ca avocații s....

Astăzi, în Republica Moldova sărbătorim dedicația și curajul celor care luptă zilnic pentru dreptate, echitate și dreptu...
09/09/2024

Astăzi, în Republica Moldova sărbătorim dedicația și curajul celor care luptă zilnic pentru dreptate, echitate și drepturile omului. Ei sunt primii apărători ai statului de drept, al separării puterilor în stat și al respectării legilor. Fără ei, justiția este un cuvânt lipsit de conținut!

Felicitări cu ocazia zilei profesionale stimați avocați și vă urez în continuare corectitudine, profesionalism și perseverență! Mantia mea de avocat stă mereu în spatele celei de judecător, ca un testament al unui adevăr crud - e greu să judeci fără a te pune în locul celui pe care îl judeci! Nimeni nu cunoaște mai bine persoanele care ajung în justiție decât avocatul.

Această postare este despre strămutarea dosarelor penale între curțile de apel. Curtea Supremă de Justiție primește săpt...
09/08/2024

Această postare este despre strămutarea dosarelor penale între curțile de apel. Curtea Supremă de Justiție primește săptămânal cel puțin 5 cereri de acest gen. Cererile vin de obicei de la Curțile de Apel Cahul și Comrat.

Săptămâna trecută, Curtea Supremă a explicat că aflarea judecătorilor în concediu (este invocată imposibilitatea constituirii completului pe durata concediului, deoarece PIGD identifică în perioada concediului judecătorul ca indisponibil) nu constituie temei pentru strămutarea cauzei într-o altă instanță, dacă cauza poate fi examinată după revenirea judecătorului din concediu.

Încheierea o găsiți aici https://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=25023

Totuși, într-o altă cauză, care viza un recurs împotriva arestării preventive, aflarea judecătorului în concediu și imposibilitatea pe perioada concediului de a constitui un complet care să judece recursul a fost considerat un temei suficient pentru strămutare. Curtea Supremă a notat că examinarea recursului împotriva arestării după revenirea judecătorului din concediu ar putea să lipsească calea de atac de orice utilitate practică, deoarece durata valabilității încheierii de arestare contestate nu poate depăși 30 de zile.

Găsiți ultima închiere a CSJ aici https://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=25026

În ultima încheiere Curtea Supremă a explicat diferența dintre cele două încheieri.

După 10 zile la Curtea Supremă de Justiție vă pot spune că CSJ este copleșită de cereri de accelerare, recuzări și străm...
11/07/2024

După 10 zile la Curtea Supremă de Justiție vă pot spune că CSJ este copleșită de cereri de accelerare, recuzări și strămutări.

Încă nu am văzut în calitate de judecător cereri de recuzare care ar trezi măcar aparență de temeinicie. Toate cererile de recuzare văzute până acum au fost depuse de avocați în ajunul ședinței CSJ și nu conțin motive plauzibile, sau conțin motive care au fost respinse deja în multe alte cauze similare (la vetting mă refer în special). Scopul aparent al acestora este tergiversarea examinării cauzei. Domnilor avocați, dacă scopul este acesta, pierdeți timpul. Cererile de recuzare sunt examinate în aceeași zi și examinare recursului nu este amânată, iar pentru recuzări vădit nefondate unii avocați au luat deja și amenzi.

În prezent la Curtea Supremă sunt pendinte circa 9,000 de cauze, inclusiv peste 2,300 de recursuri penale, unele datând încă din 2022. Dacă doriți ca recursurile să fie examinate mai repede, NU depuneți cereri de accelerare. Accelerarea examinării acestora pur și simplu NU este posibilă din cauza că la CSJ acum activează 10 judecători, pe când ar trebui să fie 20. Depunerea cererilor de accelerare doar ne răpește din posibilitățile și așa foarte limitate de a ne concentra pe examinarea recursurilor. Vă asigur că judecătorii CSJ fac tot posibilul pentru a se concentra pe recursuri. Recursurile în următoarele cauze penale vor fi tratate cu prioritate:
1. care vizează persoanele aflate în detenție
2. în care condamnați sunt minori
3. cauzele de corupție
4. dosarele de rezonanță

Curtea Supremă deja lucrează la un sistem performant de căutare prin jurisprudența sa, similar celor de la CEDO (care ar putea deveni funcțional în primavara lui 2025). Urmează și alte noutăți interesante.

Încurajarea mea pentru avocați - avem nevoie de poșta voastră electronică pentru a coresponda cu precădere prin email!

Stimați avocați, timp de aproape 4 ani am avut onoare să reprezint avocații Baroului Chișinău în Consiliul Uniunii Avoca...
28/06/2024

Stimați avocați, timp de aproape 4 ani am avut onoare să reprezint avocații Baroului Chișinău în Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Astăzi am comunicat Consiliului demisia mea, iar începând cu 1 iulie 2024 îmi încep mandatul de judecător, activitatea de avocat fiindu-mi suspendată.

Datorez avocaților o informare despre activitatea mea în Consiliul Uniunii Avocaților, unde m-am concentrat pe admiterea în profesia de avocat, pregătirea profesională a colegilor, finanțele și vizibilitatea Uniunii.

Împreună cu Angela Popil, an fost responsabili de elaborarea reglementărilor privind examenele de admitere la stagiere și în avocatură. După câteva luni de discuții, în final reglementările au fost adoptate de Consiliul Uniunii Avocaților, iar textul lor nu arată deloc rău (vă îndemn să aruncați o privire asupra acestora), cel puțin pe hârtie.

În aceeași perioadă am fost membru al Consiliului Centrului de Instruire a Avocaților. Am insistat mereu ca activitatea Centrului să fie transparentă, bine organizată, iar avocații să fie instruiți de cei mai buni formatori. În urma experienței anterioare mai puțin plăcute, am insistat de remunerarea formatorilor pentru a asigura calitatea instruirii, remunerare care a început la 1 ianuarie 2024. Am reușit împreună cu ceilalți membri ai Consiliului CIA să automatizăm 100% din înregistrările și evaluările cursurilor de instruire. De asemenea, am insistat pe un modul interesant și util de pregătire a viitorilor avocați. Acesta ar trebui să înceapă în lunile următoare.

Puțini avocați cunosc că în februarie 2022 Uniunea Avocatilor din Republica Moldova era în prag de incapacitate de plată. Împreună cu colegii din Consiliul Uniunii, am reușit să optimizăm puțin cheltuielile Uniunii și să sporim considerabil veniturile Uniunii pe seama introducerii taxelor noi și a sporirii contribuțiilor lunare ale avocaților. Ultima a fost o măsură nepopulară, însă absolut necesară. În caz contrar, în vara anului 2022 Uniunea nu ar mai fi avut resurse să plătească salarii. Acum situația Uniunii este satisfăcătoare și nu am auzit discuții despre necesitatea unor noi creșteri a contribuțiilor avocaților.

Consiliul Uniunii mi-a delegat responsabilitatea de îmbunătățire pagina web a Uniunii. După aproape 2 ani de eforturi, din ianuarie 2024 avem o nouă pagină web a Uniunii, care îmi pare cea mai informativă și toate paginile web ale profesiilor juridice din Moldova. În acest context a fost elaborat un nou logo al Uniunii. Această activitate nu a costat nici Uniunea, activitatea fiind finanțată din fonduri externe (pe me urmă cărora eu nu am obținut niciun beneficiu).

În toate această perioadă, eu nu am pretins și nu am primit niciun leu pentru activitatea în calitate de membru al Consiliul Uniunii. Eu nu sunt unicul la acest capitol. Încă câțiva membri ai Consiliului au renunțat la indemnizații plătite pentru fiecare ședință.

Mulțumesc tuturor membrilor Consiliului Uniunii, ai Consiliului Centrului de Instruire a Avocaților, dar și angajații Uniunii pentru colaborare.

De luni voi purta un alt fel de mantie. Puteți însă conta și mai departe pe corectitudinea mea!

Este o carte pe care fiecare jurist trebuie să o aibă, și să o deschidă periodic. Lucruri complicate explicate simplu, d...
10/06/2024

Este o carte pe care fiecare jurist trebuie să o aibă, și să o deschidă periodic. Lucruri complicate explicate simplu, de un judecător!!! La cât e de bună, puteți judeca după faptul că în 2011 aceasta carte juridică a fost considerată cea mai bună carte despre politică.

Nu sunt sigur dacă a fost tradusă și în Română, însă google translate și ChatGPT sunt destul de bune la traducerea textelor în română.

Ce calități ar trebui să aibă un judecător bun? In clipul de mai jos găsiți opinia lui Lady Rose, judecătoare la Curtea ...
05/06/2024

Ce calități ar trebui să aibă un judecător bun? In clipul de mai jos găsiți opinia lui Lady Rose, judecătoare la Curtea Supremă de Justiție din Marea Britanie.

Am privind discursul ei dintr-o suflare. E mult, muuuuult mai mult decât scrie în texte de legi sau regulamente de selecție. Vizionare plăcută (cu regret, doar în engleză).

Everyone agrees that good judges are essential for the maintenance of the Rule of Law in a democratic society. But what makes a judge a good judge and how sh...

Address

Chisinau

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Avocații pentru Avocați posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share