Asociatia Obsteasca "Remedierea"

Asociatia Obsteasca "Remedierea" Asociatia Obsteasca "Remedierea" - este o organizație de mediere și de promovare a medierii.

Scopurile Asociaţiei Obștești „Remedierea” constau în contribuirea la:
• Promovarea aplicării medierii în litigii civile, de muncă, comerciale, contravenționale și penale;
• Antrenarea și implicarea profesioniștilor în domeniul dreptului la analiza și revizuirea cadrului legal în domeniul medierii pentru interacțiunea eficientă a medierii cu legislația procesual civilă, penală, contravențională et

c.
• Elaborarea de programe și ghiduri pentru familiarizarea societății civile privind posibilitățile soluționării conflictelor prin intermediul medierii;
• Elaborarea și propunerea soluțiilor legale pentru degrevarea sistemului judecătoresc de volumul impunător de dosare judiciare aflate pe rol și pentru creșterea calității examinării litigiilor;
• Crearea climatului favorabil de încredere a societății civile și a mediului de afaceri în sistemul extrajudiciar de soluționare a disputelor;
• Conlucrarea efectivă cu instituții de profil din afara țării pentru creșterea imaginii Republicii Moldova și sporirea climatului său investițional;
• Susținerea păturilor social vulnerabile în apărarea drepturilor și intereselor legale prin apelarea liberă la suportul mediatorilor;
• Creșterea profesională a mediatorilor prin susținerea seminariilor de instruire cu invitarea unor specialiști în domeniu, inclusiv din afara teritoriul Republicii Moldova;
• Acordarea suportului instituțiilor guvernamentale și non guvernamentale ce își propun ca scop popularizarea medierii în Republica Moldova;
• Desfășurarea treningurilor în domeniul medierii;
• Participarea la dezbaterile publice referitoare procesului de aprobare a actelor normative;
• Contribuirea la creșterea nivelului de profesionalism în domeniul justiției;
• Filantropia. Pentru a-şi realiza scopurile, Asociaţia va desfăşoară următoarele activități:
• Elaborarea unor metode, concepte, idei în ceea ce priveşte cunoaşterea şi practicelor de promovare şi protejare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
• Comunicarea utilă cu organizații de profil naționale și internaționale, încheierea acordurilor de asociere și/sau de colaborare, precum și utilizarea altor mecanisme eficiente pentru schimbul de experiență în domeniul medierii;
• Studierea comparativă a practicii internaționale în domeniul medierii pentru a veni ulterior cu propuneri legislative de optimizare a legislației naționale cu soluții eficiente;
• Organizarea şi participarea la seminare, conferinţe, întruniri, lecţii etc., în vederea realizării scopurilor statutare cu atragerea specialiştilor calificaţi în domeniile prioritare de activitate ale Asociaţiei;
• Analiza problemelor de ordin socio-juridic cu care se confruntă societatea Republicii Moldova, care au impact nemijlocit asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
• Ridicarea nivelului calitativ al potenţialului cognitiv şi intelectual al cetăţenilor;
• Editarea şi multiplicarea publicaţiilor periodice;
• Acordarea de asistenţă persoanelor social-vulnerabile;
• Acordarea, în conformitate cu cerinţele legislaţiei, a asistenţei consultative, analiză, evaluare, monitorizare în toate sectoarele şi sferele social-economice;
• Elaborarea, implementarea/realizarea, evaluarea şi monitorizarea diferitelor proiecte la nivel local/naţional în scopul dezvoltării potenţialului social-economic şi uman al Republicii Moldova şi în scopul atingerii obiectivelor Asociaţiei.

Reprezentanții AO Remedierea au participat la Conferința privind medierea internă, un eveniment care a pus în valoare re...
19/03/2026

Reprezentanții AO Remedierea au participat la Conferința privind medierea internă, un eveniment care a pus în valoare rezultatele importante ale programului susținut de UNDP și Uniunea Europeană.

În cadrul conferinței a fost evidențiat faptul că, prin acest program, au fost formați 22 de mediatori interni și au fost implementate proiecte menite să contribuie la promovarea rezilienței locale și la utilizarea medierii ca instrument de edificare a păcii comunitare.

Medierea depășește astfel cadrul obișnuit al unui instrument alternativ de soluționare a disputelor. Ea devine un mecanism activ de identificare timpurie a conflictelor locale, de prevenire a escaladării acestora și de consolidare a dialogului în comunitate.

AO Remedierea susține dezvoltarea culturii medierii ca soluție eficientă, umană și durabilă pentru comunități mai unite și mai reziliente.

12/03/2026

Astăzi, 12 martie 2026, în Monitorul Oficial al RM nr. 112-115, a fost promulgată Legea nr. 9 din 12.02.2026 privind medierea și statutul mediatorului, marcând un moment de referință în consolidarea cadrului juridic național.

Această reformă legislativă reprezintă un angajament ferm față de eficientizarea actului de justiție și alinierea Republicii Moldova la standardele și bunele practici europene.

Noua reglementare urmărește modernizarea instituției medierii și consolidarea statutului profesional al mediatorului, introducând mecanisme esențiale pentru promovarea soluționării amiabile a litigiilor.
Această reformă nu doar că va degreva instanțele de judecată, dar va promova o cultură a păcii sociale, unde soluțiile vin din colaborare, nu din conflict.

Felicitări întregii comunități de mediatori și tuturor celor care au contribuit la acest cadru legal modern!

20/02/2026
27/11/2025
Consiliul de mediere din Republica Moldova vă adresează sincere mulțumiri pentru participarea la Conferința Internaționa...
30/06/2025

Consiliul de mediere din Republica Moldova vă adresează sincere mulțumiri pentru participarea la Conferința Internațională „Promovarea medierii prin cooperare în Republica Moldova”, desfășurată în perioada 28-29 mai 2025.

Apreciem implicarea și interesul Dumneavoastră pentru dezvoltarea continuă a domeniului medierii, precum și contribuția valoroasă adusă în cadrul discuțiilor și schimbului de bune practici.

28/06/2025

Pentru societate în ansamblu, promovarea medierii contribuie la crearea unei culturi a dialogului, a responsabilității și a soluționării pașnice a conflictelor, diminuând tendința spre litigiu și escaladare. Într-un context în care încrederea în instituții este adesea pusă la încercare, medierea poate deveni un instrument eficient de coeziune socială și justiție restaurativă.

Astfel, medierea obligatorie, dacă este bine reglementată și sprijinită de toate părțile implicate, poate deveni o verigă esențială într-un sistem judiciar mai eficient, mai uman și mai aproape de cetățean. Întrebarea este dacă sunt părțile interesate pregătite să o susțină?

20/06/2025
Pentru judecători, medierea nu doar că degrevează instanțele, ci contribuie și la reducerea stresului profesional asocia...
31/05/2025

Pentru judecători, medierea nu doar că degrevează instanțele, ci contribuie și la reducerea stresului profesional asociat cu volumul mare de dosare și presiunea deciziilor conflictuale. Prin scăderea numărului de litigii contencioase, judecătorii se pot concentra mai bine asupra cauzelor de substanță, ceea ce favorizează o jurisprudență de calitate. Totodată, satisfacția profesională poate crește, întrucât soluțiile amiabile obținute prin mediere reflectă o justiție restaurativă și eficientă, orientată către nevoile reale ale societății. Dintr-o perspectivă pragmatică, totuși, trebuie să admitem că societatea va accepta medierea ca pe o opțiune viabilă de soluționare a conflictelor abia în momentul în care recursul la justiție va deveni o alternativă mult prea costisitoare pentru cetățeni.

https://csj.md/index.php/despre-curtea-suprema-de-justitie/mass-media-si-relatiile-cu-publicul/2610-vizita-expertilor-nationali-si-internationali-in-domeniul-medierii-la-curtea-suprema-de-justitie

Medierea obligatorie revine în atenția agendei politice, însă orice reformă în acest sens necesită validarea principalil...
30/05/2025

Medierea obligatorie revine în atenția agendei politice, însă orice reformă în acest sens necesită validarea principalilor actori din domeniul justiției, implementarea cu bună-credință de către profesioniști și o înțelegere profundă, însoțită de conștientizare, din partea societății.
Pentru avocați medierea poate reprezenta:

✅ 1. Extinderea sferei de activitate
Chiar dacă medierea reduce conflictele în instanță, avocații pot avea un rol activ ca avocați în procedura de mediere sau chiar ca mediatori autorizați. Astfel, se deschid noi oportunități profesionale.

✅ 2. Soluționare mai rapidă = eficiență sporită
Cazurile care se finalizează mai repede prin mediere înseamnă că avocatul poate gestiona un volum mai mare de clienți într-un timp mai scurt, crescând astfel rentabilitatea muncii sale.

✅ 3. Îmbunătățirea relației cu clientul
Prin promovarea unei soluționări amiabile, avocatul contribuie la o experiență juridică mai puțin stresantă pentru client, ceea ce consolidează încrederea și fidelizează clientul.

✅ 4. Posibilitatea unor onorarii flexibile
În procedurile de mediere, avocații pot stabili onorarii fixe sau pe oră, în funcție de specificul cauzei, ceea ce poate fi mai avantajos decât taxele judiciare pe termen lung.

✅ 5. Imagine profesională pozitivă
Un avocat care recomandă și asistă în mediere este perceput ca fiind modern, eficient și orientat spre soluții, nu doar spre litigii. Asta aduce prestigiu și poate atrage clienți care preferă abordări neconflictuale.

✅ 6. Participare la redactarea acordului final
Chiar dacă părțile ajung la un acord prin mediere, redactarea documentului legal final și transpunerea lui într-un act executoriu presupune implicarea unui avocat, deci menținerea unui rol esențial.

https://uam.md/intalnire-de-lucru-privind-consolidarea-medierii-ca-metoda-alternativa-de-solutionare-a-litigiilor/

04/07/2024

Până a ajunge în instanța de judecată unele categorii de litigii ar urma să fie examinat...

Address

65, Stefan Cel Mare Si Sfant
Chisinau
2001

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Obsteasca "Remedierea" posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Asociatia Obsteasca "Remedierea":

Share