06/04/2025
Ce nu știți despre mine este că…
Dacă nu aveam suficientă determinare, nu aș fi devenit niciodată avocat.
Aveam 18 ani când am plecat să depun actele la universitate. Cu o medie foarte mare din liceu, mi-am pus toată speranța într-un loc la buget, la Facultatea de Drept. Era visul meu. Când am completat cererea, am trecut Dreptul pe primul loc. Mi s-a sugerat să aleg și alte două opțiuni, așa că am bifat – fără să mă gândesc prea mult – Limbi Străine și Relații Internaționale.
Nu am fost admisă la Drept – cel puțin nu la buget, cm îmi doream. În schimb, am fost acceptată la Relații Internaționale și Științe Politice, pe locurile bugetate. Am început cursurile, dar după două săptămâni am realizat că nu mă regăsesc acolo.
M-am întors acasă și le-am spus părinților că vreau să merg la Drept, chiar dacă asta însemna să trec la opțiunea cu taxă. Fără să stea pe gânduri, m-au susținut. M-am transferat la Drept, pe loc cu plată.
Mă durea gândul că, deși am muncit foarte mult pentru o medie aproape de 10, nu am ajuns la buget și am ajuns să le cer un efort financiar părinților mei. Dar sprijinul lor necondiționat a fost tot ce aveam nevoie.
A urmat o bursă de merit de la Centrul de Informații Universitare, apoi și altele – și da, dacă trag linie după finalizarea studiilor, din punct de vedere financiar am ieșit chiar pe plus.
Iar primirea diplomei de licență în Drept a fost prima cărămidă în drumul meu spre avocatură.
De fapt, scopul acestei postări este să vă facă să simțiți cât de important este să crezi în visul tău.
Să nu-l lași deoparte doar pentru că drumul pare greu sau pentru că, uneori, ai îndoieli.
Și mai ales… să înțelegi cât de prețios este să ai alături pe cineva care crede în tine cu toată inima – chiar și atunci când tu nu mai ești sigur.
