byLaw

byLaw Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from byLaw, Lawyer & Law Firm, Ștefan cel Mare și Sfânt 65, Chisinau.

20/11/2025
29/07/2025

🎙️Cu demnitate, în slujba dreptului și a cetățenilor!
În urma mesajului public al Președintei Republicii Moldova privind retrimiterea spre reexaminare a Legii nr. 242/2025 pentru modificarea Legii cu privire la avocatură, salutăm decizia de nepromulgare a legii și recunoaștem caracterul benefic al acestei amânări pentru un dialog real între actorii implicați.
Totuși, nu putem trece cu vederea acuzațiile grave și neprobate lansate în spațiul public la adresa avocaților, etichetați, în bloc, drept „părți ale grupărilor criminale” sau „influențatori ilegali ai actului de justiție”. Astfel de afirmații sunt contrare principiilor statului de drept și compromit în mod injust o întreagă profesie, fără individualizarea responsabilității și fără probe concrete.
📌 Într-un stat de drept:
• Avocatul este garantul dreptului la apărare, nu complice cu clientul;
• Așa cm medicul nu refuză să trateze un criminal, avocatul nu poate refuza să apere o persoană acuzată, oricât de gravă ar fi învinuirea adusă;
• A face acest lucru nu înseamnă complicitate, ci respect pentru Constituție și drepturile fundamentale ale omului.
📚 Jurisprudența CEDO susține constant independența profesiei de avocat:
• În cauza Morice c. Franței (2015), Curtea a subliniat că avocatul joacă un rol esențial într-o societate democratică, iar atacurile nejustificate la adresa lui afectează funcționarea justiției;
• În cauza Sialkowska c. Poloniei, Curtea a reținut că autoritățile statului au obligația de a proteja libertatea și rolul activ al avocatului în apărarea clientului său;
• În cauza Nikula c. Finlandei, CEDO a statuat că „avocatul are dreptul de a pleda liber, chiar și critic, în cadrul unui proces”, fără teama de represalii.
🛡️ Avocatura este parte a sistemului de justiție, nu un inamic. Suntem independenți de stat, dar și pe cont propriu: fără oficii publice, fără asigurări medicale sau sociale plătite din bugetul statului. Ne susținem singuri demnitatea profesională și nu cerem privilegii, ci respect pentru rolul nostru constituțional.
📣 Le comunicăm clienților noștri că, odată cu nepromulgarea legii, greva avocaților a luat sfârșit. Revenim în sălile de judecată cu aceeași conștiință profesională și cu aceeași credință în lege și dreptate.
Dar în această nouă etapă, solicităm ferm:
nu puneți întreaga breaslă într-o oală. Cine greșește, să răspundă individual, conform legii. Cine muncește onest, să fie respectat.
🎵 În cuvintele nemuritoare ale Doinei și ale lui Ion Aldea-Teodorovici:
„Lăsați-ne în legea noastră.”

📢 Stimați clienți,Biroul asociat de avocați byLaw vă aduce la cunoștință că participăm la greva generală a avocaților, n...
29/07/2025

📢 Stimați clienți,
Biroul asociat de avocați byLaw vă aduce la cunoștință că participăm la greva generală a avocaților, nu din comoditate, ci din necesitate.
Ne apărăm profesia, pentru ca mâine să mai putem să vă apărăm pe voi.

Refuzăm să fim supuși controlului și respingem orice tentativă de subordonare a avocatului în fața puterii. Justiția nu poate fi liberă dacă apărătorii ei sunt constrânși.

Suntem într-un moment critic, luptăm pentru independență, demnitate și respectul legii.
Vă mulțumim pentru încredere și rămânem alături de voi, chiar și atunci când suntem nevoiți să tăcem.

Echipa byLaw ⚖️

28/07/2025

În perioada 25–28 iulie 2025 s-au desfășurat lucrările Congresului Extraordinar al Avocaților, convocat de Consiliul Uniunii Avocaților din Republica Moldova prin Hotărârea nr. 10 - 01 / 11.07.2025 din 11 iulie 2025, completată prin Hotărârea nr. 13–01/22.07.2025 din 22 iulie 2025, î...

24/07/2025

Stimați avocați,

În ședința din 24 iulie 2025, Consiliul Uniunii Avocaților a aprobat proiectul rezoluției care urmează sa fie pusă în discuție în cadrul Congresului extraordinar al avocaților, ce se va desfășura în perioada 25-28 iulie 2025.

Prin rezoluția propusă Congresului pentru adoptare, se condamnă modalitatea în care au fost operate modificări la Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, introduse prin amendamentul nr. EB 08/03-184 din 9 iulie 2025, în textul proiectului de Lege nr. 244/2025 pentru modificarea Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, amendament votat în lectura a II-a la 10 iulie 2025 fără consultarea prealabilă efectivă și eficientă a profesiei de avocat. Intervenția în Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, în maniera în care a avut loc prin votul unui amendament prin care se modifică modelul de guvernare a profesiei de avocat, este contrară Principiilor de bază ale ONU privind rolul avocaților, Recomandării Rec(2000)21 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei privind libertatea de a exercita profesia de avocat, Convenției Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat și Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional.

Concomitent, prin proiectul de rezoluție, se propune Congresului susținerea apelului făcut de Consiliul Uniunii Avocaților către Președinta Republicii Moldova, Doamna Maia Sandu, privind nepromulgarea Legii nr. 244/2025 de modificare a Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură. Totodată, se propune Congresului menținerea măsurii de protest sub formă de grevă generală a avocaților, astfel cm aceasta a fost declarată prin Hotărârea Consiliului UA nr. 10 – 01 / 11.07.2025 și Hotărârea Consiliului UA nr. 11-01/14.07.2025.

În cadrul Congresului extraordinar al avocaților din 25–28 iulie 2025, avocații vor avea opțiunea de vota pentru prelungirea formei de protest sub formă de grevă, cu sau fără excepțiile stabilite de Consiliul Uniunii Avocaților prin Hotărârea nr. 11-01/14.07.2025.

Consiliul Uniunii Avocaților din Moldova informează opinia publică că forma de protest decisă la data de 11.07.2025 și 14.07.2025 și Congresul extraordinar al avocaților, care își va desfășura lucrările în perioada 25 – 28 iulie 2025, NU REPREZINTĂ acțiuni dirijate de careva formațiuni politice, lideri ai acestor formațiuni, și nu au nicio legătură cu opțiunile politice ale oricăror avocați, membri ai Uniunii Avocaților din Moldova.

Uniunea Avocaților din Moldova și Consiliul Uniunii Avocaților din Moldova sunt apolitice, nu se supun și nu se subordonează nici unui partid politic, NU pot fi influențate politic, nu execută indicații politice și nici nu susțin careva formațiuni politice.

Orice informație, articol, postare apărută în spațiul public despre o eventuală influență/ingerință politică sau din mediul criminal în cadrul Uniunii Avocaților din Moldova sau asupra membrilor Consiliului Uniunii Avocaților din Moldova nu reprezintă decât o dezinformare crasă, având scopul de a manipula opinia publică în vederea diminuării din impactul și importanța acțiunilor de protest împotriva modificărilor adoptate la Legea cu privire la avocatură.

În numele Consiliului Uniunii Avocaților, îndemnăm toți avocații să dea dovadă de integritate, solidaritate, unitate, colegialitate și să participe activ prin votul electronic la lucrările Congresului extraordinar al avocaților prin exercitarea în mod democratic a dreptului la vot!

14/07/2025

𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐚𝐫𝐨𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐚̆ 𝐚𝐯𝐨𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚 𝐬̦𝐢 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐥𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐝𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐯𝐨𝐜𝐚𝐭

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a urmărit modificările recente aduse Legii cu privire la avocatură din Republica Moldova și își exprimă profunda îngrijorare față de adoptarea acestora fără o consultare prealabilă cu profesia. UNBR condamnă orice acțiune legislativă care afectează independența, autonomia și funcționarea democratică a avocaturii.

Profesia de avocat este un pilon esențial al statului de drept, iar autonomia sa nu este negociabilă și nici subordonată intereselor politice. Reglementările care vizează structura organelor de autoguvernare ale profesiei, interzicerea mandatelor succesive, modificarea mecanismelor disciplinare sau restrângerea accesului în funcții de reprezentare, adoptate într-un mod lipsit de transparență, subminează direct principiile fundamentale ale unei profesii de avocat libere și constituie un atac asupra democrației și drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

UNBR atrage atenția asupra Principiilor de bază ale ONU privind rolul avocaților[1] – mai precis, asupra articolului 16, potrivit căruia:

16. 𝐺𝑢𝑣𝑒𝑟𝑛𝑒𝑙𝑒 𝑠𝑒 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎̆ 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑖 (𝑎) 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑑𝑒𝑝𝑙𝑖𝑛𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆ 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑖𝑚𝑖𝑑𝑎𝑟𝑒, 𝑝𝑖𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎̆, ℎ𝑎̆𝑟𝑡̦𝑢𝑖𝑟𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑜𝑝𝑟𝑖𝑒; […]

De asemenea, Convenția Consiliului Europei pentru protecția profesiei de avocat prevede la art. 4 (Asociațiile profesionale) [2]:

3. 𝑃𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑒 𝑣𝑜𝑟 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑢𝑡𝑖𝑙 𝑠̦𝑖 𝑒𝑓𝑖𝑐𝑖𝑒𝑛𝑡 𝑐𝑢 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑟𝑒 𝑙𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑢𝑛𝑒𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑔𝑢𝑣𝑒𝑟𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑚𝑜𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑙𝑒𝑔𝑖𝑠𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖, 𝑎 𝑛𝑜𝑟𝑚𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑑𝑢𝑟𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑎𝑑𝑚𝑖𝑛𝑖𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑑𝑖𝑟𝑒𝑐𝑡 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑟𝑒𝑔𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑒𝑖.

Este de neînțeles cm un stat aflat în plin parcurs de aderare la Uniunea Europeană poate adopta asemenea modificări cu impact sistemic asupra profesiei de avocat, fără o corelare cu legislația europeană în materie și fără a se inspira din bunele practici ale altor state membre, alegând în schimb calea unei imixtiuni directe a statului în organizarea profesiei și în procedurile disciplinare, afectând grav independența avocaților, aceasta nefiind un privilegiu, ci o condiție esențială pentru garantarea existenței unui stat de drept autentic.

UNBR este solidară cu Uniunea Avocaților din Republica Moldova și cu toți colegii avocați care își apără demn și argumentat profesia și rolul constituțional. Nu poate exista o justiție echitabilă fără o avocatură independentă. Nu poate exista apropiere autentică de valorile europene fără respectarea standardelor stabilite de Consiliul Europei, CCBE și alte organisme internaționale în privința regimului profesiilor juridice.

Îndemnăm autoritățile competente din Republica Moldova să revină la dialog instituțional, să respecte principiile consultării publice și să evite orice formă de ingerință în organizarea profesiei de avocat, care trebuie să rămână liberă, autonomă și ghidată de propriile standarde de etică și responsabilitate profesională.

UNBR reafirmă disponibilitatea de a susține, prin toate mijloacele legale și instituționale, apărarea valorilor fundamentale ale profesiei de avocat și a drepturilor celor care o exercită cu demnitate în Republica Moldova.

Solidaritatea nu cunoaște granițe. Apărăm împreună profesia. Apărăm împreună statul de drept.

Uniunea Națională a Barourilor din România
București, 14 iulie 2025

Textul integral în primul comentariu.

📢 Uniți pentru independența profesiei de avocat!Uniunea Avocaților din Republica Moldova a declarat grevă generală a avo...
11/07/2025

📢 Uniți pentru independența profesiei de avocat!

Uniunea Avocaților din Republica Moldova a declarat grevă generală a avocaților, începând cu 15 iulie 2025, ca reacție la încercările inadmisibile de a limita independența, libertatea și autonomia profesiei de avocat prin amendamente legislative adoptate fără consultarea corpului profesional.

⚖️ Susținem Hotărârea Consiliului Uniunii Avocaților nr. 10-01/11.07.2025 și ne solidarizăm cu demersurile de apărare a principiilor statului de drept și a dreptului cetățenilor la o apărare liberă și independentă!

🔍 Facem apel la toți colegii avocați, la autoritățile statului și la întreaga societate să conștientizeze gravitatea acestui precedent și să sprijine acțiunile legitime ale Uniunii Avocaților.

Independența avocatului este independența cetățeanului!

11/06/2025

Stimați avocați, Vă informăm că a fost lansată „Platforma Integrată a Profesiilor Juridice” (SI PIPJ). Pentru asigurarea unei gestiuni eficiente și transparente a activității profesionale, este necesar să vă autentificați în cabinetul profesionistului. Această platformă este dest...

Address

Ștefan Cel Mare și Sfânt 65
Chisinau
MD-2001

Opening Hours

Monday 09:00 - 18:00
Tuesday 09:00 - 18:00
Wednesday 09:00 - 18:00
Thursday 09:00 - 18:00
Friday 09:00 - 18:00

Telephone

+37360306060

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when byLaw posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to byLaw:

Share