23/02/2026
5 ani de avocatură.
Sună matur. Responsabil. Aproape solemn.
În realitate? 5 ani de „mai citesc încă o dată dosarul”,
5 ani de emoții înainte de ședință,
5 ani în care am învățat că termenul „urgent” chiar înseamnă… urgent. 😅
Au fost ani în care am purtat roba cu mândrie, dar și cu multă responsabilitate.
Ani în care am înțeles că în spatele fiecărui dosar stă o viață.
O mamă. Un copil. O familie. O nedreptate care doare.
Am învățat să fiu fermă fără să îmi pierd blândețea.
Să lupt fără să îmi pierd echilibrul.
Să rămân om, chiar și atunci când situațiile erau grele.
Mulțumesc părinților mei – pentru rădăcini și pentru că m-au învățat ce înseamnă demnitatea.
Mulțumesc fratelui și surorii mele – pentru sprijinul constant și pentru că îmi sunt echilibru.
Mulțumesc coordonatorilor mei – pentru exigență, încredere și pentru lecțiile care m-au format.
Mulțumesc colegilor și prietenelor mele – pentru solidaritate, pentru sfaturi la nevoie și pentru momentele în care am râs chiar și în zilele grele.
Acești 5 ani m-au crescut.
M-au învățat că dreptatea nu se face cu vocea ridicată, ci cu caracter.
Și dacă ar fi să rezum totul într-o propoziție, ar fi aceasta:
Drumul acesta m-a învățat să fiu puternică… dar să rămân om.
Iar partea bună?
Abia încep. 😉⚖️
