02/05/2024
Aspecte de retinut privitoare la contractele de munca si drepturile angajatului in Germania
Inca de la inceput tin sa precizez ca acest scurt material nu are pretentia de a fi complet si nici de a inlocui o eventuala consultatie de specialitate. Aici sunt prezentate cateva aspecte practice, pe care eu personal le consider ca fiind importante, nerespectarea unora dintre ele putand duce pana la pierderea drepturilor salariale.
Contractul de munca
Contractul de munca se incheie in Germania la fel ca orice alt contract, prin acordul de vointa al partilor privitor la elementele esentiale (locul de munca, munca care va fi prestata, salariul etc). In momentul in care partile au stabilit aceste minime elemente, contractul de munca este incheiat valabil. Este evident posibil ca salariul sa fie stabilit prin trimitere la salariul minim legal sau cel prevazut prin contractele colective de munca.
Conform NachweisG, angajatorul este obligat sa inmaneze angajatului (in special la cerere) un exemplar scris al contractului de munca, care sa cuprinda elementele acestuia (data inceperii raportului de munca, locul prestarii muncii, decrierea activitatii ce va fi prestata, salariul cuvenit angajatului, numarul de ore de munca pe zi, teremenul de reziliere al contractului, etc). Cu toate acestea, din experienta imi este cunoscut faptul ca multi angajatori (in special angajatorii mici) nu elibereaza un exemplar scris al contractului de munca nici macar la cerere. Aceasta practica este ilegala, insa nu exista o sanctiune legala.
Contractul de munca se incheie de regula pentru o perioda de proba de maxim 6 luni. D**a trecerea perioadei de proba contractul continua pe o durata determinata sau nederminata, d**a cm se prevede in contract.
Foarte frecvent multe din clauzele unui contract de munca sunt prevazute in legislatia muncii sau in contracte colective de munca (Tarifvertrag). Astfel de clauze pot fi cele privitoare la:
-ziua de munca de 8 ore. Der remarcat ca pauza de masa nu face parte din timpul de munca
-orele de munca pe timp de noapte (intre orele 23.00-06.00)
-salariul minim (salariul minim legal este in prezent de 12,42 €/ora brut. In multe domenii exista alte salarii minime mai mari, care sunt prevazute prin contracte colective de munca).
-durata minima a concediului de odihna (24 de zile/an in cazul in care saptamana lucratoare este de 6 zile; in cazul saptamanii lucratoare de 5 zile, concediul minim este de 20 zile/an).
Cel mai frecvent, salariul este stabilit pe ora (brut). Sunt frecvente si cazurile in care salariul este stabilit pe luna (brut). Mai rare sunt cazurile in care este stabilit un salariu net pe luna, insa exista si astfel de cazuri.
Un contract de munca integral, (Vollzeit) prevede un program de munca de 40 ore/saptmana. Pentru munca prestata pe timp de noapte (intre orele 23.00-06.00) legea prevede acordarea unui spor, fara ca acesta sa fie concretizat. De regula se practica 25% din salariul/ora, insa uneori instantele pot acorda mai putin (20 sau chiar 15%).
Pentru munca prestata dumineca sau in zile de sarbatori, legislatia prevede in primul rand compensarea cu timp liber. In anumite cazuri se poate obtine pentru munca prestata in zilele de dumineca si de sarbatori si un spor salarial de 25% pana la 50%; totusi aceasta posibilitate nu este prevazuta de lege ci doar in anumite contracte colective de munca, in anumite domenii (sanatate, hotelier, etc). Sunt multe instante care accepta un spor de 25% pentru munca prestata dumineca si in zilele de sarbatori si fara a fi prevazut in contract, insa aceaste sporuri neprevazute in contract nu trebuiesc vazute ca un drept, ci mai degraba ca o posibilitate.
Conform legislatiei actuale, sambata este zi lucratoare, astfel incat angajatul nu are dreptul legal la un spor pentru munca prestata in aceasta zi.
Incetarea contractului de munca
Contractul de munca poate inceta prin acordul partilor in orice moment. Oricare parte poate rezilia (kündigen) contractul de munca in conditiile legale (cu respectarea termenului de reziliere), pentru angajator existand insa numeroase ingradiri.
Astfel, in perioada de proba, oricare parte poate rezilia contractul cu un termen de reziliere de 2 saptamani, fara a fi necesar vreun motiv. Termenul incepe sa curga de la data cand cealalta parte a luat la cunostinta de rezilierea contractului de munca. Rezilierea contractului de munca trebuie facuta in scris. Pe mail sau alte mijloace electronice (messenger, whats app, etc) nu este suficient.
D**a depasirea perioadei de proba de maxim 6 luni, angajatul poate rezilia contractul de munca cu un termen de 4 saptamani. Rezilierea contractului de munca de catre anagajator se poate face doar cu respectarea urmatorelor termene de reziliere (Kündigungsfristen):
-4 saptmani, pentru contractele de munca mai scurte de 2 ani
-1 luna pentru contractele de munca cu o durata de peste 2 ani
-2 luni pentru contractele de munca cu o durata de peste 5 ani
-3 luni pentru contractele de munca cu o durata de peste 8 ani
-4 luni pentru contractele de munca cu o durata de peste 10 ani
-5 luni pentru contractele de munca cu o durata de peste 12 ani
-6 luni pentru contractele de munca cu o durata de peste 15 ani
-7 luni pentru contractele de munca cu o durata de peste 20 ani
In cazul in care angajatorul are cel putin 10 angajati, are nevoie de un motiv pentru desfacerea contractului de munca. Contrar unei credinte destul de raspandite; concediul de boala nu impiedica concedierea, dar in acelasi timp nu poate fi in mod normal nici motiv de concediere.
In caz de motive deosebite (furt, violente la adresa angajatorului sau a superiorilor, etc) contractul de munca poate fi desfacut fara respectarea vreunui termen. In acest caz de regula nu se primeste nici ajutor de somaj in primele 3 luni de la concediere-
In cazul in care rezilierea contractului de munca nu respecta prevederile legale, ea poate fi atacata la instantele de dreptul muncii (Arbeitsgericht). Cererea prin care se solicita anularea rezilierii contractului de munca (Kündigungsschutzklage) poate fi depusa in maxim 3 saptamani de la data la care angajatului i s-a comunicat desfacerea contractului de munca. Termenul de 3 saptamani (foarte important) este un termen de decadere; nerespectarea lui duce la imposibilitatea atacarii desfacerii contractului de munca.
O repunere in termen este teoretic posibila numai in cazuri execptionale (coma, de ex). Spitalizarea sau absenta de la domiciliu (inclusiv concediul in strainatate) nu este suficienta.
In momentul in care desfacerea contractului de munca a fost depusa in cutia postala a angajatului, se considera ca acesta a luat cunostinta despre ea si in consecinta incepe sa curga termenul de 3 saptamani.
Concediul medical
In cazul unei incapacitati de munca cauzata de o boala sau de o vatamare, este necesar ca adeverinta eliberata de medicul de familie sa fie comunicata angajatorului in original de urgenta (in maxim 3 zile-de preferinta insa chiar in ziua in care a fost eliberata de medic). In present, in mod obsinuit adeverinta de concediu medical este comunicata in mod electronic direct de catre medical de familie, prin intermediul asigurarii de sanitate, astfel inca nu mai este absolut necesara comunicarea de catre angajat.
In primele 6 saptamani de incapacitate de munca, salariul este platit integral de catre angajator. Se plateste salariul fara sporurile de noapte, etc. D**a 6 saptamani, salariul va fi platit de catre asigurarea de sanatate, de regula in proportie de 70% din salariul brut. Daca incapacitatea de munca a aparut in mai putin de 4 saptamani de la incheierea contractului de munca, nu angajatorul va platii salariul ci asigurarea de sanatate.
Concediul medical nu este un impediment in desfacerea contractului de munca, astfel incat acesta poate fi desfacut fara nici un fel de ingradiri, cu respectarea cerintelor legale (vezi mai sus).
Contractul de munca nu poate fi desfacut in cazul femeilor gravide. In aceste cazuri, chiar daca desfacerea contractului de munca este ilegala, neatacarea ei in conditiile aratate mai sus, duce la valabilitate desfacerii contractului de munca.
Plata drepturilor banesti
Angajatului i se cuvine salariul stabilit prin contract sau prin legislatie. De remarcat este ca de regula salariul prevazut in contract este salariul brutto astfel ca salariul net este mult mai mic.
Drepturile banesti cuvenite trebuiesc cerute anagajatorului in scris in maxim 2-3 luni de la scadenta lor. Termenul concret este prevazut in contractul colectiv sau individual de munca. In cazul in care nu sunt cerute in acest termen, este posibil ca drepturile salariale sa se piarda (Ausschluss). In cazul in care angajatorul refuza plata lor sau nu reactioneaza in nici un fel, intr-un alt termen de 2-3 luni trebuiesc solicitate in justitie (Arbeitsgericht). Aceste termene sunt termene de decadere, totusi instantele sunt ceva mai ingaduitoare decat in cazul termenelor pentru constatarea ilegalitatii desfacerii contractului de munca.
Din acest punct de vedere o usurare a adus Legea privind salariul minim (Mindestlohngesesetz) care prevede expres ca dreptul privitor la salariul minim nu se poate pierde, daca nu este solicitate in termenele de mai sus. Insa aceasta exceptie este valabila numai pentru salariul minim (actual 12,42 €/ora); in cazul in care salariul datorat depaseste salariul minim, drepturile privitoare la sumele care depasesc salariu minim (sporuri, ore suplimenare, etc) pot fi pierdute, daca nu sunt solicitate in termenele aratate mai sus.
Mult mai dificila este plata orelor suplimentare. Acestea trebuiesc confirmate de catre sef. In cazul in care nu sunt confirmate de catre sef, este foarte dificial obtinerea lor in justitie, intrucat trebuiesc dovedite toate orele suplimentare efectuate (data, ora, munca efectuata) precum si faptul ca orele suplimentare au fost efectuate la cererea sefului. O evidenta proprie a angajatului nu este suficienta. Proba cu martori este de principiu posibila, fiind privita de catre instante cu rezerve. Martorul ar trebuie sa depuna marturie cm ca cel care solicita plata orelor suplimentare a muncit in data concreta, intre orele exact aratate si ca a prestat munca la cererea sefului. In foarte putin cazuri se poate face aceasta dovada, ceea ce duce frecvent la pierderea procesului.
Concediul de odihna
Concediul de odihna este prevazut in contractual de munca sau in legislatie ca un concediu de odihna minim. Concediul minim de odihna este de 20 de zile/an atunci cand saptamana lucratoare este de 5 zile sau de 24 de zile in cazul saptmanii lucratoare de 6 zile.
In cazul in care in timpul concediului de odihna apare o incapacitate de munca, concediul de odihna se intrerupe iar angajatul intra in concendiu medical.
Concediul de odihna trebuie luat in cursul anului, doar in cazuri justificate poate fi luat pana la sfarsitul lunii martie al anului urmator. Pentru evitarea surprizelor neplacute, este necesara o clarificare prealabila cu angajatorul.
De principiu in cazul incetarii raportului de munca, concediul de odihna trebuie luat pana la finalizarea raportului de munca sau trebuie platit de catre sef. Este de remarcat ca daca raportul de munca inceteaza d**a data de 31.06 a anului, angajatul are dreptul la concediul integral de odihna.
Nu este permisa folosirea de catre sef a concediului de odihna penru a umple perioadele in care el nu are activitate pentru angajati. Si totusi aceasta practica ilegala se foloseste.
Costurile procesului
Instanta competenta sa judece litigiile de munca este Arbeitsgericht de la locul prestarii muncii sau de la sediului angajatorului.
La depunerea cererii de chemare in judecata nu se solicita plata taxei de timbru judecatoresc. Cererea de chemare in judecata poate fi depusa si direct de catre angajat, inclusiv verbal la sediul instantei, caz in care nu apar costuri cu avocat. Si totusi un avocat este de recomandat.
In litigiile de munca in prima instanta, fiecare parte isi plateste avocatul, indiferent de rezultatul procesului.
Frecvent costurile procesului (inclusiv onorariul avocatului) este preluat de catre stat, insa aceasta se face doar la cerere si doar daca se dovedeste ca partea nu poate suporta costurile procesului. Preluarea costurilor de catre stat nu trebuie privita ca subinteleasa, fiind foarte frecvente cazurile in care preluarea costurilor este respinsa, deorece instanta considera sansele procesului ca fiind foarte mici, sau cand angajatul nu dovedeste faptul ca nu poate suporta costurile procesului. Totusi chiar si atunci cand costurile sunt preluate de catre stat, d**a 1-2 ani se cere clarifcarea situatiei financiare a persoanei in cauza, putandu-se ajunge la plata tuturor costurilor procesului catre stat.
De mare ajutor sunt asigurarile de protectie juridica (Rechtsschutzversicherung), care preiau aproape intotdeauna costurile acestor procese.
In cazul in care nu exista o asigurare de protectie juridica, iar costurile nu sunt preluate de catre stat, este necesar o clarificare a costurilor cu avocatul, inca inainte de deschiderea procesului, pentru a se evita surprizele neplacute.
Incheiere
D**a cm am aratat inca de la inceput, acest material nu are pretentia de a fi complet si nici de a inlocui o consultanta de specialitate. El este adresat angajatilor, cu scopul de a li se atrage atentia in special asupra termenelor de decadere din dreptul de a solicita constatarea ilegalitatii desfacerii contractului de munca precum si asupra termenelor in care se pot solicita drepturile banesti.
Pentru detalii suplimentare va puteti adresa Anwaltskanzlei Moersch, Wagner & Kollegen, Rechtsanwalt Johann Heinz, Rotebühlplatz 15. 40, 70178 Stuttgart, Tel 0711-93317180, 017662975964, E-Mail: [email protected]