08/07/2026
Impozitarea cu 70% a veniturilor calificate din surse neidentificate în cadrul verificărilor situațiilor fiscale ale persoanelor fizice! Soluție de suspendare efecte Decizie de Impunere!
Verificarea situațiilor fiscale ale persoanelor fizice a devenit un mijloc de control în ”tendințe” de câțiva ani, intrând recent și în viziunea presei datorită ”performanțelor” ANAF.
Entuziasmul ANAF-ului dublat de o aplicare eronată a prevederilor legale în materie vor genera în viitorul apropiat dosare în care se va pune în discuție aplicabilitatea în timp a dispozițiilor legale privitoare la cota de impozitare. În momentul de față, indiferent de perioada supusă controlului, echipele de control aplică habotic impozitarea cu 70% a veniturilor calificate din surse neidentificate.
În cele ce urmează, redăm sintetic un fragment dintr-o cerere de suspendare a efectelor unei decizii de impunere emise în urma unui astfel de control, cerere care a fost soluționată favorabil în primă instanță.
În tipologia aceasta de cauze vedem o soluție și ne ridicăm de asemenea o întrebare: 1. apreciem că se impune o intervenție din partea ICCJ prin procedurile specifice de asigurare a practicii unitare pentru a tranșa problema aplicării dispozițiilor legale în materie; 2. în cazul în care aplicarea cotei de impozitare de 70% este vădit nelegală, există o răspundere a echipei de control?
Problema de esență a controlului este reprezentată de faptul că, Legea nr. 296/2023 privind impozitarea cu 70% a veniturilor persoanelor fizice a căror sursă nu a fost identificată NU este aplicabilă în cazul obligaţiilor fiscale născute anterior datei la care această reglementare a intrat în vigoare.
În concret, vă solicităm să aveți în vedere că, nu se poate aplica o cotă majorată de impozitare de 70%, reglementată începând cu 01.07.2024, pentru o verificare documentară aferentă perioadei 01.01.2021 - 31.12.2022, indiferent de momentul emiterii deciziei de impunere, întrucât se discută despre o bază impozabilă care a fost creată în anii 2021 și 2022.
Cu toate că, formal Legea nr. 296/2023 pretinde a se aplica „deciziilor emise după 1 iulie 2024" (o formulare menită probabil să mascheze retroactivitatea), efectul substanţial este asupra veniturilor trecutului. Or, o normă tranzitorie cuprinsă într-o lege ordinară nu poate deroga de la o normă constituțională – în speță, principiul neretroactivității – și nu poate transforma în retroactivă o lege care, sub aspectul faptului generator, ar fi neretroactivă.
Drept urmare, art. VII alin. (1) lit. b) din Legea nr. 296/2023 trebuie interpretat în acord cu Constituția – conform principiului interpretării conforme – în sensul că noile prevederi se aplică deciziilor de impunere emise după 01.07.2024 doar în privința veniturilor realizate după această dată, iar nu și veniturilor realizate anterior, care rămân supuse cotei în vigoare la momentul realizării lor.
O interpretare contrară ar avea consecințe disproporționate și ar nesocoti, în plus, exigența predictibilității normei fiscale. Or, contribuabilul nu poate fi sancționat retroactiv prin majorarea cotei de impozit pentru fapte care, la momentul săvârșirii lor, erau supuse unei cote mai reduse. Predictibilitatea normei fiscale se examinează la momentul faptului generator, iar nu la momentul subsecvent al emiterii deciziei.
În ceea ce priveşte reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023, art. 117 Cod fiscal prevedea că „Orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor.”
Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.” Astfel, singura excepție de retroactivitate admisă este reprezentată de legea penală sau contravențională mai favorabilă inculpatului sau contravenientului.
Această normă constituțională se aplică oricărei legi, indiferent de domeniul reglementat, inclusiv legilor fiscale, care – fiind legi de intervenție economică – sunt cu atât mai mult supuse exigenței securității juridice și a predictibilității.
În acest sens, al respectării principiului neretroactivității legii civile sunt dispozițiile art. 6 alin.2 Cod civil și art. 3 alin.2 din Codul de procedură fiscală în sensul că „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Potrivit art. 21 C.proc.fisc, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează.
În materia impozitului pe venit, faptul generator al obligației fiscale îl reprezintă realizarea venitului – moment la care se naște, pentru contribuabil, datoria de impozit și, pentru organul fiscal, dreptul corelativ de a percepe acest impozit. Acest principiu este consacrat de art. 60 și urm. din Codul fiscal și rezultă, totodată, din structura art. 117 însuși, care leagă impozitul de „veniturile constatate (...) a căror sursă nu a fost identificată”, iar nu de momentul constatării lor administrative.
Drept urmare, cota de impozit aplicabilă unui venit este, fără îndoială, cea în vigoare la momentul realizării venitului, iar nu cea în vigoare la momentul administrativ al emiterii deciziei de impunere.
Felicitări Marius Moldovan pentru soluție!
