07/07/2026
„Îl cunosc de mult timp. N-am mai verificat actele.”
Așa încep multe litigii comerciale.
În practică, mulți antreprenori ajung să conducă relațiile dintre societăți ca pe relațiile personale dintre oamenii din spatele lor.
Au încredere. Au colaborat. Poate au devenit chiar prieteni.
Actually… cele două planuri nu se confundă.
Societatea cu care contractezi nu este aceeași cu persoana cu care ieși la cafea.
Iar promisiunile verbale, înțelegerile „la o bere” sau relația de prietenie nu înlocuiesc actele, probele și conduita pe care legea o așteaptă de la un profesionist.
Codul civil definește profesionistul ca fiind cel care exploatează o întreprindere, iar raporturile dintre profesioniști sunt guvernate de buna-credință, inclusiv la negocierea și executarea contractului.
În plus, potrivit art. 1548 Cod civil, culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.
Mai simplu spus: când ești profesionist, legea se așteaptă să acționezi prudent, informat și să îți protejezi propriile interese.
Asta nu înseamnă că nu poți avea încredere în partenerii de afaceri.
Înseamnă doar că încrederea nu trebuie să înlocuiască verificările.
Poți avea o relație excelentă cu administratorul unei alte societăți și, în același timp, să ceri un contract clar, confirmări în scris și documente complete.
Cele două nu se exclud.
Moral of the story:
Prietenia poate ajuta o colaborare.
Dar contractul este cel care o protejează.
În business, cel mai bun semn de încredere nu este să renunți la verificări.
Este să construiești relația pe reguli clare.
TAG us dacă ai întrebări. ⚖️