02/02/2026
Cătălin Burcea - Birou de Mediator
http://mediereburcea.blogspot.ro/
Medierea în materia penală – cadru legal și aplicabilitate
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, republicată, părțile – persoane fizice sau juridice – pot recurge la mediere pentru soluționarea conflictelor de orice natură, inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanței de judecată, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
În ceea ce privește latura penală a procesului penal, medierea este permisă exclusiv în cauzele în care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților are, potrivit legii, efectul înlăturării răspunderii penale. Astfel, acordul de mediere încheiat între făptuitor și persoana vătămată, în aceste cazuri, poate constitui o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, dacă intervine până la citirea actului de sesizare a instanței.
De asemenea, medierea este posibilă în latura civilă a oricărei infracțiuni, în măsura în care părțile își exprimă consimțământul în acest sens. Aceasta permite soluționarea aspectelor privind repararea prejudiciului, fără a interfera cu desfășurarea procesului penal în latura sa penală.
Persoana reținută sau aflată în stare de arest are dreptul de a discuta cu un mediator, în condiții de confidențialitate, în locul de deținere, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de lege.
Dreptul de a apela la serviciile unui mediator este consacrat expres de Codul de procedură penală, pentru următoarele categorii de participanți procesuali: suspectul (art. 78), persoana vătămată (art. 81 alin. 1 lit. i), inculpatul (art. 83 lit. g), partea civilă (art. 85 alin. 1), partea responsabilă civilmente (art. 87 alin. 1).
Pentru alegerea unui mediator autorizat, vă recomandăm consultarea Tabloului mediatorilor publicat pe site-ul Consiliului de Mediere.
Încheierea unui acord de mediere între făptuitor și persoana vătămată, în cazul infracțiunilor urmărite la plângere prealabilă, pentru care este posibilă retragerea plângerii sau împăcarea, poate avea ca efect neînceperea urmăririi penale ori încetarea procesului penal.
Aveți probleme ? Nu ezitați să ne contactați.
Pentru consultantă cu privire la situația specifică în care vă aflați :
- telefonati la 0745.775.055, luni - vineri, interval 09.00 - 18.00, sau
- scrieti-ne pe adresa de e-mail: [email protected]
https://mediereburcea.blogspot.ro/
Birou de mediator sector 5 Bucuresti. Impreuna incercam sa gasim rezolvarea oricarui conflict. Birou de mediator autorizat Bucuresti.