Diana Dragomir şi Asociaţii

05/05/2026

⚖️ Noutăți jurisprudențiale CEDO – protecția dreptului de proprietate
Cauza Pop și alții c. României (CEDO, 5 mai 2026)

Prin hotărârea pronunțată la data de 5 mai 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, într-o cauză privind imposibilitatea reclamanților de a redobândi posesia unor imobile naționalizate abuziv sau de a obține o compensație adecvată.

Reclamanții au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care a fost recunoscut, cu efect retroactiv, caracterul nelegal al preluării bunurilor de către stat și dreptul lor de proprietate. Cu toate acestea, imobilele au fost înstrăinate către terți, iar reclamanții nu au putut nici să redobândească posesia bunurilor, nici să obțină o reparație efectivă.

Curtea a reiterat că, în asemenea situații, drepturile recunoscute prin hotărâri definitive intră în sfera noțiunii de „bun” în sensul Convenției, iar imposibilitatea restituirii, coroborată cu lipsa unei compensații adecvate, constituie o ingerință disproporționată în dreptul la respectarea bunurilor.

În analiza sa, Curtea a subliniat că situația se înscrie într-o jurisprudență constantă privind România, reafirmând că statul are obligația de a menține un just echilibru între interesul general și protecția drepturilor individuale.

Hotărârea confirmă un principiu esențial:
recunoașterea dreptului de proprietate prin hotărâre judecătorească trebuie urmată de restituirea efectivă a bunului sau, atunci când aceasta nu este posibilă, de acordarea unei compensații adecvate, apte să asigure respectarea justului echilibru impus de Convenție.

🔗 Sursa oficială: www.echr.coe.int

28/04/2026

⚖️ Noutăți jurisprudențiale CEDO – percheziția domiciliară și garanțiile împotriva arbitrariului

Molnár-Fulmer și Pincehelyi c. Ungariei (CEDO, 28 aprilie 2026)

Prin hotărârea pronunțată la 28 aprilie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 8 din Convenție, reținând că perchezițiile domiciliare dispuse în faza de urmărire penală nu au fost însoțite de garanții adecvate și suficiente împotriva arbitrariului.

În cauză, perchezițiile au fost efectuate în locuințele reclamanților în cadrul unei anchete penale privind o faptă de distrugere, în contextul unor acțiuni de protest. Măsura a fost dispusă de organele de poliție fără autorizare judiciară prealabilă, iar ulterior instanța națională a confirmat legalitatea acesteia fără a examina în mod efectiv criticile reclamanților, în special cu privire la existența unei suspiciuni rezonabile de săvârșire a unei infracțiuni.

Curtea a reținut că ingerința în dreptul la respectarea domiciliului trebuie să fie însoțită de garanții procedurale efective, apte să prevină abuzul de putere. În lipsa unui control judiciar prealabil, este esențial ca persoana vizată să beneficieze de un control ulterior real și efectiv, care să permită examinarea atât a legalității și temeiniciei măsurii, cât și a proporționalității acesteia.

În speță, Curtea a constatat că instanțele interne nu au analizat în mod concret argumentele esențiale ale reclamanților și nu au verificat existența unei baze factuale suficiente pentru dispunerea percheziției, limitându-se la validarea formală a susținerilor autorităților. În plus, caracterul general al dispoziției de percheziție, inclusiv în ceea ce privește accesul la sisteme informatice și suporturi de stocare, a accentuat riscul unei ingerințe disproporționate.

Un element relevant în analiza Curții a fost și faptul că, ulterior, autoritățile au stabilit că fapta investigată nu întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni, aspect care a pus sub semnul întrebării baza factuală inițială a măsurii.

Hotărârea reafirmă un principiu esențial:
percheziția domiciliară, ca ingerință gravă în viața privată, trebuie să fie supusă unui control riguros, bazat pe o suspiciune rezonabilă și însoțit de garanții efective împotriva arbitrariului.

🔗 Sursa oficială: www.echr.coe.int

21/04/2026

⚖️ Noutăți jurisprudențiale CEDO – executarea hotărârilor privind proprietatea
Farchescu și alții c. României (CEDO, 16 aprilie 2026)

Prin hotărârea pronunțată la 16 aprilie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cauze privind neexecutarea unor hotărâri judecătorești definitive prin care a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților ori dreptul acestora la restituire sau despăgubire.

Cauzele au vizat situații în care reclamanții au obținut, prin hotărâri interne definitive, recunoașterea dreptului de proprietate asupra unor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist sau dreptul la acordarea unor măsuri reparatorii. Cu toate acestea, aceste hotărâri nu au fost executate efectiv, iar mecanismul intern de restituire nu a condus, într-un termen rezonabil, nici la restituirea bunurilor, nici la acordarea unei compensații adecvate.

Curtea a reținut că hotărârile judecătorești definitive prin care este recunoscut dreptul de proprietate, se dispune restituirea bunului sau sunt consacrate drepturi patrimoniale intră în sfera noțiunii de „bun” în sensul Convenției. În consecință, statului îi revine obligația pozitivă de a asigura executarea lor integrală și într-un termen rezonabil. Lipsa unor măsuri efective din partea autorităților pentru punerea în executare a acestor hotărâri echivalează cu o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și impune reclamanților o sarcină disproporționată.

În analiza sa, Curtea a subliniat că această problematică se înscrie în linia unei jurisprudențe constante privind România, reținând că autoritățile nu au depus toate diligențele necesare pentru a asigura eficiența mecanismului de restituire și executarea hotărârilor favorabile reclamanților.

Hotărârea prezintă o relevanță directă pentru practica internă, în special în materia executării hotărârilor definitive și a procedurilor de restituire a proprietăților, reafirmând un principiu esențial: dreptul de proprietate nu este efectiv în absența executării hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus restituirea în natură a bunului sau, în caz de imposibilitate, a acordării unei despăgubiri reale și adecvate.

🔗 Sursa oficială: www.echr.coe.int

03/03/2026

Cauza Stănoiu și alții vs. România

Prin hotărârea pronunțată la 3 martie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în cauze privind imposibilitatea reclamanților de a redobândi posesia unor imobile naționalizate abuziv sau de a obține o compensație efectivă.

Reclamanților le-a fost recunoscut, prin hotărâri judecătorești definitive, dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist, constatându-se caracterul nelegal al naționalizării. Cu toate acestea, aceștia nu au redobândit posesia efectivă a bunurilor și nici nu au beneficiat de o despăgubire adecvată pentru lipsirea de proprietate.

Curtea a reiterat că, în situațiile în care instanțele naționale recunosc cu efect retroactiv dreptul de proprietate, statului îi revine obligația de a asigura fie restituirea efectivă a bunului, fie, în cazul în care aceasta nu mai este posibilă, acordarea unei compensații corespunzătoare.

Lipsa restituirii și absența unei despăgubiri au impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, contrară dreptului la respectarea bunurilor.

Relevanță pentru practica internă

Hotărârea se înscrie în linia jurisprudenței constante privind imobilele naționalizate și reafirmă un principiu esențial:

Recunoașterea dreptului de proprietate prin hotărâre judecătorească trebuie să fie urmată de restituirea efectivă a bunului sau, atunci când aceasta nu este posibilă, de acordarea unei despăgubiri juste și adecvate, în conformitate cu exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1.

În absența acestor măsuri, protecția dreptului de proprietate rămâne pur formală.

🔗 Textul integral este disponibil pe site-ul oficial al Curții: www.echr.coe.int

26/02/2026

Noutăți jurisprudențiale CEDO – legalitatea detenției și protecția împotriva arbitrariului

Aramyan c. Armeniei (CEDO, 26 februarie 2026)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 §1 din Convenție (dreptul la libertate și siguranță), reținând că hotărârea internă prin care reclamantul a fost menținut în arest preventiv nu a oferit garanții suficiente împotriva arbitrariului, astfel că privarea de libertate nu a fost „legală” în sensul autonom al Convenției.

Reclamantul s-a aflat în arest preventiv în perioada 18 februarie 2021 – 26 noiembrie 2024, iar Curtea a subliniat că legalitatea detenției, în sensul art. 5 §1, nu se reduce la conformitatea formală cu dreptul intern, ci presupune existența unor garanții judiciare efective împotriva detenției arbitrare.

În plus, Curtea a constatat și încălcarea art. 5 §3 din Convenție, apreciind că autoritățile nu au indicat motive relevante și suficiente, individualizate, care să justifice durata excesivă a detenției preventive.

Relevanță pentru practica din România:
Hotărârea reafirmă standarde aplicabile direct în materia măsurilor preventive: instanțele sunt obligate să asigure un control judiciar real și efectiv asupra privării de libertate, întemeiat pe motive relevante și suficiente, expuse în mod individualizat, astfel încât detenția să nu devină o măsură de rutină, lipsită de garanții împotriva arbitrariului.

🔗 Sursa oficială: www.echr.coe.int

12/01/2026

⚖️ Jurisprudență CEDO relevantă pentru practica internă

Iov și alții c. Ucrainei (CEDO, 8 ianuarie 2026)

Prin hotărârea pronunțată la 8 ianuarie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 §1 din Convenție, privind dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, precum și a art. 13 din Convenție, referitor la lipsa unui remediu intern efectiv în raport cu durata excesivă a procedurilor penale.
Reclamanții au fost implicați în proceduri penale a căror durată a variat între peste patru ani și aproape opt ani, unele dintre acestea fiind încă pendinte la momentul examinării de către Curte.

📜 Considerentele Curții
Curtea a reiterat că aprecierea caracterului „rezonabil” al duratei procedurilor trebuie realizată prin raportare la criteriile consacrate în jurisprudența sa constantă, respectiv:
• complexitatea cauzei,
• conduita părților,
• conduita autorităților competente,
• importanța litigiului pentru persoana interesată.

În speță, Curtea a reținut că:
• autoritățile naționale nu au furnizat motive pertinente și suficiente pentru a justifica durata procedurilor;
• întârzierile constatate sunt imputabile statului;
• absența oricărui remediu intern efectiv destinat să prevină sau să repare durata excesivă a procedurilor constituie o încălcare a art. 13 din Convenţie;
• situația se înscrie într-o problemă structurală deja identificată în jurisprudența Curții.

📚 Relevanță pentru practica din România
Standardele reafirmate de Curte sunt pe deplin aplicabile și în ordinea juridică română. Hotărârea este relevantă, în special, pentru:
• cauze penale caracterizate de tergiversări procedurale imputabile instanțelor sau organelor de urmărire penală;
• situații în care dosarele rămân pendinte pe perioade excesive, fără justificare obiectivă;
• analiza eficacității remediilor interne disponibile pentru contestarea duratei procedurilor;
• elaborarea și susținerea de memorii și cereri întemeiate pe art. 6 §1 și art. 13 CEDO, în fața instanțelor naționale.

Justiția întârziată nu reprezintă o simplă disfuncționalitate procedurală, ci o atingere adusă dreptului fundamental la un proces echitabil, astfel cm este acesta garantat de Convenție.

🔗 Sursa: www.echr.coe.int

Acordăm asistență juridică calificată în fundamentarea și susținerea cererilor întemeiate pe dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și pe jurisprudența CEDO, cu aplicare în dreptul intern și în fața instanțelor naționale.

22/10/2025

📌 România a semnat Convenția Consiliului Europei privind protecția profesiei de avocat

În data de 21 octombrie 2025, la sediul Consiliului Europei din Strasbourg, Ministrul Justiției a semnat Convenția privind protecția profesiei de avocat — primul instrument juridic internațional care consacră în mod expres obligația statelor de a garanta independența și securitatea exercitării acestei profesii.

📑 Documentul stabilește standarde clare privind:
• independența avocaților față de orice interferență externă;
• protecția împotriva amenințărilor, hărțuirii și represaliilor;
• accesul liber și nediscriminatoriu la profesie;
• confidențialitatea relației avocat–client și libertatea de exprimare, în limitele legii;
• rolul esențial al avocatului într-un sistem de justiție echitabil.

▶️ Prin semnarea Convenției, România își reafirmă angajamentul față de valorile Consiliului Europei — drepturile omului, statul de drept și democrația — și transmite un semnal clar de susținere pentru protejarea apărătorilor drepturilor și libertăților fundamentale.

Sursa: www.just.ro

21/10/2025

Hotărâri CEDO care își păstrează actualitatea

Cauza Idalov c. Rusiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la libertate și siguranță (art. 5 §3 CEDO), din cauza prelungirii automate și nejustificate a arestului preventiv, pe o perioadă de aproape trei ani.

📌 Context
Reclamantul a fost arestat sub acuzația de fraudă economică și crimă organizată. Instanțele au dispus peste 15 prelungiri succesive ale arestului, invocând formule stereotipe precum „gravitatea faptei” sau „risc de sustragere”.
Nu s-a analizat niciun element individual: starea de sănătate, durata detenției, comportamentul în timpul anchetei sau posibilitatea unor măsuri alternative (cauțiune, control judiciar).

📜 Constatările CEDO
Curtea a reținut că:

- fiecare prelungire a detenției trebuie motivată concret, nu bazată pe simple repetiții;
- gravitatea acuzației nu poate justifica automat arestarea prelungită;
- autoritățile trebuie să arate că au examinat alternativa eliberării condiționate;
- lipsa unei examinări efective și a unui control judiciar real a dus la o detenție arbitrară.

📚 Relevanță practică
Hotărârea reafirmă principiul că arestul preventiv este o măsură excepțională, nu regula. Orice prelungire trebuie să fie justificată prin motive reale, actuale și individualizate, iar instanțele trebuie să verifice proporționalitatea între scopul urmărit și durata detenției.

🔗 Sursa oficială CEDO: www.echr.coe.int

25/09/2025

⚖️ CEDO: Respectarea prezumției de nevinovăție impune o abordare prudentă și echilibrată în motivarea hotărârilor judecătorești

📌 Cauza Iosif c. Cipru

La data de 25 septembrie 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea Articolului 6 § 2 din Convenție, ca urmare a unor referiri neadecvate la persoana reclamantului într-o hotărâre pronunțată împotriva altor persoane, anterior soluționării propriei sale cauze.

Reclamantul, care nu fusese încă judecat la momentul adoptării hotărârii, a fost menționat în mod repetat în motivarea unei decizii pronunțate de instanțele naționale, într-un mod care putea crea impresia implicării sale în faptele analizate, afectând astfel dreptul său la prezumția de nevinovăție.

Considerente relevante din decizia CEDO:

🔹 Curtea a reținut că menționarea repetată a numelui reclamantului în hotărârea pronunțată împotriva altor persoane a fost de natură să sugereze existența unei vinovății, anterior desfășurării propriului proces.

🔹 Deși instanța națională nu s-a pronunțat formal asupra vinovăției reclamantului, limbajul utilizat și contextul în care a fost plasat numele său au fost considerate de natură să afecteze percepția de imparțialitate și dreptul acestuia de a fi prezumat nevinovat.

🔹 Curtea a subliniat că instanțele naționale au obligația de a manifesta reținere în exprimare atunci când se referă la persoane care nu au fost încă judecate și, acolo unde este necesar, să solicite adaptarea actelor procedurale, astfel încât să fie evitată orice aparență de anticipare a rezultatului unei proceduri penale pendinte.

📌 Relevanță practică:

Această hotărâre reafirmă faptul că prezumția de nevinovăție trebuie respectată nu doar în cadrul procesului propriu-zis, ci și în orice act judiciar, motivare sau document procedural care ar putea influența percepția publică ori a altor instanțe asupra unei persoane care nu a fost încă judecată.

🔗 Sursa: www.echr.coe.int

📝 Mențiune: Urmărim constant jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a oferi consultanță juridică în acord cu cele mai recente și exigente standarde europene.

European Court of Human Rights - news, information, press releases

02/09/2025

🌲 CEDO: Cauza Pop-Manta și alții c. România

La 26 august 2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului de proprietate (art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție) într-o cauză privind neacordarea compensațiilor legale proprietarilor de păduri din zona Natura 2000.

📌 Context
Reclamanții dețineau suprafețe forestiere în județul Gorj, incluse în arii naturale protejate. Legislația română le recunoștea dreptul la despăgubiri pentru imposibilitatea exploatării, însă Guvernul nu a adoptat normele metodologice necesare plății acestora. Instanțele interne le-au respins acțiunile, invocând lipsa cadrului normativ.

📜 Constatările CEDO
➡️ Inacțiunea autorităților a privat reclamanții de beneficiul real al dreptului de proprietate.
➡️ Lipsa normelor metodologice a încălcat principiul legalității și nu a urmărit un scop legitim.
➡️ Decizia clarifică că restricțiile de mediu impuse proprietarilor trebuie însoțite de mecanisme reale de compensare, pentru a respecta dreptul de proprietate.

📚 Relevanță practică
Hotărârea subliniază obligația statului de a asigura mecanisme efective de compensare atunci când impune restricții de mediu, demonstrând că protecția mediului și respectul pentru dreptul de proprietate trebuie să coexiste.

🔗 Sursa: www.echr.coe.int

📝 Mențiune: urmărim constant jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a oferi consultanță actualizată și aliniată la standardele europene.

European Court of Human Rights - news, information, press releases

20/08/2025

Protejarea efectivă a relației copil–părinte rămâne o obligație actuală a statelor

Cauza V.D. și alții c. Rusia (2019)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului la viață de familie (art. 8 CEDO) într-o situație în care, după divorț, tatăl nu a putut exercita custodia și drepturile de vizită, din cauza opoziției mamei și a inacțiunii autorităților.

📌 Context
După separarea părinților, instanța a stabilit custodia comună și un program de vizită pentru tată.
Mama a refuzat în mod repetat să respecte hotărârea, iar autoritățile nu au aplicat sancțiuni și nu au identificat soluții concrete.
Tatăl a fost, practic, exclus din viața copiilor, deși avea drepturi recunoscute.

📜 Constatările CEDO
✔️ Statul are o obligație pozitivă de a asigura un echilibru real între părinți după divorț.
✔️ Neaplicarea măsurilor legale în cazul refuzului unuia dintre părinți afectează grav drepturile celuilalt și, mai ales, interesul copilului.
✔️ Trecerea timpului fără acțiuni ferme duce la o alienare ireversibilă a relației părinte–copil.

📚 Relevanță practică
Cauza subliniază cât de important este ca, după divorț, autoritățile să protejeze efectiv coparentalitatea și să evite blocajele artificiale.
Interesul superior al copilului presupune acces la ambii părinți, iar statul trebuie să intervină prompt când unul dintre părinți obstrucționează acest drept.

🔗 Sursa oficială CEDO: www.echr.coe.int