Irimia & Partners Agenție de Proprietate Industrială

10/06/2026

09/06/2026

Poate o marcă bine-cunoscută să piardă protecția pentru anumite produse fără ca EUIPO să examineze efectiv utilizarea acesteia? Da.

Într-o procedură recentă de decădere privind marca figurativă ING, titularul a fost invitat să facă dovada utilizării efective a mărcii pentru anumite produse din clasa 16 și a beneficiat inclusiv de un termen suplimentar pentru depunerea probelor. Cu toate acestea, nu au fost depuse dovezi, nu au fost formulate observații și nu au fost invocate motive care să justifice neutilizarea.

În aceste condiții, EUIPO a dispus decăderea parțială a mărcii pentru materiale pentru legătorie, adezivi pentru papetărie sau uz casnic și materiale pentru artiști, menținând înregistrarea pentru celelalte produse și servicii.

Decizia nu s-a bazat pe aprecierea caracterului suficient al probelor și nici pe o analiză a intensității utilizării. Nu a existat nicio probă asupra căreia EUIPO să se poată pronunța.

Litigiile privind mărcile sunt asociate adesea cu riscul de confuzie, reputația mărcii sau reaua-credință. Uneori însă, rezultatul depinde de o chestiune mult mai simplă: existența probelor necesare pentru a demonstra utilizarea efectivă a mărcii.

08/06/2026

®𝐏𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐚𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚

Implementarea Directivei (UE) 2015/2436 a determinat o schimbare fundamentală în modul în care poate fi contestată validitatea mărcilor înregistrate în România. Înaintea reformelor legislative introduse prin Legea nr. 112/2020, părțile care urmăreau anularea unei mărci înregistrate erau, în general, nevoite să își valorifice pretențiile în fața instanțelor judecătorești. În prezent, acțiunile în anulare și decădere pot fi formulate direct în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), autoritatea națională competentă pentru înregistrarea și administrarea drepturilor asupra mărcilor.

Introducerea procedurilor administrative de anulare a aliniat România, într-o măsură semnificativă, la sistemul deja familiar practicienilor care activează în fața EUIPO și a modificat semnificativ considerentele strategice privind protecția și apărarea drepturilor asupra mărcilor. Aspectele referitoare la validitatea unei înregistrări pot fi analizate în prezent de o autoritate administrativă specializată, independent de eventualele litigii privind contrafacerea, concurența neloială sau alte dispute existente între părți.

Deși sistemul românesc este relativ recent, procedurile administrative de anulare și decădere au devenit într-un timp scurt o componentă consacrată a practicii naționale în materia mărcilor. În consecință, cunoașterea cadrului procedural administrat de OSIM a devenit din ce în ce mai importantă pentru practicienii implicați în protecția și apărarea drepturilor asupra mărcilor în România.

Crearea unui mecanism administrativ pentru contestarea mărcilor înregistrate a reprezentat unul dintre cele mai importante aspecte ale transpunerii Directivei privind mărcile de către România. Reforma nu a urmărit doar degrevarea instanțelor de judecată, ci și oferirea titularilor de drepturi a accesului la un for specializat, capabil să soluționeze litigii privind validitatea drepturilor înregistrate.

În acest scop, OSIM a constituit o comisie specializată pentru soluționarea cererilor de anulare și decădere. Instituția publică în mod regulat termenele de soluționare și deciziile pronunțate, reflectând dezvoltarea progresivă a unei practici administrative proprii. Deși numărul deciziilor publice este încă modest în comparație cu jurisprudența vastă dezvoltată la nivelul EUIPO, începe să se contureze un corp distinct de practică administrativă românească.

Existența unui for administrativ specializat a avut consecințe practice importante. Procedurile de anulare și decădere au devenit o componentă tot mai frecventă a litigiilor privind mărcile și sunt adesea inițiate simultan cu acțiuni în contrafacere sau chiar în anticiparea acestora. În numeroase cazuri, validitatea înregistrării însăși a devenit principalul punct de conflict dintre părți.

Procedurile de anulare vizează împrejurări existente la data depunerii sau la data priorității mărcii contestate. Premisa acestor acțiuni este că înregistrarea nu ar fi trebuit să fie acordată, întrucât condițiile legale pentru protecție nu erau îndeplinite la momentul relevant.

Legislația română recunoaște atât motive absolute, cât și motive relative de anulare, într-o manieră care reflectă îndeaproape cadrul legislativ european.

Motivele absolute privesc deficiențe inerente semnului în sine. Înregistrarea poate fi contestată atunci când marca este lipsită de caracter distinctiv, este compusă exclusiv din indicații descriptive, a devenit uzuală în limbajul comercial sau nu îndeplinește, din alte motive, condițiile materiale necesare pentru înregistrare. Ca și în restul Uniunii Europene, litigiile întemeiate pe motive absolute presupun adesea o analiză detaliată a percepției consumatorilor, a condițiilor de piață și a relației dintre semn și produsele sau serviciile vizate.

Motivele relative urmăresc, în schimb, protejarea drepturilor anterioare afectate de înregistrarea contestată. Analiza este în mare măsură similară celei efectuate în procedurile de opoziție și se concentrează asupra raportului dintre semnele aflate în conflict, produsele și serviciile relevante și riscul de confuzie în percepția publicului relevant. În cazul mărcilor cu reputație, analiza poate include și aspecte privind obținerea unui avantaj necuvenit, diluarea caracterului distinctiv sau prejudicierea reputației.

În practică, procedurile de anulare apar frecvent atunci când o marcă conflictuală a fost înregistrată fără a fi fost formulată opoziție sau atunci când titularul dreptului anterior a aflat despre existența înregistrării doar după acordarea protecției. Procedura îndeplinește astfel o funcție corectivă importantă în cadrul sistemului mărcilor.

Dintre toate motivele de anulare, reaua-credință continuă să ocupe un loc deosebit de important.

Conceptul a fost dezvoltat în principal prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Tribunalului Uniunii Europene, care au subliniat constant că sistemul mărcilor nu poate fi utilizat pentru obținerea unor avantaje incompatibile cu practicile comerciale oneste. Analiza presupune examinarea globală a tuturor circumstanțelor relevante existente la data depunerii cererii și rămâne profund dependentă de particularitățile fiecărei cauze.

În practică sunt frecvent întâlnite litigii care implică foști distribuitori, agenți comerciali, licențiați sau parteneri de afaceri. De asemenea, înregistrările realizate cu scopul de a bloca accesul pe piață al unui concurent, de a influența negocieri comerciale sau de a beneficia în mod nelegitim de reputația și notorietatea construite de un terț pot genera acuzații de rea-credință.

Sistemul „primul la depunere” oferă securitate juridică, însă creează și oportunități pentru depuneri speculative sau oportuniste. Pentru companiile străine care intră pe piața românească, acțiunile în anulare întemeiate pe rea-credință pot reprezenta un instrument important pentru recuperarea controlului asupra unor semne înregistrate local de terți.

Pe măsură ce jurisprudența europeană continuă să evolueze, reaua-credință rămâne unul dintre cele mai dinamice domenii ale dreptului mărcilor și unul dintre cele mai frecvent invocate motive de anulare.

Dacă procedurile de anulare se concentrează asupra unor vicii existente la momentul înregistrării, procedurile de decădere vizează împrejurări apărute ulterior.

Cel mai frecvent motiv de decădere este neutilizarea. Potrivit legislației române, o marcă poate face obiectul unei acțiuni în decădere atunci când nu a fost utilizată efectiv pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani și nu există motive justificate pentru neutilizare.

Deși principiul juridic este relativ simplu, procedurile întemeiate pe neutilizare se numără adesea printre cele mai complexe din punct de vedere probator. Titularul trebuie să demonstreze nu doar că marca a fost utilizată, ci și că utilizarea a fost efectivă și conformă cu funcția esențială a mărcii, aceea de a indica originea comercială a produselor sau serviciilor.

În practică, multe acțiuni în decădere sunt admise nu pentru că marca nu a fost utilizată deloc, ci deoarece probele prezentate sunt insuficiente pentru a demonstra natura, amploarea, durata sau relevanța comercială a utilizării. Analiza este întotdeauna contextuală și presupune evaluarea caracteristicilor pieței relevante, a dimensiunii activităților comerciale și a naturii produselor sau serviciilor vizate.

Printre probele utilizate în mod obișnuit se numără facturi, cataloage, materiale publicitare, ambalaje, extrase de pe site-uri web și documente privind vânzările. Totuși, exemple izolate de utilizare sunt rareori suficiente dacă nu demonstrează o exploatare comercială reală a mărcii pe piață.

Pentru companiile multinaționale pot apărea dificultăți suplimentare atunci când documentele relevante sunt dispersate între diferite jurisdicții sau unități de afaceri. Pregătirea și conservarea documentelor justificative reprezintă, prin urmare, un aspect important al gestionării portofoliilor de mărci.

Neutilizarea nu reprezintă singurul temei pentru decăderea din drepturile asupra unei mărci.

Legislația română permite, de asemenea, decăderea atunci când marca a devenit denumirea uzuală în comerț pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată. Deși asemenea situații sunt relativ rare, ele ilustrează importanța menținerii caracterului distinctiv al semnului pe întreaga durată a exploatării sale comerciale.

În mod similar, decăderea poate fi solicitată atunci când, prin acțiunile sau inacțiunea titularului, marca a devenit susceptibilă să inducă publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau originea geografică a produselor ori serviciilor.

Deși aceste motive sunt invocate mai rar decât neutilizarea, ele reflectă un principiu fundamental al protecției mărcilor: menținerea drepturilor exclusive depinde de capacitatea continuă a semnului de a îndeplini funcțiile pentru care protecția a fost acordată.

Introducerea procedurilor administrative de anulare și decădere nu a eliminat rolul instanțelor judecătorești. Dimpotrivă, a creat un sistem în care căile administrative și judiciare coexistă.

OSIM funcționează în prezent ca un for specializat pentru examinarea validității drepturilor înregistrate, în timp ce instanțele continuă să joace un rol central în litigiile privind contrafacerea, concurența neloială și în soluționarea căilor de atac împotriva deciziilor administrative. De asemenea, OSIM dispune de o Comisie de contestații competentă să examineze deciziile pronunțate în primă instanță în materia mărcilor.

Raportul dintre procedurile administrative și cele judiciare a devenit un element strategic tot mai important. În anumite litigii, o acțiune în anulare sau decădere poate influența în mod decisiv evoluția unei proceduri paralele de contrafacere. În alte situații, existența unei astfel de proceduri poate influența negocierile privind soluționarea amiabilă a litigiului sau discuțiile comerciale dintre părți.

Disponibilitatea mai multor căi procedurale a extins astfel considerabil opțiunile strategice aflate la dispoziția titularilor de drepturi și a persoanelor acuzate de încălcarea acestora.

De la introducerea procedurilor administrative de anulare și decădere, anumite caracteristici ale sistemului românesc au devenit tot mai evidente.

În primul rând, aceste proceduri nu mai reprezintă remedii excepționale. Ele au devenit o componentă obișnuită a strategiilor de protecție și apărare a mărcilor, în special în litigiile care implică drepturi anterioare conflictuale, acuzații de rea-credință sau neutilizarea mărcii.

În al doilea rând, aspectele probatorii se dovedesc adesea decisive. În procedurile de decădere pentru neutilizare, rezultatul depinde frecvent mai puțin de existența utilizării și mai mult de calitatea și coerența probelor prezentate. Titularii care păstrează evidențe complete ale activităților comerciale se află, în mod inevitabil, într-o poziție mai favorabilă pentru apărarea înregistrărilor lor.

În al treilea rând, numărul tot mai mare de decizii administrative emise de OSIM contribuie la dezvoltarea treptată a unei practici mai previzibile și mai sofisticate în materia anulării și decăderii. Deși sistemul nu a generat încă un corp jurisprudențial comparabil cu cel existent la nivelul EUIPO, se observă deja semne clare de consolidare procedurală și substanțială.

Introducerea procedurilor administrative de anulare și decădere a modificat fundamental peisajul mărcilor din România. Ceea ce a fost inițial conceput ca o reformă legislativă destinată implementării cerințelor europene s-a transformat într-o componentă esențială a practicii naționale în materia mărcilor.

Deși aceste proceduri sunt relativ recente, începe să se contureze o practică suficient de coerentă pentru a oferi un grad tot mai mare de predictibilitate. Pentru titularii de drepturi, disponibilitatea unor remedii administrative specializate în fața OSIM a modificat semnificativ cadrul strategic al litigiilor, în special în cauzele privind neutilizarea, reaua-credință și conflictele cu drepturi anterioare.

Pe măsură ce practica administrativă continuă să se dezvolte și apar noi orientări atât din partea autorităților române, cât și a celor europene, procedurile de anulare și decădere sunt susceptibile să joace un rol din ce în ce mai important în administrarea, protecția și apărarea drepturilor asupra mărcilor în România.

05/06/2026

Cât de mare trebuie să fie similitudinea dintre două mărci pentru ca o marcă de renume să poată împiedica înregistrarea unui semn ulterior?

O decizie recentă a EUIPO privind mărcile DELL și DELWIT sugerează că, atunci când renumele mărcii anterioare și proximitatea comercială dintre produsele vizate sunt suficient de puternice, pragul poate fi mai redus decât s-ar aștepta mulți solicitanți.

În Opoziția nr. B 3 245 672, Dell a obținut respingerea integrală a cererii de marcă a Uniunii Europene DELWIT pentru o serie de produse din clasa 9, inclusiv periferice pentru calculator, tastaturi, monitoare, căști audio, microfoane și alte produse electronice. Cererea a fost respinsă în temeiul art. 8 alin. (5) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.

Ceea ce face decizia deosebit de interesantă este faptul că aceasta nu s-a întemeiat pe un grad ridicat de similitudine între semne.

Marca anterioară era reprezentată de marca verbală DELL, în timp ce semnul contestat era o marcă figurativă care includea elementul verbal DELWIT. EUIPO a apreciat că stilizarea semnului contestat are un impact distinctiv foarte limitat și va fi percepută, în esență, ca o modalitate decorativă de prezentare a elementului verbal. În consecință, analiza s-a concentrat în principal asupra componentelor verbale ale celor două semne.

EUIPO a constatat existența unei similitudini vizuale sub medie și a unei similitudini fonetice medii. Din punct de vedere conceptual, semnele au fost considerate fie neutre, fie diferite, în funcție de percepția publicului asupra elementului „WIT”.

O parte importantă a raționamentului a vizat secvența comună DEL, aflată la începutul ambelor semne. EUIPO a reiterat principiul consacrat potrivit căruia consumatorii tind să acorde o atenție sporită începutului unei mărci. Deși elementul DEL nu reprezintă integral niciunul dintre semne, poziționarea sa la începutul acestora a contribuit în mod semnificativ la concluzia privind similitudinea.

Rezultatul cauzei a fost însă influențat în mod decisiv de renumele mărcii anterioare.

Dell a depus un volum considerabil de probe referitoare la cote de piață, volume de vânzări, investiții publicitare, notorietatea în rândul consumatorilor, evaluări independente ale brandului, clasamente internaționale, articole de presă și prezența sa comercială de lungă durată pe piața Uniunii Europene. Pe baza acestor dovezi, EUIPO a concluzionat că marca DELL beneficiază de un grad ridicat de renume, cel puțin pentru calculatoare personale, în părți semnificative ale Uniunii Europene, inclusiv în Germania și Franța.

Analiza s-a concentrat apoi asupra existenței legăturii necesare dintre semne.

În opinia EUIPO, această legătură era evidentă. Produsele desemnate prin semnul contestat aparțineau aceluiași sector tehnologic ca produsele pentru care marca anterioară dobândise renume. Publicul relevant se suprapunea într-o măsură semnificativă, canalele de distribuție erau similare, iar multe dintre produse erau complementare sau proveneau frecvent de la aceiași producători. În aceste condiții, consumatorii care întâlneau semnul DELWIT erau susceptibili să facă o asociere mentală cu marca de renume DELL.

Odată stabilită această legătură, EUIPO a considerat că utilizarea semnului contestat ar putea conduce la obținerea unui avantaj necuvenit din caracterul distinctiv și renumele mărcii anterioare. Mai exact, consumatorii ar putea transfera asupra semnului DELWIT asocierile pozitive generate de marca DELL, inclusiv percepțiile privind calitatea, inovația și expertiza tehnologică, conferind astfel solicitantului un beneficiu comercial fără o investiție proprie corespunzătoare.

Poate cel mai interesant aspect al deciziei este faptul că opoziția a fost admisă în pofida gradului relativ redus de similitudine dintre semne. Cauza demonstrează că, în aplicarea art. 8 alin. (5) EUTMR, întrebarea esențială nu este neapărat dacă mărcile sunt suficient de apropiate pentru a genera un risc de confuzie, ci dacă semnul ulterior este capabil să evoce în percepția publicului marca de renume și să beneficieze de forța sa de atracție comercială.

Atunci când o marcă se bucură de un renume substanțial, iar produsele se înscriu în aceeași sferă comercială, chiar și un grad limitat de similitudine poate fi suficient pentru a fundamenta o constatare de avantaj necuvenit.

04/06/2026

Poate un logo stilizat să înlăture similitudinea creată de două litere identice? O decizie recentă a EUIPO sugerează că răspunsul este, în anumite situații, negativ.

În Opoziția nr. B 3 243 655, titularul mărcii franceze AT a obținut respingerea unei cereri de marcă a Uniunii Europene constând într-o reprezentare figurativă stilizată a acelorași litere, depusă pentru o gamă extinsă de produse de îmbrăcăminte și servicii de vânzare cu amănuntul și cu ridicata aferente acestora. Speța este interesantă deoarece privește semne extrem de scurte.

În practica europeană a mărcilor, se consideră în mod constant că diferențele dintre mărcile scurte sunt percepute mai ușor de către consumatori decât în cazul semnelor mai lungi. Din acest motiv, litigiile referitoare la combinații de două litere ridică adesea problema măsurii în care diferențele grafice sunt suficiente pentru a exclude existența unui risc de confuzie.

În cauza de față, EUIPO a apreciat însă că stilizarea semnului contestat nu modifică în mod semnificativ impresia de ansamblu creată de cele două mărci.

Dreptul anterior era reprezentat de marca verbală **AT**, în timp ce semnul contestat reproducea aceeași combinație de litere într-o formă figurativă stilizată. Deși elementele figurative ale semnului au fost considerate distinctive ca atare, EUIPO a reținut că literele AT rămân clar perceptibile și vor fi recunoscute imediat de publicul relevant.

Comparația semnelor a condus la o concluzie interesantă. Din punct de vedere vizual, mărcile au fost considerate similare într-un grad mediu. Din punct de vedere fonetic, acestea au fost apreciate ca fiind identice, întrucât elementele figurative nu influențează pronunțarea semnului. Sub aspect conceptual, niciuna dintre mărci nu transmitea o anumită semnificație pentru publicul francez relevant.

Analiza este cu atât mai relevantă cu cât produsele și serviciile în cauză vizau articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de acoperit capul și o gamă largă de servicii comerciale asociate industriei modei, multe dintre acestea fiind identice. Publicul relevant era format atât din consumatori, cât și din profesioniști, nivelul de atenție fiind considerat mediu.

Factorul care pare să fi avut o importanță decisivă a fost reproducerea integrală a mărcii anterioare ca unic element verbal al semnului contestat. În lipsa unor diferențe conceptuale capabile să distingă mărcile și având în vedere identitatea fonetică a acestora, simpla stilizare nu a fost suficientă pentru a elimina riscul ca publicul să considere că produsele și serviciile provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi afiliate economic.

Elementul decisiv în analiza EUIPO nu a fost stilizarea semnului contestat, ci faptul că marca anterioară era reprodusă integral ca unic element verbal al acestuia. Odată ce literele „AT” au fost considerate clar perceptibile de către publicul relevant, capacitatea elementelor figurative de a îndepărta similitudinea dintre semne a devenit considerabil mai limitată.

03/06/2026

Câtă importanță ar trebui acordată unei singure litere atunci când sunt comparate două mărci?

O decizie recentă a EUIPO privind mărcile VERON și VEYRON sugerează că răspunsul depinde, de cele mai multe ori, nu atât de elementul care le diferențiază, cât de impresia de ansamblu pe care mărcile o creează în percepția publicului.

În Opoziția nr. B 3 242 418, Bugatti a obținut respingerea integrală a cererii de marcă a Uniunii Europene VERON pentru o serie de produse din clasa 12, inclusiv vehicule electrice, autoturisme, camioane și diverse componente auto, în temeiul mărcii anterioare VEYRON.

Contextul cauzei este cu atât mai interesant cu cât litigiul privea produse pentru care consumatorii manifestă, în mod obișnuit, un grad ridicat de atenție. EUIPO a recunoscut în mod expres că achiziționarea unui autovehicul presupune o analiză atentă a unor factori precum prețul, caracteristicile tehnice, costurile de întreținere, asigurarea sau prestigiul asociat produsului. Cu toate acestea, această împrejurare nu a influențat concluzia finală.

Pentru efectuarea comparației, EUIPO și-a concentrat analiza asupra publicului vorbitor de limba polonă, pentru care niciunul dintre semne nu avea o semnificație proprie. În consecință, comparația conceptuală a fost considerată neutră, analiza fiind centrată exclusiv pe aspectele vizuale și fonetice ale mărcilor.

EUIPO a reținut că cele două semne coincid în secvența VERON, diferența constând exclusiv în prezența literei „Y” în cadrul mărcii anterioare. În opinia EUIPO, această diferență nu era suficientă pentru a contrabalansa gradul ridicat de suprapunere dintre semne, care au fost apreciate ca fiind foarte similare atât din punct de vedere vizual, cât și fonetic.

Deosebit de interesant este modul în care a fost tratat factorul reprezentat de gradul de atenție al publicului relevant. Decizia confirmă încă o dată că un nivel ridicat de atenție nu este, în sine, decisiv în analiza riscului de confuzie. Chiar și în cazul unor achiziții efectuate cu prudență și după o evaluare atentă, consumatorii se bazează pe amintirea imperfectă a mărcilor și nu pe o comparație directă, simultană, a acestora.

Un alt aspect remarcabil al deciziei este ceea ce EUIPO a ales să nu analizeze. Deși Bugatti a susținut că marca VEYRON beneficiază de un caracter distinctiv sporit ca urmare a utilizării intensive și a reputației de care se bucură, EUIPO a considerat inutilă examinarea probelor depuse în acest sens. Opoziția a fost admisă exclusiv în temeiul identității produselor și al gradului ridicat de similitudine dintre semne.

Decizia EUIPO este interesantă nu atât prin concluzia privind similitudinea mărcilor, cât prin faptul că riscul de confuzie a fost reținut în pofida nivelului ridicat de atenție atribuit cumpărătorilor de autovehicule. Din această perspectivă, hotărârea oferă o nouă indicație asupra ponderii pe care EUIPO continuă să o acorde similitudinii dintre semne chiar și în sectoare economice caracterizate prin decizii de cumpărare informate și atent fundamentate.

02/06/2026

How much weight should be given to a shared name element when assessing trade mark similarity? A recent EUIPO decision provides an interesting answer in the context of the marks MICHELY and MICHELIN.

In Opposition No. B 3 238 695, Michelin successfully opposed the EUTM application MICHELY for a number of Class 20 goods, including furniture and cushions, while the application was allowed to proceed for other products such as beehive components, cable clips and decorative furniture fittings.

The Opposition Division focused its analysis on the perception of the French-speaking public. In its view, both signs would be understood as names derived from the common given name Michel, differentiated only by their respective suffixes. That finding played a significant role in the comparison of the signs.

According to the EUIPO, the marks share the sequence MICHEL-, which constitutes almost the entirety of the contested sign and the substantial part of the earlier mark. The differences created by the endings “-Y” and “-IN” were considered insufficient to outweigh the similarities arising from the common root. The Office therefore found a high degree of visual and phonetic similarity and an average degree of conceptual similarity.

Given the identity or similarity of several of the goods at issue, the Opposition Division concluded that there was a likelihood of confusion for part of the specification and rejected the application accordingly. The decision becomes more nuanced when examining the reputation claim under Article 8(5) EUTMR.

The EUIPO had little difficulty accepting that MICHELIN enjoys an extensive reputation throughout the European Union in relation to tyres and the Michelin Guide. The evidence filed by the opponent included market data, sales figures, advertising materials, industry rankings, press coverage and earlier decisions recognising the reputation of the mark. Yet the reputation claim was unsuccessful in respect of the remaining Class 20 goods.

The Opposition Division considered that products such as artificial honeycombs for beehives, plastic cable clips, coathooks and decorative edging strips occupy commercial spheres that are too far removed from tyres and gastronomic guides. As a result, consumers would be unlikely to establish the requisite link between the contested sign and the reputed earlier mark.

What stands out is the contrast between the two grounds of opposition. The similarity of the signs was sufficient to support a finding of likelihood of confusion where the goods were identical or similar. By contrast, the reputation claim failed because the EUIPO was not persuaded that consumers encountering the remaining goods would make any meaningful association with MICHELIN, notwithstanding the exceptional recognition enjoyed by that brand.

01/06/2026

Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a respins în integralitate marca figurativă LABUBU, ca urmare a admiterii unei opoziții formulate în temeiul mărcii anterioare figurative BUBU, care acoperă produse din clasele 16, 18, 24, 25 și 28.

La o primă analiză, soluția poate părea surprinzătoare. Mărcile în conflict prezintă elemente figurative distincte, stiluri grafice diferite și transmit impresii vizuale clar diferențiate: una include un element de tip fluture sau fundiță, în timp ce cealaltă evocă un personaj de tip desen animat. Cu toate acestea, EUIPO a apreciat că aceste diferențe nu sunt suficiente pentru a înlătura riscul de confuzie.

Analiza a fost centrată în mod special pe percepția consumatorilor francofoni. Elementul „LA” a fost calificat drept articol hotărât, lipsit de o capacitate distinctivă semnificativă. Odată înlăturat acest element, componenta „BUBU” este integral regăsită în semnul contestat, păstrând un rol distinctiv autonom în cadrul aprecierii globale a mărcii.

Indiferent de complexitatea elementelor grafice adiacente, acestea nu sunt, în mod necesar, de natură să modifice elementul pe care consumatorii îl rețin, îl pronunță sau îl utilizează în practică atunci când fac referire la marcă în activitatea comercială.

Nici diferențele conceptuale nu au fost considerate suficiente pentru a înlătura riscul de confuzie. Deși elementele figurative trimit la concepte diferite, s-a apreciat că similitudinea vizuală și fonetică generată de elementul comun „BUBU” prevalează, în special în contextul identității și similarității produselor vizate.

Un aspect relevant din perspectivă comercială constă în faptul că EUIPO a acceptat în mod expres posibilitatea ca publicul relevant să perceapă semnul LABUBU nu ca pe un indicator autonom al originii comerciale, ci ca pe o variantă, extensie sau sub-brand al mărcii BUBU.

Această abordare reflectă fidel realitatea actuală a arhitecturii de brand, în care consumatorii sunt expuși frecvent la game de produse, colaborări, ediții limitate sau extensii de marcă. În acest context, adăugarea de elemente verbale sau figurative este adesea percepută ca o evoluție a unei mărci existente, mai degrabă decât ca apariția unei noi surse comerciale.

Prin urmare, astfel de cauze nu sunt tranșate exclusiv printr-o comparație vizuală. Problema centrală rămâne dacă semnul ulterior păstrează nucleul distinctiv prin care consumatorii identifică originea comercială a produselor. În plus, este suficient ca riscul de confuzie să existe într-o singură parte a publicului relevant din Uniunea Europeană pentru ca înregistrarea unei mărci a Uniunii să fie refuzată.

Ar fi fost soluția diferită dacă elementul comun ar fi avut un caracter slab distinctiv, descriptiv sau un înțeles conceptual evident? Sau includerea integrală a elementului „BUBU” a fost, în sine, suficientă pentru a determina respingerea, indiferent de diferențele grafice existente?