22/06/2021
Istoria unui audit juridic
Despre beneficiile auditului juridic se poate de vorbit îndelung și plictisitor sau se poate relata experiența echipei Cenușă & Onofrei Consulting care a prestat acest serviciu unuia din beneficiari.
Deci, clientul avînd calitatea de debitor într-o cauză civilă intentată de un parter de afaceri al acestuia și fiindu-i revendicate datorii de ordinul zecilor de mii de euro a solicitat asistență echipei noastre.
Noi am analizat pretențiile creditorului și am constatat că între părți existau relații comerciale complexe de lungă durată (unul a fost furnizor pentru celălalt, aveau încheiate și contracte de prestări servicii etc.). Respectiv, i-am propus clientului să efectuăm un audit juridic al tuturor contractelor existe între părți ca în cele din urmă să constatăm că existau creanțe pe care clientul nu le-a revendicat de la acest creditor, motivele fiind banale – se schimbase juristul, contabilul, aceste sume nu au fost reflectate corect în evidența contabilă urmare a calificării și interpretării eronate a prevederilor acelor contracte comerciale.
Drept urmare a fost înaintată o cerere reconvențională, iar clientul nostru a obținut cîștig de cauza (Decizia fiind definitivă și irevocabilă). Pretinsul creditor fiind obligat să restituie clientului nostru o sumă dublă față de creanța solicitată inițial de el.
Inspirat de succesul cauzei, clientul a solicitat un audit juridic complex al activității societății, care a dezvăluit probleme comune pentru majoritatea societăților comerciale – existența unor contracte standardizate ce comportă riscuri juridice și generează litigii, ineficiența gestionării proceselor judiciare ș.a.
Rezultă deci, că auditul juridic are aceeași pondere în gestionarea eficientă a societății ca și auditul contabil/financiar și urmează a fi implementat în societățile comerciale cu o frecvența de la 1-2 ani.
Mai multe detalii despre serviciile de audit juridic furnizate de echipa Cenușă & Onofrei Consulting, le puteți consulta pe pagina noastră https://lawyer.md/ro/auditul-juridic/
AUDITUL JURIDIC